— Încercam să-mi amintesc de ultima oară când am purtat frac. Mitch se așeză la volanul mașinii, oferindu-și plăcerea de a o mai privi o dată lung pe Roz în timp ce-și punea centura de siguranță. Sunt aproape sigur c-a fost la nunta unui prieten. Fiul lui cel mai mare termină liceul anul ăsta.
— Ei, asta chiar că este un păcat, arată atât de bine pe tine.
— Hai, apleacă-te aici către mine. Roz se apropie de el, și Mitch o sărută. Da, ai un gust la fel de delicios precum aspectul.
— Sigur că da.
Mitch porni mașina și se îndepărtă de casă.
— Am putea sări peste petrecerea din seara asta și să fugim, în schimb, să ne căsătorim. Suntem îmbrăcați potrivit.
Roz îi aruncă o privire din colțul ochiului în timp ce Mitch intra pe șosea.
— Ai grijă cum lansezi propunerile astea de căsătorie, doctore Carnegie. Deja am prins două la viața mea.
— Anunță-mă dacă vrei să încerci și-a treia oară.
Se simțea magnific, se gândi ea, să fie îmbrăcată atât de bine și să flirteze cu un bărbat chipeș.
— Ai gânduri serioase cu mine?
— Așa se pare. Trebuie să iei în considerare faptul că sunt genul de bărbat care închiriază un frac pentru genul asta de evenimente, dar aș fi dispus să dau banii pe unul dacă te hotărăști să faci pasul ăsta cu mine. Măcar atât aș putea face și eu.
— Bineînțeles, ăsta e un factor decisiv.
Își puse mâna pentru o clipă peste a ei.
— Câștig destul de bine, și banii tăi nu mă influențează nici în bine, nici în rău. N-am cine știe ce bagaj din trecut. În ultimii mulți ani deja, fiul meu a fost singurul element esențial în viața mea. E bărbat acum și, deși va fi întotdeauna iubirea cea mai mare a vieții mele, sunt pregătit și pentru alte iubiri, alte elemente esențiale.
— Și când se va muta la Boston?
— O să mi se taie genunchii.
De data asta își puse ea mâna peste a lui.
— Știu exact cum te simți.
— Nu poți să-i urmărești peste tot. Și m-am gândit că e destul de ușor să mă duc să-l vizitez în Boston din când în când sau să fac o excursie ici-colo, când are un meci pe undeva unde merită să mergi.
— De-abia aștept să-l întâlnesc.
— Și eu de-abia aștept. Sper că n-o să te simți incomod din pricina problemelor dintre tine și părinții prietenei lui.
— Eu n-o să mă simt. Spre deosebire de Jan. Pentru că e o femeie fără coloană vertebrală, care s-a hotărât să fie jenată că a fost prietenă – cât de prietenă a fost – cu mine. E o prostie, dar ea e destul de prostuță. Mie, pe de altă parte, îmi va face plăcere s-o fac să se simtă nelalocul ei. Se rezemă de spătarul scaunului și zise cu satisfacție: Dar eu am o latură răutăcioasă.
— Întotdeauna mi-a plăcut asta la tine.
— Asta e bine, zise ea când intrară pe aleea clubului. Pentru că e foarte probabil s-o vezi în seara asta.
Era fascinant, după părerea lui Mitch, să vadă cum funcționa totul. Rochiile elegante, manierele rafinate erau doar un lustru de suprafață ce acoperea ceea ce părea a fi mai degrabă sindromul bisericuțelor din liceu. Oamenii formau mici grupulețe, la mese, în colțuri, în puncte strategice de unde puteau urmări alte grupulețe. Erau și câțiva fluturi care zburau de la un grup la altul, bătând din aripi, sorbind din nectarul bârfelor, apoi pornind spre următorul.
Moda era unul dintre subiectele de bază ale conversațiilor. Pierduse șirul ocaziilor când auzise o variație murmurată pe tema: „Biata de ea, cred că era beată când și-a cumpărat rochia aia“.
Gustase deja o mostră la petrecerea de sărbători a lui Roz, dar de data asta era însoțitorul ei, și observă că asta schimba dinamica în mod considerabil.
