— M-am gândit să-ți spun, începu Roz în timp ce se apropiau de ușă. Toți cei din casă sunt foarte interesați de relația mea personală cu tine.
— E în regulă, și eu sunt. Interesat de relația mea personală cu tine.
Roz se uită în jos la mâinile lor împreunate și se gândi ce frumos era că degetele mâinilor a doi oameni se puteau împreuna atât de ușor.
— Mâna ta e mai mare decât a mea, considerabil. Palma ta e mai lată, degetele mai lungi. Și vezi cum degetele tale sunt mai turtite la capăt, iar ale mele sunt mai ovale? Își ridică brațul, astfel că mâinile le erau la nivelul ochilor. Și totuși se potrivesc atât de bine.
Cu un râs ușor, Mitch îi spuse numele. I-l spuse cu tandrețe.
— Rosalind. Apoi făcu o scurtă pauză să-și încline capul și să-i atingă buzele cu ale lui.
— Și astea se potrivesc.
— Și eu mă gândeam chiar la asta. Dar aș prefera să păstrez aceste gânduri și acest interes personal numai între noi doi.
— Asta e dificil, având în vedere că avem și alți oameni în viețile noastre. Fiul meu a vrut să știe de unde am făcut rost de bruneta-beton cu care am apărut la meci.
— Și i-ai spus?
— Că în sfârșit am reușit s-o fac pe Rosalind Harper să-mi acorde o privire.
— Ți-am acordat o mulțime de priviri, zise ea și-i mai trimise una în timp ce urcau scările către terasa ei. Dar am căpătat obiceiul să fiu foarte egoistă în legătură cu viața mea privată și nu văd nici un motiv să nu fim împreună fără să completăm buletine de știri regulate despre viața noastră sexuală.
Își întinse mâna spre ușa terasei. Aceasta se deschise brusc, aproape izbind-o în față. O rafală de vânt înghețat năvăli din camera ei, împingând-o înapoi cu o treaptă, înainte ca Mitch să apuce să o prindă și să se așeze în fața ei, s-o protejeze.
— Mult noroc! strigă el să se audă peste șuieratul aerului.
— N-o să tolerez asta. Furioasă, Roz îl împinse deoparte și-și croi drum ca un taur pe ușă. Nu voi tolera așa ceva în casa mea!
Fotografii zburară de pe mese ca niște proiectile, și lămpile se aprinseră și se stinseră. Un scaun zbură ca și catapultat prin cameră, izbindu-se într-un dulap de sertare cu atâta forță, că vaza cu orhidee de seră se învârti pe loc. Când Roz văzu că oglinda măsuței de toaletă pe care i-o dăruiseră fiii ei începea să se miște, se repezi s-o prindă din aer.
— Termină porcăria asta cretină chiar acum. Nu am de gând să accept așa ceva.
Se auziră bubuituri tunătoare, monstruoase, pline de furie, în pereți, în interiorul pereților, iar podeaua tremura sub picioarele ei. O sticlă mare de parfum Baccarat explodă, o bombă de cristal care împrăștie cioburi precum șrapnelul.
În mijlocul vârtejului stătea Roz, strângând în mâini oglinda, și urletul ei ce acoperi explozia sticlei ce se spărgea și bocănitul feroce, iar aerul era înghețat ca la poli.
— Voi opri orice încercare de a afla cine ești, de a îndrepta orice nedreptate ți s-a făcut. Voi face tot ce pot să te alung din casa asta. Nu vei mai fi bine-venită aici. Asta e casa mea! strigă ea, când în șemineu focul explodă și sfeșnicul de pe poliță se ridică în aer. Și îți jur pe Dumnezeu că te voi scoate de aici. Îți jur pe viața mea, te voi scoate de-aici.
Mișcarea aerului se opri brusc și tot ce zbura prin aer căzu cu bufnituri sau spărgându-se de podea.
Ușa se deschise cu forță, instantaneu. David, Logan și Stella năvăliră înăuntru o clipă înainte ca Harper să se năpustească prin ușile de la terasă.
— Mamă. Harper o ridică, cu brațele încleștate în jurul ei. Ești bine?
— Sunt bine. Sunt bine.
— N-am putut intra. Stella o atinse pe Roz pe spate cu o mână tremurând. N-am putut să deschidem ușile.
— E în regulă acum. Unde sunt copiii?