Și era elevul cel nou din clasă.
Fusese studiat din cap până-n picioare de nenumărate ori deja, întrebat cine era, ce era, cine era familia lui. Deși maniera interogatoriilor era mereu încântătoare, începu să se simtă de parcă ar fi trebuit să aibă un curriculum vitae scris la mașină, pe care să-l înmâneze în jur.
Vârstele se întindeau pe o plajă largă, de la cei care cu siguranță dansaseră pe muzică swing cântată pe viu, pe când era un stil nou, până la cei care considerau stilul șic și retro.
Luând totul în considerare, se gândi el în timp ce evita cu discreție să discute despre detaliile mai importante ale muncii sale legate de familia Harper cu doi soți numiți – credea el – Bing și Babs, era o schimbare interesantă pentru un tip cu un frac închiriat.
Zărindu-l pe Josh, se folosi de fiul lui ca scuză să întrerupă interogatoriul de inchiziție.
— Scuzați-mă, fiul meu tocmai a intrat. Trebuie să vorbesc cu el.
Mitch o luă drept înainte, printre fracuri și rochii de seară.
— Hei, arăți bine la patru ace. Îl îmbrățișă pe Josh cu un braț pe după umeri, apoi îi zâmbi brunetei minione de lângă el. Și tu cred că ești Shelby.
— Da, domnule. Dumneavoastră sigur sunteți tatăl lui Josh. Semănați teribil de mult.
— Și cu asta gata prezentările. Oho! exclamă Josh uitându-se prin sală. Ce mai tonetă de hotdog!
Sala de bal era decorată cu luminițe și flori de primăvară. Membrii personalului serveau la cele trei baruri sau se mișcau prin sală cu tăvi de băuturi sau aperitive. Diamantele străluceau, smaraldele sclipeau când cuplurile se mișcau pe ringul de dans pe o versiune antrenantă a melodiei „Sing, Sing, Sing“ a lui Goodman.
— Da, un pic ca în Philadelphia Story.
— Poftim?
Mitch îi aruncă lui Josh o privire plină de milă.
— Au existat filme și înainte de Terminatorul.
— Dacă zici tu, tată. Unde ți-e partenera? întrebă Josh.
— A fost luată de valul mulțimii. Am fost… O, uite-o că vine.
— Scuze, am fost încolțită. Bună, Shelby. Vai, ce bine arăți.
— Mulțumesc, doamnă Harper. Ce rochie superbă aveți. Josh mi-a zis că veniți cu tatăl lui.
— Mă bucur să te întâlnesc în sfârșit, Josh. Tatăl tău îmi vorbește mereu de tine.
— La fel și mie. Va trebui să ne găsim un colțișor liniștit să schimbăm notițe.
— Mi-ar plăcea asta.
— Îi văd pe părinții mei acolo, zise Shelby, arătând o masă printr-un gest din cap. Aș vrea să te prezint, Josh, și pe tatăl tău. Atunci îmi voi fi terminat datoria și putem merge și noi să dansăm.
— Pare un plan bun. Tata zice că vă ocupați de plante, doamnă Harper.
— Spune-mi Roz, și da, e adevărat.
— El le omoară, să știi, adăugă el în timp ce-și făceau drum prin sală.
— Am văzut și eu.
— În general, când îl văd că se apropie, bietele de ele se sinucid doar să scape.
— Taci, Josh.
— Nu voiam să o păcălești, zise el aruncându-i tatălui său un zâmbet rapid. Shelby spune că locuiești în casa aceea superbă pe lângă care am trecut când am venit aici.
— Da, e în familia mea de multă vreme.
— E absolut imensă, și arată grozav. Își înclină capul îndeajuns cât să-i arunce tatălui său o privire rapidă și ironică, deloc discretă. Tata își petrece o mulțime de timp acolo.
— Lucrez acolo.
Mitch reuși, prin ani întregi de repetiții, să-l înghiontească ușor pe fiul lui în coaste.
— Sper că vei veni și tu să-ți petreci un timp acolo, cât de curând.