— Hayley. Hayley e cu ei jos. Când am auzit… Doamne, Roz, a sunat ca un război aici.
— Du-te să-i spui că totul e bine. Își lipi obrazul de al lui Harper și apoi se trase înapoi. Du-te acum!
— Ce s-a întâmplat aici? întrebă David. Roz, ce naiba s-a întâmplat aici?
— Am vrut să intrăm în cameră și ea a obiectat… cu putere.
— Mama ta s-a răstit la ea pentru asta, îi zise Mitch lui Harper. I-a spus cine e șeful în casa asta.
— Sângerezi, zise Harper șocat.
— O, Doamne. Roz împinse oglinda în mâinile lui Harper și se duse rapid la Mitch să-i atingă tăietura de pe obraz.
— Niște cioburi de sticlă ce zburau prin aer. Nimic semnificativ.
— Ai niște crestături și pe mâini. Își lăsă mâinile în jos înainte să-i tremure. Bine, hai să ți le curăț.
— O să culeg eu toate lucrurile de pe-aici, se oferi Stella.
— Nu, lasă așa. Du-te jos și vezi dacă Hayley și copiii sunt bine. Logan, ar trebui să-i duci la tine.
— Nu te las aici. Stella rămase fermă și clătină din cap. Asta nu e negociabil.
— O să stau eu aici, zise Logan și-și puse un braț în jurul umerilor Stellei. Dacă ești de acord.
— E-n regulă. Răsuflă adânc și luă înapoi oglinda de la Harper. Ar fi primit mai mult decât o ceartă dacă mi-ar fi spart asta. O așeză la loc și se întoarse să-l strângă pe Harper de mână. E în regulă, dragule. Îți promit.
— Dacă face ceva să te rănească, o să găsesc o cale s-o scot de aici.
— Așa mamă, așa fiu. Roz îi zâmbi. Și eu i-am spus tot asta, și din moment ce s-a oprit când i-am zis asta, cred că știe că am vorbit serios. Hai, mergeți jos acum. Hayley nu poate lăsa copiii, și cred că e isterică deja de îngrijorare. Mitch, hai în baie. O să-ți curăț tăieturile alea.
— Nu vreau să stea singură aici în seara asta, zise Harper când mama lui ieși din cameră.
— Nu va fi, îl asigură Mitch.
Pe când intră și el în baie, Roz umezea deja o cârpă cu apă oxigenată.
— Nu sunt decât niște zgârieturi.
— Asta nu înseamnă că nu trebuie îngrijite și, din moment ce n-am doftoricit niciodată tăieturi cauzate de criza de nervi a unei fantome, o s-o fac în stilul meu obișnuit. Stai jos.
— Da, să trăiți. Se așeză și-i studie chipul. Tu n-ai nici o zgârietură.
— Hmm? Cu atenția distrasă, Roz aruncă o privire către mâinile ei, apoi se uită în oglinda de deasupra chiuvetei la fața ei. Da, presupun că ai dreptate.
— Nu cred că a vrut să te rănească pe tine. Nu că n-ar face-o, direct sau accidental, având în vedere că e mai mult decât puțin nebună. Dar asta a fost o avertizare. E interesant.
— Admir un om care, atunci când e rănit de furia unei fantome ticăloase, găsește totul interesant.
— Eu admir o femeie care se ia la ceartă cu o fantomă ticăloasă și câștigă.
— E casa mea. Vocea i se înmuie când îi ridică bărbia. Ei acum, asta n-o să te doară.
— Așa spun toți.
Dar Roz îi curăță tăieturile cu o mână ușoară și abilă în timp ce el continuă să-i privească fața.
— Cauți ceva? îl întrebă ea.
— Mă întreb dacă nu cumva am găsit.
— Asta de-aici aproape te-a nimerit în ochi.
Mai tulburată decât voia să recunoască, se aplecă și-l sărută pe tăietură.
— Așa, zise ea și se trase înapoi. O să supraviețuiești.
— Mulțumesc. O prinse de amândouă mâinile, și ochii lui verzi atât de ageri erau fixați asupra ei. Am câteva teorii.
— Și de-abia aștept să le aud. Dar vreau întâi să aranjez dezordinea de-acolo, și apoi vreau un pahar de vin. Un pahar mare de vin.
— Vin să te-ajut.
— Nu, prefer s-o fac singură. De fapt, cred că am nevoie s-o fac singură.