Roz se opri lângă masa unde stăteau Jan și Quill, vorbind cu alți prieteni.
— Salut la toată lumea, zise ea, și după cum se așteptase, Jan înțepeni și păli. Intenționat, Roz se aplecă, și gesticulă un sărut la mică distanță de obrazul lui Jan. Ce bine arătați toți!
— Mamă, tată. Shelby se întoarse în așa fel încât să-i privească pe toți și să facă prezentările. El e Joshua Carnegie, și tatăl lui, domnul doctor Mitchell Carnegie. Părinții mei, Jan și Quill Forrester, și domnul și doamna Renthow.
Quill, un bărbat solid cu o mină veselă și o chelie mascată subtil, se ridică în picioare și scutură mâna lui Mitch, apoi pe a lui Josh, și apoi își înclină capul către Roz.
— Rosalind, ce mai faci?
— O duc foarte bine, Quill. Cum îți merg afacerile?
Quill își luă o figură de jucător de pocher, dar încuviință.
— Merg tot înainte.
— Mă bucur să aud asta. Jan, ți-o jur, Shelby s-a făcut o frumusețe. Cred că ești foarte mândră de ea.
— Bineînțeles. Nu cred c-am înțeles că-l cunoșteai pe însoțitorul lui Shelby.
— Eu și tatăl lui suntem foarte buni prieteni. Zâmbind cu gura până la urechi, își vârî brațul pe după al lui Mitch. De fapt, Mitch cercetează istoria familiei Harper. Și descoperă tot felul de secrete și scandaluri. Jucând un pic de teatru, își dădu capul pe spate și scoase un hohot de râs. Noi adorăm scandalurile aici în districtul Shelby, nu-i așa?
— De acolo am auzit numele, deci, interveni Renthow. Am citit una dintre cărțile dumitale. Sunt și eu un fel de genealog amator. E o chestiune fascinantă.
— Așa cred. Oricum, strămoșii Harper m-au condus până la Roz. Cu o mișcare lină și abilă, Mitch îi ridică mâna la buze și i-o sărută. Întotdeauna voi fi recunoscător pentru asta.
— Știi, zise iar Renthow, mi-am identificat strămoșii până la familia Fifes din Scoția.
— Serios? se învioră Mitch. Vreo legătură cu Duncan Phyfe, înainte să schimbe felul în care își scria numele?
— Da, exact. În mod evident mulțumit, Renthow se mută în scaun ca să se întoarcă spre Mitch. Aș vrea să organizez ceva mai detaliat. Poate-mi puteți da niște indicii.
— Aș fi bucuros.
— Hai să luăm toți loc pentru câteva minute, începu Shelby. Așa putem toți să ne cunoaștem mai bine cât…
— Așteptăm niște prieteni, întrerupse Jan. Masa noastră e plină. Sunt sigură că Rosalind și doctorul Carnegie își pot găsi o altă masă. Și toți o să stăm mai confortabil.
— Mamă... cuvântul era o șoaptă șocată pe care Roz o ignoră cu un zâmbet dezinvolt.
— Deja avem o masă, mersi. De fapt, aveam de gând să răpim cuplul ăsta de tineri frumoși. Shelby, hai să-ți arăt unde stăm, și Josh și Mitch pot să ne aducă niște băuturi.
Trecându-și brațul pe după al fetei, Roz o conduse de acolo.
— Doamnă Harper, îmi… îmi pare atât de rău, doamnă Harper. Nu știu ce s-a întâmplat.
— Nu-ți face griji pentru asta. Uite, am ajuns. Hai să stăm jos și o să-mi spui cum l-ai întâlnit pe tânărul ăsta superb, înainte să se întoarcă. Și poți să-mi spui Roz, acum. Practic, suntem la o întâlnire dublă aici.
O făcu pe fată să se relaxeze, pălăvrăgind despre orice până când cei doi bărbați se întoarseră cu băuturi și gustări. Abia când Josh o luă pe Shelby pe ringul de dans își vărsă Roz focul din inimă.
— Nu trebuia s-o facă de rușine pe copila asta așa. Dacă ar fi avut un pic de minte în capul ăla răutăcios al ei, și-ar fi dat seama că n-aveam de gând să stau la masă cu ei. Dar fata e o dulce. Nu pot decât să conchid că nu este moștenire genetică.
— Ai netezit tu lucrurile. Unul dintre motivele pentru care nu mai lucrez la universitate a fost să scap de aceste meciuri de mârâituri și meschinării răutăcioase. Dar oriunde te duci, viața e pur și simplu plină de ele, nu?
— Presupun că da. Și eu de obicei mă feresc de lumea asta. N-am deloc răbdare pentru așa ceva. Dar mă simt obligată să-mi fac apariția din când în când.
— Nu ești singura, zise el și-și împleti degetele cu ale ei pe masă. Cât de mult o să te supere să afli că Bryce Clerk tocmai a intrat, împreună cu aceeași blondă cu care a fost când a încercat să-ți strice petrecerea?
Roz încremeni pentru o clipă, apoi însă se relaxă încet.
— M-am gândit eu că o să apară. Ei bine, n-are decât. Eu o să mă strecor până la baie pentru un minut, să mă încurajez puțin singură și să mă împrospătez. Nu intenționez să am o nouă scenă în public, îți promit.
— Pe mine nu m-ar deranja.
— Asta e bine de știut, în caz că nu funcționează.
Se ridică și ieși din sală, apoi intră pe coridorul ce ducea la toalete.
Înăuntru, își împrospătă rujul și începu să-și dea singură sfaturi despre un comportament adecvat.
„N-o să te cobori la nivelul lui, oricât de mult te-ar provoca.
N-o să-i permiți fetei ăleia prostuțe să te târască într-o bătaie de mâțe, chiar dacă știi că ai lăsa-o sângerând pe podea fără să-ți rupi nici măcar o singură unghie.
N-o să…“
Roz își întrerupse sfaturile către ea însăși când intră Cissy.
— A trebuit să folosesc un ferăstrău electric să mă dezlipesc de Justine Lukes. Doamne sfinte, femeia asta poate să vorbească până surzești, amuțești și orbești, și asta fără să-i iasă pe gură măcar un singur lucru interesant. Am vrut să mă mut la masa ta. Doamne, Roz, pe cinstea mea, se poate oare să arăți mai spectaculos de-atât?
— Cred c-am atins culmea spectaculozității mele. Cum a mers vizita socrilor?
— Dac-aș fi lovit-o în cap cu o tigaie de fontă, n-ar fi rămas mai încremenită. Scumpo, pot să-ți spun că nici măcar ea n-a fost în stare să găsească nimic să critice, deși a trebuit să vărs vin pe cămașa mea nouă ca să-i distrag atenția când m-a întrebat de unul dintre arbuști. Acela cu crengile arcuite și floricele albe? Miroase delicios.
— Leucothoe.
— Probabil. Oricum, îți datorez viața pentru chestia asta. Cea de la masa ta nu e fata lui Jan?
Cissy se apropie de oglindă să-și aranjeze părul.
— Da, întâmplător e cu fiul partenerului meu.
— Și abia aștept să-i cunosc pe amândoi. Ador să măresc numărul de bărbați chipeși pe care-i cunosc. Presupun că l-ai văzut și pe Bryce șerpuind înăuntru. Își mută privirea de la propriul chip în oglindă la al lui Roz. Am plecat de lângă Justine ca să nu trebuiască să mă prefac a fi politicoasă cu el. Nu știu dac-ai auzit ultimele…
Se întrerupse, închizându-și gura strâns când intrară Jan împreună cu Mandy.
Amândouă se opriră, dar în timp ce Jan părea gata să treacă rapid pe lângă ele, Mandy veni direct către Roz și întinse un deget acuzator către ea.
— Dacă nu încetezi cu hărțuirea, o să obțin un ordin judecătoresc să fii arestată.
Amuzată, Roz își scoase cutiuța de pudră.
— Nu cred că participarea la un bal la country club poate fi considerată hărțuire, dar o să-l pun pe avocatul meu să verifice mâine-dimineață.