— Faci să fie totul foarte greu, când îmi ceri mereu să fac un pas înapoi.
— Presupun că așa e. Își trecu o mână prin părul lui. Poate o să te ajute faptul că mă alină faptul că ești suficient de încrezător în tine încât să faci pasul acela înapoi când am nevoie să te văd că-l faci.
— Poate că și asta e ceva ce se potrivește bine.
— Cred că da. Ți-aș fi recunoscătoare dacă ai coborî la ceilalți, să-mi dai o jumătate de oră să aranjez lucrurile la loc. Asta mă va calma puțin.
— Bine. Se ridică în picioare. O să rămân aici peste noapte. O s-o imit pe Stella acum și-o să-ți spun că partea asta nu e negociabilă. Dar poți, în jumătatea asta de oră, să te hotărăști dacă voi sta aici cu tine sau într-o cameră de oaspeți.
O lăsă uitându-se încruntată după el.
Mitch îi găsi pe toți în bucătărie. Ca orice familie, se gândi el, adunați împreună în centrul casei, cu ceva fierbând pe aragaz, un bebeluș târându-se pe podea, și doi băieței luându-și niște jachete pe ei, în timp ce micul lor câine sărea în sus de entuziasm.
Toți ochii se întoarseră spre el, și după o clipă de tăcere, Stella începu să le vorbească fiilor ei cu veselie forțată.
— Puteți să vă duceți și să-l lăsați să alerge, dar aveți grijă să nu intrați în straturile de flori. O să mâncăm cina în curând.
Urmă un vălmășag de băieți grăbiți, lătrături, un țipăt vesel de-al lui Lily, iar câinele și băieții ieșiră pe ușa din spate, trântind-o.
Mâna Stellei se strecură într-a lui Logan.
— Cum e Roz?
— Puternică, așa ca de obicei. A vrut s-o las o jumătate de oră. Mitch se uită la Harper. O să stau aici în noaptea asta.
— Bine. Cred că e foarte bine, zise Hayley. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Ajungi să te obișnuiești că este o fantomă în casă, dar e diferit când începe să azvârle cu lucruri în tine.
— În tine, în mod anume, după cum se vede, zise și Logan.
— Ai băgat și tu de seamă? Mitch își atinse absent obrazul tăiat. E interesant, nu? A fost o furie turbată în camera aceea, dar nimic – nimic tangibil – nu a fost îndreptat către Rosalind. Eu aș spune că a avut intenționat grijă să n-o rănească fizic.
— Dacă n-ar fi fost așa, ar fi afară. Harper o ridică pe Lily în brațe când aceasta încercă să se cațere singură pe piciorul lui. Și nu de mama vorbesc.
— Nu, încuviință Mitch. Și Roz și-a exprimat exact același sentiment.
— Și e singură acolo sus, interveni și David, apoi își ridică privirea de la ce robotea pe aragaz. Pentru că a vorbit serios. Toată lumea din casa asta, mort sau viu, știe că a vorbit serios.
— Și noi suntem toți aici jos, lăsând-o acolo singură pentru că ea conduce aici, zise Logan și se rezemă de masă.
— Poate că da, dar după chestia asta, va trebui să se obișnuiască să mai cedeze volanul. E proaspătă cafeaua aia? întrebă Mitch cu un gest către ibric.
La etaj, Roz își adună de pe jos bucățile rupte din comorile personale pe care le ținea în dormitor. Mici suveniruri, mici amintiri, sfărâmate acum.
O distrugere intenționată, se gândi ea, asta era partea cea mai rea. Irosirea unor lucruri prețioase din furie egoistă.
— Ca un copil răsfățat, bombăni ea în timp ce lucra să pună ordine în spațiul personal. N-am tolerat o asemenea comportare din partea propriilor copii și n-o voi tolera nici din partea ta. Oricine naiba ești. Îndreptă mobilierul, apoi se duse la pat să-l refacă. Ai face bine să ții minte chestia asta, Amelia. Ai face bine să ții minte cine e stăpâna în Harper House.
Se simțea mai bine, uluitor de bine, făcând ceva, aranjându-și camera, spunând ce avea de spus, chiar și dacă era numai într-o cameră goală.