— Știi foarte bine la ce mă refer. Ai sunat la salonul meu preferat pretinzând că ești eu și mi-ai anulat toate programările de tratamente. Mă suni zi și noapte și închizi când răspund.
Roz își dădu calmă cu pudră pe nas.
— De ce-aș face toate astea?
— Nu poți să suporți faptul că o să mă mărit cu Bryce.
— S-a ajuns până acolo? Roz își închise trusa de fard. O parte din ea – partea aceea răutăcioasă – se bucură. Dacă Bryce agățase o altă femeie cu bani, era clar că o va lăsa pe ea și pe familia ei în pace. Ei bine, în ciuda purtării tale atât de grosolane, ai toată compasiunea mea.
— Știu și ce i-ai făcut lui Bryce, și lui Jan, pentru că rămâne de partea mea ca o bună prietenă.
— Nu v-am făcut nimic nici unuia dintre voi, zise ea și se uită la Jan. Și chiar nu mă interesează ce faceți.
— Cineva l-a sunat pe unul dintre cei mai importanți clienți ai lui Quill, pretinzând că sunt eu, zise Jan, cu o voce rece și șfichiuitoare. Un telefon cu o voce de bețivă, răutăcioasă, care l-a costat pe Quill un client foarte bun.
— Îmi pare rău să aud asta, Jan. Dacă sincer crezi că aș fi în stare să fac așa ceva, atunci n-o să-mi pierd timpul, sau pe-al tău, încercând să te conving. Scuză-mă.
În timp ce închidea ușa în urma ei o auzi pe Cissy exclamând, exasperată:
— Jan, cum poți fi atât de tâmpită?
Începu să meargă cu pași grăbiți pe coridor, dar se opri brusc când îl văzu pe Bryce rezemat de perete. Cu speranța de a evita o scenă, se întoarse și începu să meargă în direcția opusă.
— Te retragi? îi zise el cu o voce batjocoritoare în timp ce alergă s-o prindă din urmă. Sunt surprins.
Roz se opri. Nu-și terminase sfaturile acelea pentru ea însăși, se gândi ea. Dar în starea de spirit în care era acum, ar fi fost o pierdere de vreme.
— Tu, în schimb, nu mă surprinzi niciodată.
— O, ba cred că da, și o s-o fac din nou. Nu eram sigur c-o să fii aici în seara asta. Expresia de pe chipul lui deveni șireată și îngâmfată. Am auzit undeva că ai renunțat la clubul ăsta.
— Asta e chestia cu zvonurile, deseori sunt minciuni. Spune-mi, Bryce, ce câștigi din tot efortul ăsta? Scriind scrisori, dând telefoane, riscând acuzații penale pentru falsificarea cardurilor de credit.
— Nu știu despre ce vorbești.
— Nu e nimeni aici pe moment în afară de mine și de tine, zise ea, arătând cu un gest coridorul gol. Așa că hai să trecem direct la concluzie. Ce vrei?
— Tot ce pot obține. Nu vei putea niciodată dovedi c-am dat telefoane, c-am scris scrisori sau c-am folosit carduri de credit. Sunt foarte grijuliu și foarte deștept.
— Și cât timp crezi că poți să tot faci chestia asta?
— Până mă plictisesc. Am investit mult timp și efort în tine, Roz, și m-ai aruncat la o parte. Nu-mi place să fiu aruncat la o parte. Acum m-am întors, și nu va trece nici măcar o zi în care să nu-ți amintesc de asta. Bineînțeles, dacă ai fi dispusă să-mi faci o ofertă privată, financiară…
— Asta nu se va întâmpla niciodată.
— E alegerea ta, zise el, ridicând din umeri. Mai sunt și alte lucruri pe care le pot face ca să mai ciupesc ceva de la tine. Cred c-o să te răzgândești până la urmă. Știu cât de importantă e reputația ta pentru tine, statutul pe care-l ai în districtul Shelby.
— Nu cred că știi. Își păstră ochii ațintiți în ochii lui chiar și când ușa băii se deschise larg în spatele lui. Nu mă poți atinge într-un fel care să conteze, oricât de multe minciuni răspândești, oricâți oameni convingi să le creadă. Quill nu e complet prost, și n-o să-i ia prea mult să-și dea seama că-l fraierești. Și încă pe mulți bani.
— Ai o părere prea bună despre el. Nu e decât lacom. Știu cum să-i joc pe degete pe lacomi.
— Sigur că știi, la cât de lacom ești și tu. Spune-mi, de cât ai scuturat-o pe biata Mandy până acum?
— N-a fost o sumă pe care să nu și-o poată permite. Niciodată nu ți-am luat nici ție ce nu ți-ai putut permite, Roz. Își trecu degetele peste obrazul ei, și Roz îl lăsă. Și ți-am dat înapoi servicii de calitate pentru acei bani. Dacă n-ai fi fost atât de îngustă la minte, am fi și acum împreună.
— Dacă n-ai fi furat de la mine, dacă nu m-ai fi înșelat cu o altă femeie în propria mea casă, poate c-am fi – așa că trebuie să-ți mulțumesc pentru asta. Spune-mi, Bryce, ce anume te atrage atât de mult la Mandy?
— E bogată, dar la urma urmei așa ești și tu. În afară de asta, e tânără, și tu nu ești, și e remarcabil de tâmpită. Tu n-ai fost nici asta. Un pic cam înceată, dar niciodată tâmpită.
— Chiar ai de gând să te însori cu ea?
— Așa crede ea. Bryce își scoase o brichetă aurie din buzunar și se jucă deschizându-i și închizându-i capacul. Și cine știe? Bani, tinerețe, maleabilitate. S-ar putea să fie soția perfectă pentru mine.
— Dar pare cam meschin din partea ta să-i faci farse, să dai telefoane false, să-i complici viața... O, și să-i înșeli pe Quill și pe Jan, să-l faci pe Quill să piardă clienți. Cred că ai nevoie de o ocupație mai constructivă.
— Două păsări cu o singură piatră. Le menține compasiunea pentru mine și îți strică ție reputația.
— Și ce crezi c-o să se întâmple când o să afle adevărul?
— N-o să-l afle. Cum am spus și mai înainte, sunt grijuliu. N-o s-o poți dovedi niciodată.
— Nu cred că va fi nevoie. Întotdeauna ți-a plăcut să te lauzi și să te dai mare, Bryce. De data asta îl lovi ea ușor pe obraz și o consideră ca lovitura ei de grație. Doar unul dintre numeroasele tale defecte.
Îi arătă cu un gest în spatele lui, unde Jan și Mandy stăteau cu chipurile șocate, cu trupurile încremenite ca niște statui.
Alături de ele, Cissy începu să aplaude ușor. Roz făcu o mică plecăciune, apoi se îndepărtă.
Fu rândul ei să fie surprinsă când îl văzu pe Mitch la capătul coridorului.
— Am prins spectacolul, zise el calm, și o luă de mână. M-am gândit că protagonista a fost excepțională.
— Mulțumesc.
— Te simți bine?
— Probabil, dar nu mi-ar strica să ies puțin la aer.
O conduse afară, pe terasă.
— Ai fost foarte șireată, zise el.
— M-a luat pe nepregătite, îl corectă ea, și acum, că se terminase, simți că i se strânge stomacul. Dar l-am văzut stând acolo, dorind din tot sufletul să mă rănească și să se dea mare, și le-am văzut apoi pe ele, femeile alea enervante și demne de milă. Bonusul a fost prezența lui Cissy. Sceneta asta o să facă turul întregii societăți, cuvânt cu cuvânt, într-un minut.
Ca la un semnal, se auziră voci ridicate de femei din sala de bal, un zgomot brusc, plânsete isterice.
— Vrei să intrăm să vedem și actul al doilea?
— Nu. Cred c-ar trebui să mă inviți la dans, chiar aici.
— Atunci așa o să fac. Își trecu brațele în jurul ei. E o noapte frumoasă, zise el, în timp ce prin ușile deschise din spatele lor se auzea continuarea scenei.
— Într-adevăr, zise ea. Cu un oftat prelung, își lăsă capul pe umărul lui și simți cum încordarea îi slăbește. Simți ce frumos miroase glicina asta? Vreau să-ți mulțumesc că nu mi-ai sărit în ajutor acolo.