Mai calmă, intră în baie. Părul ei, scurt cum era, stătea ridicat în țepi de la vântul ce suflase prin dormitorul ei. Nu era un stil bun pentru ea, se gândi. Își perie părul, apoi își împrospătă în tihnă și machiajul. Și se gândi la Mitch.
Era un om fascinant. Nu-și amintea de ultimul care o fascinase până atunci. Era interesant și semnificativ că afirmase că va rămâne peste noapte – nu o cerere politicoasă, ci direct o afirmație clară. Și apoi o lăsase pe ea să decidă unde va dormi.
Da, era un om fascinant care putea fi atât dominator, cât și îndatoritor în aceeași propoziție.
Și Roz îl dorea. Se simțea minunat să dorească, să aibă nevoie, să simtă această poftă trupească bună și sănătoasă clocotind în ea. Era evident dincolo de stadiul în care trebuia să-și refuze plăcerea unui amant și destul de deșteaptă ca să recunoască dacă acest amant era un bărbat pe care-l putea respecta. Poate chiar și să aibă încredere în el.
Încrederea era puțin mai greu de oferit decât respectul și mult mai dificil decât atracția.
Așa că vor începe cu ceea ce aveau, se hotărî ea, și vor vedea unde vor ajunge cu asta.
Când ieși, auzi muzică, blues de Memphis se revărsa încet, din camera ei de zi. Se încruntă din nou când trecu pragul.
Pe masa ei extensibilă era aranjată o cină pentru doi – felii de pui fript cum îl făcea David, cartofi piure albi ca zăpada, câteva fire de sparanghel, fursecuri aurii făcute în casă.
Cum reușise băiatul ăsta să-i pregătească mâncărurile ei favorite atât de repede nu putea să priceapă, dar așa era David al ei.
Iar Mitch stătea în lumina lumânărilor, turnându-i un pahar de vin.
Simți un junghi – în inimă și pântece – ca o lovitură. O lovitură neașteptată, șocantă și neplăcută, se gândi ea amorțită. Era mai mult decât o atracție fizică, deși atracția era tot ce-și dorea. Dar era mai mult acolo, în fața ei, cu tăieturi pe mâini și pe față, fie că o voia ea sau nu.
Apoi Mitch se întoarse spre ea și-i zâmbi.
„Ei, la naiba!“ se gândi ea.
— M-am gândit să luăm o cină liniștită aici, zise el. Un colțișor calm în mijlocul furtunii. Și din moment ce-am vrut să vorbesc cu tine, nu i-am combătut deloc pe soldații tăi din linia întâi.
— Soldați. Ce termen interesant.
— E destul de potrivit. Harper ar ridica o sabie într-o clipită pentru tine – și-mi imaginez că tot așa și ceilalți fii ai tăi.
— Îmi place să cred că pot să-mi duc propriile bătălii.
— Și ăsta e un motiv în plus pentru care ar lupta pentru tine. Și apoi mai e și David. Se apropie de ea și-i întinse vinul. Cel de-al patrulea fiu al tău, aș spune eu, întru totul în afară de sânge. David te adoră.
— E reciproc.
— Și apoi mai e și Logan. Deși nu sunt sigur c-ar aprecia imaginea asta, pe el îl văd ca pe un cavaler în fața reginei lui, care ești tu.
Roz sorbi din vin.
— Nici eu nu sunt sigură că apreciez imaginea asta.
— Și totuși așa e. Mitch ridică paharul lui cu apă și făcu un toast. Ești mai mult decât doar persoana care l-a angajat, tot așa cum ești mult mai mult și pentru Stella și Hayley. Și copiii aceia? Ești o parte intimă și vitală a vieții lor acum. Când am coborât la parter, am intrat în bucătărie, ceea ce-am văzut a fost o familie. Tu ești inima acestei familii. Tu ai făcut această familie.
Roz se holbă la el, apoi pufni.
— Ei da. Nu știu ce să răspund la asta.
— Ar trebui să fii mândră. Sunt niște oameni de bună calitate în bucătăria ta. Apropo, Harper știe că e îndrăgostit de Hayley?
De data asta, când se holbă la el, Roz se lăsă să cadă într-un scaun.
— Ai o intuiție și un spirit de observație mult mai bune decât m-am gândit, și mă gândeam și înainte că le ai din belșug. Nu, nu cred că știe – cel puțin nu pe de-a-ntregul. Ceea ce poate explica de ce ea n-are nici cea mai vagă idee de ceea ce simte el pentru ea. Hayley știe că Harper o iubește pe Lily. Presupun că numai asta vede, pe moment.
— Tu ce părere ai despre asta?
— Vreau ca Harper să fie fericit și să aibă tot ce-și dorește în viață. Ar trebui să mâncăm asta înainte să se răcească.
Un fel politicos de a-i spune că discutase destul de mult cu el despre intimitățile familiei ei, conchise Mitch. Femeia asta avea hotare, se gândi el, niște hotare foarte clar definite. Va fi interesant și provocator să aleagă pe care să le treacă, în ce fel și când.
— Cum te simți?
— Sunt bine. Serios. A trebuit doar să mă calmez puțin.
— Arăți mai mult decât bine. Cum se face, Rosalind, că poți arăta atât de frumoasă?
— Lumina lumânărilor avantajează o femeie. Dacă era după noi, Edison n-ar fi trebuit să inventeze niciodată nenorocitul ăla de bec.
— Tu n-ai nevoie de lumina lumânărilor.
Roz ridică din sprâncene.
— Dacă te gândești că e nevoie să mă seduci în timp ce mâncăm pui fript ca să nu te alung într-una dintre camerele de oaspeți după cină, nu e cazul să te îngrijorezi. Vreau să stai în patul meu.
— Indiferent de asta, am de gând să te seduc. Dar pentru moment, observam doar realitatea. În afară de asta, puiul ăsta fript e delicios.
— Îmi place de tine. M-am gândit să-ți spun asta direct. Îmi place cum ești. Nu cred că ai multe prefăcătorii, nu e doar spectacol. Asta e o schimbare plăcută pentru mine, în acest domeniu.
— Eu nu mint. Am renunțat la asta, odată cu băutura. Ăsta e singurul lucru pe care ți-l pot promite, Roz. N-o să te mint.
— Ca promisiune, asta e una pe care o prețuiesc cel mai mult.
— Atunci, ca să ne ținem de tema asta, aș vrea să te întreb ceva. Ce s-a întâmplat mai înainte, acea… furtună, să-i spunem. Asta a fost nou.
— Da și sper că e prima și ultima de genul ăsta.
— N-a obiectat niciodată în nici un fel la logodna sau căsătoria ta cu John Ashby.
— Nu, cum ți-am spus mai înainte.
— Sau în legătură cu orice relație pe care ai avut-o apoi, cu Bryce Clerk.
Roz ridică din umeri puțin.
— O oarecare iritare, am putea spune, din când în când. Dezaprobare, enervare, dar nu, nu furie turbată.
— Atunci am o teorie – una pe care s-ar putea să nu-ți placă s-o auzi. Dar pe lângă faptul că nu te voi minți, intenționez să spun ceea ce gândesc, așa cum mă aștept s-o faci și tu.
— Ar trebui să fie interesant.
— Are nevoie de copii în casă – asta îi aduce confort sau satisfacție. Tu și John aveați să aduceți copii în casă, așa că n-a avut nici o obiecție puternică. El a fost un mijloc de a-și atinge scopul.
— Asta e o teorie foarte rece.
— Da, și se face și mai rece. Odată ce au apărut copiii, n-a mai fost nevoie de el, așa că moartea lui a fost, după părerea mea, ceva ce ei i s-a părut un lucru bun, chiar corect.
Tot sângele i se scurse din față, lăsând-o albă ca hârtia și oripilată.
— Dacă sugerezi că ea a cauzat cumva…
— Nu, zise el, întinzându-și mâna și așezând-o peste a ei. Nu. Limitele ei sunt casa asta și terenul din jurul ei. Nu sunt expert în paranormal, dar așa funcționează. Așa are logică. Orice o fi sau o fi fost este centrat aici.
— Da, zise ea, relaxându-se din nou și dând din cap. N-am avut nici o experiență și nici n-am auzit de nimeni care să aibă vreo experiență de orice fel în legătură cu ea în afara limitelor terenului de aici. Aș fi știut. Sunt sigură c-aș fi știut, aș fi auzit dacă ar fi fost ceva.
— E legată de locul ăsta și poate de familia asta. Dar mă îndoiesc că durerea pe care tu și fiii tăi ați simțit-o când a murit John a afectat-o. Și poate fi afectată. Am văzut asta cu Stella primăvara trecută când a comunicat cu ea ca și cu o mamă. Am văzut asta în seara asta, când i-ai explicat clar limitele.
— Bine, încuviință ea și se întinse să ia iar vinul. Bine, înțeleg ce vrei să zici până acum.
— Când ai început să socializezi din nou, să te vezi cu bărbați, chiar și să ai amanți, n-a fost decât ușor enervată. Dezaprobatoare, cum ai spus. Pentru că ei n-au contat pentru tine, nu profund. N-aveau să fie o parte a vieții tale, a acestei case, nu pe termen lung.
— Vrei să spui că ea știa asta?
— Are o legătură cu tine, Roz. Știe ce e în mintea ta, cel puțin destul cât să înțeleagă ceea ce gândești și simți, lucruri pe care poate că nu vrei să le spui cu voce tare.
— Îmi intră în minte, zise ea încet. Da, am simțit asta. Nu-mi place asta. Dar ce se întâmplă cu teoria ta dacă-l adaugi pe Bryce? M-am măritat cu el. A locuit aici. Și deși a făcut câteva scene de câteva ori, n-a fost nimic extrem, nimic violent.
— Pe el nu l-ai iubit.
— M-am măritat cu el.
— Și ai divorțat de el. El n-a fost o amenințare pentru ea. Se pare că ea a știut asta înainte s-o știi tu. Sau cel puțin înainte să știi asta în mod conștient. El a fost… în plus, aș putea spune, pentru ea. Poate pentru că a fost un om slab, dar pentru orice motiv, el n-a fost o amenințare pentru ea. Nu din punctul ei de vedere.
— Și tu ești.
— Evident. Putem presupune că are ceva de-a face cu slujba mea, dar asta nu prea se potrivește. Vrea și ea să descoperim cine a fost, ce a fost. Atâta că vrea să muncim pentru asta.
— Pari să o cunoști foarte bine, de atât de puțină vreme.
— Puțină vreme, dar de mare intensitate, îi atrase el atenția. Și înțelegerea morților e o parte a meseriei mele. E de fapt... – această personalizare – partea cea mai fascinantă pentru mine. Acum e furioasă pentru că mi-ai permis accesul în viața ta, în patul tău.
— Pentru că tu nu ești slab.
— Nu sunt, încuviință el. Și, de asemenea, pentru că sunt important pentru tine sau voi fi. Mă voi asigura de asta. Pentru că noi doi mergem înainte, și asta contează.
— Mitch, avem o aventură, și deși nu mi se pare un fleac…
— Rosalind. Își așeză mâna peste a ei și-și ținu privirea lipită de a ei. Știi foarte bine că mă îndrăgostesc de tine. Am început să mă îndrăgostesc de tine din clipa când am deschis ușa apartamentului meu și te-am văzut stând acolo. Mă sperie de moarte, dar asta nu schimbă nimic.
— N-am știut, zise ea și se trase înapoi, își apăsă o mână pe inimă, apoi și-o ridică la gât și iar la inimă. N-am știut, și asta mă face la fel de oarbă ca și Hayley. Am crezut că este o mare atracție între noi și respect reciproc împreună cu asta… Ce te hlizești acolo?
— Ești agitată. Nu te-am văzut niciodată atât de agitată. Ce mai chestie!
— Nu sunt agitată. Își înfipse furculița în ultima bucată de pui prăjit. Sunt surprinsă, asta-i tot.
— Ești speriată, mai degrabă.
— Te asigur că nu. Cu oarecare indignare, își împinse scaunul de la masă. Te asigur că nu. Oh, bine, da, așa e. Se ridică în picioare când Mitch râse. Da, asta ar trebui să te bucure. Bărbații adoră să le facă pe femei să se simtă aiurea.
— O, asta-i o minciună.
Se auzi un tăiș de oțel răzbătând chiar și prin perdeaua de umor. Intrigată de amândouă, Roz se întoarse către el.
— Ești un om teribil de încrezător în sine.
— Prima dată când mi-ai zis asta era un compliment. Acum însă vrei să spui „arogant“, și trebuie să te descriu asemenea, scumpo.
Auzind asta, Roz râse. Apoi își apăsă degetele pe ochi.
— O, Doamne. Doamne, Mitchell, nu știu dacă sunt în stare să fac față unei alte relații importante. Necesită prea mult afurisit de efort. Dragostea poate fi, ar trebui să fie, atât de devoratoare, de pretențioasă. Pur și simplu nu știu dacă mai am rezistența și energia, sau inima, sau generozitatea.
— Nu mă îndoiesc că ai din belșug din toate astea, dar o să vedem cum iese. Se ridică și el în picioare. Nu pot să spun că mă deranjează să te agit puțin, zise el apropiindu-se de ea. Aproape nimic nu te tulbură, cel puțin nu în așa fel încât să se vadă.
— N-ai idee.
— O, cred că am. Își strecură brațele în jurul ei și o conduse lin într-un dans, legănându-se în ritmul muzicii. Unul dintre lucrurile cele mai sexy la tine este faptul că ești mereu atât de capabilă.
— Sunt capabilă, zise ea, ridicându-și capul spre el. Vreau ca și contabilul meu să fie capabil, dar nu am chef câtuși de puțin să mă culc cu el.
— Mie mi se pare incredibil de sexy.
— Asta e partea cu seducția din seara asta?
— Tocmai am început. Îmi dai voie?
O considera capabilă, și asta i se părea atrăgător, își dădu ea seama. Și o făcea să se simtă delicată și prețuită.
— Asta m-ai întrebat și prima dată când m-ai sărutat. Și atunci ți-am dat voie.
— Ador faptul că ești frumoasă. E foarte superficial din partea mea, dar asta e. Un om are și el dreptul să aibă câteva defecte.
Amuzată, Roz își trecu un deget pe ceafa lui.
— Perfecțiunea e plictisitoare – dar, Doamne sfinte, să nu-i spui Stellei c-am spus asta.
— Atunci nu te voi plictisi niciodată.
O sărută ușor o dată, încă o dată, apoi încet, încet, se scufundă într-un sărut prelung.
Roz simți cum se răspândeau în ea căldura, viața, fiorii și puterea. Se mișcă odată cu el, într-un dans senzual, într-un sărut senzual și se lăsă să plutească. Ca o femeie ce alunecă pe o potecă presărată cu petale parfumate. Printre raze de lună. În dragoste.
Auzi o ușă închizându-se încet și deschise ochii să vadă că în timp ce dansau Mitch o condusese în dormitor.
— Ești un dansator priceput, doctore Carnegie. Apoi râse când Mitch o răsuci pe loc și apoi înapoi. Foarte priceput.
— Aprinde lumânările, zise el. Eu o să aprind focul.
Cutremurată până în tălpile picioarelor, Roz se rezemă de ușă. Își simțea inima umflată și dureroasă, fiecare bătaie pulsându-i prin tot pieptul. Când se mișcă, se mișcă cu grijă, ca o femeie ce alunecă prin ceața unui vis. Și-și văzu propriile degete tremurând când aprinse lumânarea.
— Te doresc, zise ea cu vocea destul de calmă și fu recunoscătoare pentru asta. Și dorința e mai puternică și diferită de orice am simțit vreodată. Poate pentru că…
— Nu-ți pune întrebări. Cel puțin nu în seara asta.
— Bine. Se întoarse și ea, odată cu el, așa că se uitară unul la celălalt dintr-o parte în cealaltă a camerei. Atunci să spunem doar că te doresc foarte mult. Și că asta mă apasă, nu întru totul confortabil.
În lumina aurie, Mitch traversă camera spre ea și-i luă ambele mâini într-ale lui.
— Hai să-ți arăt cum simt eu.
Îi ridică mâinile, le răsuci cu palmele în sus ca să-și apese buzele o dată pe una, apoi pe cealaltă. Apoi își puse mâinile pe obrajii ei, mângâind-o cu degetele mari și vârându-și restul degetelor în părul ei.
— Lasă-mă să te am, îi spuse, apropiindu-și gura de a ei. În noaptea asta, lasă-mă doar să te am.
Îi cerea să i se ofere cu totul. Și era o pretenție foarte mare să i se ofere cu totul. Dar Roz îi dărui gura ei și apoi trupul ei, în timp ce mâinile lui o mângâiau. Și dansau din nou, în cercuri și legănându-se, pe când plăcerea de vis pe care i-o oferea el se răspândi în ea ca un vin roșu, cu buchet bogat.
Îi trase cămașa deoparte și-i murmură în ureche despre pielea ei, despre aroma ei. Și dansul era ca o plutire.
Îi dădea ceea ce-i ceruse. Să i se ofere cu totul. Deși încet, centimetru după centimetru, Mitch simțea cum se întâmplă, această sublimă ofertă de sine. O dezbrăcă în timp ce dansau, cu o grijă aproape dureroasă, cu o plăcere aproape dureroasă în timp ce îndepărta fiecare barieră ce depărta mâinile lui de pielea ei.
Era incredibil de erotic să danseze în lumina focului, a lumânărilor, cu trupul ei gol lipit de al lui, care era încă îmbrăcat. Să vadă silueta ei lungă și zveltă în oglindă, felul cum lumina se juca pe pielea ei, să simtă cum pielea aceea tremura sub mâinile lui. Să-i simtă pulsul sub buze.
Când își strecură mâna între coapsele ei, îi simți corpul tresărind și auzi că i se taie răsuflarea.
Era fierbinte, deja era fierbinte și umedă. Și unghiile ei se înfipseră în umerii lui când începu să se joace leneș cu ea. Mângâieri mici și ațâțătoare care-o făcură să respire greu și scurt, și propriul lui sânge bubuindu-i în tâmple.
Trupul ei se avântă în sus, apoi se topi când găsi extazul. Capul ei se lăsă moale pe spate, deși el continuă s-o excite, iar ochii ei erau sticloși și amețiți.
Era atât de relaxată, că aproape o turnă pe pat. Se priviră apoi în ochi cât timp se dezbrăcă și el.
Apoi își trecu un deget peste piciorul ei, îl ridică, îl îndoi și-și frecă buzele de-a lungul gambei ei.
— Îmi doresc mult mai mult de la tine.
Da, se gândi ea. Mult mai mult. Și abandonându-se senzației, lui, îi dărui tot ce dorea.
Gura lui o găsi și o făcu din nou să se arcuiască fără suflare, până trebui să-și încleșteze mâinile în cearșaf sau să zboare cu totul.
Mitch o exploată și o exploră, și luă, luă, în timp ce aerul se făcu vâscos și dulce ca siropul, iar plăcerile cele mai adânci și mai întunecate tremurară înlăuntrul ei.
Roz se auzi scoțând sunete pentru el, în timp ce intra în ea. Ritmul său languros nu se schimbă deloc, creștea doar excitarea din ea cu o răbdare aproape brutală, o fricțiune delicioasă, ca un drog. Roz simțea că nu avea de ales, că nu mai avea deloc control, că nu putea decât să freamăte, să simtă, să savureze, în timp ce el o împingea încet, din ce în ce mai aproape de marginea prăpastiei.
Și când căzu pentru ultima dată se simți ca și cum ar fi zburat.
Tremura încă. Era ridicol, își spuse ea. Era o prostie, dar nu se putea opri. Îi era cald, chiar prea cald, și abia atunci își dădu seama că amândoi erau lucioși de sudoare.
Fusese complet sedusă, complet folosită. Și nu putea găsi nici un motiv să aducă vreo obiecție.
— Încerc să găsesc ceva potrivit de spus.
Buzele lui se mișcară lipite de gâtul ei.
— Ce zici de „uau“?
Roz reuși să-și miște brațele grele atât cât să-și treacă o mână prin părul lui.
— Asta poate e suficient. Am avut trei orgasme.
— Patru.
— Patru? Vocea ei era la fel de voalată ca și vederea ei. Cred că le-am pierdut șirul.
— Eu nu.
Și vocea lui avea un ton de satisfacție obraznică, pe care o văzu reflectată și pe chipul lui când se rostogoli pe spate.
— Din moment ce sunt într-o stare atât de extatică, o să recunosc că e prima dată când am avut patru orgasme la rând.
Mitch își întinse mâna și o prinse pe a ei, împletindu-și degetele.
— Stai cu mine, puștoaico, și n-o să fie ultima dată.
Roz izbucni în râs, un șuvoi plin de hohote joviale, apoi se răsuci să se proptească peste pieptul lui.
— Ești destul de mândru de tine.
— Poți pune pariu că da.
— Și eu. Își puse capul pe inima lui și-și închise ochii. Eu ies să alerg pe la șase.
— Dimineața?
— Da. Harper are niște haine de rezervă în dormitorul vecin, dacă vrei să vii cu mine.
— Bine.
Roz se lăsă să plutească, tolănită ca o pisică gata de culcare.
— Ne-a lăsat în pace.
— Știu.