— Aproape am făcut-o, zise el și o sărută din vârful buzelor pe păr. Dar apoi am văzut că ești atât de stăpână pe situație, așa că am rămas să mă bucur de locul meu din rândul întâi.
— Doamne, ce se vaită femeia aia. Oare chiar n-are deloc mândrie? Mă tem că Bryce a avut dreptate în legătură cu ceva. Chiar că e tâmpită, Dumnezeu s-o păzească. În capul ei e beznă ca într-o peșteră într-o noapte fără lună.
— Tată! apăru Josh în fugă. Trebuie să vii să vezi asta.
Mitch continuă însă să se învârtă cu Roz pe terasă, deși muzica încetase de mult, lăsând locul urletelor și vuietului mulțimii.
— Sunt ocupat aici, răspunse el.
— Dar tatăl lui Shelby l-a lovit pe unul de l-a pus la pământ. Pur și simplu l-a făcut knockout. Și o femeie l-a atacat – pe celălalt tip, nu pe tatăl lui Shelby. Cu unghiile și dinții. Ratezi ceva de pomină.
— Du-te înapoi înăuntru și ne poți povesti totul după aceea. Eu o să fiu ocupat sărutând-o pe Roz o vreme.
— La naiba! Trebuie să vin mai des pe la cluburi din astea simandicoase.
Josh se repezi iar înăuntru.
Iar Mitch își coborî gura către a lui Roz.
Avea nevoie să se relaxeze. Se comportase bine, se gândi Roz în timp ce-și punea bijuteriile la loc în cutia lor, și reușise în sfârșit să desprindă labele de maimuță lacomă și rea ale fostului ei soț de pe spinarea ei.
Dar o costase o nouă scenă publică.
Era sătulă de ele, sătulă să-și fluture rufele murdare în fața tuturor ochilor lacomi să vadă. Și va trebui să treacă peste asta.
Se dezbrăcă și-și luă pe ea un halat călduros de flanelă.
Era bucuroasă că putuse să plece mai devreme de la club. Nu avusese nici un motiv să mai stea, se gândi ea cu un zâmbet tăios. Sala de bal devenise o harababură groaznică de mese răsturnate, mâncare și băutură vărsată pe jos, invitați oripilați și agenți de securitate grăbindu-se la fața locului.
Și avea să fie subiectul de bârfă al întregului district săptămâni la rând, și la fel și ea.
Era însă în regulă, era de așteptat, își spuse ea în timp ce-și umplea cada cu apă fierbinte. Va trece peste asta, și apoi lucrurile vor reveni la normal, ca întotdeauna.
Își turnă o doză în plus de spumant de baie, un răsfăț plăcut pentru o baie din miez de noapte. Când va termina și va fi relaxată, roz și parfumată, poate va coborî în bibliotecă și va face un semn cu degetul către Mitch.
Fie binecuvântat că înțelesese că avea nevoie de timp doar pentru ea. Cu un suspin, se vârî în cadă, până la vârful urechilor. Un bărbat care recunoștea stările de spirit ale unei femei și le accepta era o descoperire rară.
Și John le recunoscuse și le acceptase, își aminti ea. Aproape întotdeauna. Fuseseră atât de minunat de sincronizați, mișcându-se în tandem ca o familie, bucurându-se de prezent și plănuindu-și viitorul. Când îl pierduse, parcă-și pierduse un braț.
Totuși, se descurcase, și încă al naibii de bine. Crescuse niște fii de care și ea, și John puteau fi mândri, ținuse o casă sigură și frumoasă, onorase tradițiile ei, pusese pe picioare o afacere. Nu era rău pentru o văduvă.
Putea să râdă la gândul acesta, dar tensiunea i se adună în ceafă când trecu la următoarea fază. Bryce. O greșeală prostească și impulsivă. Și nu era asta o problemă atât de mare, căci toată lumea avea dreptul să facă greșeli. Dar asta provocase atâtea daune, atâta scandal. Și speculații publice și bârfe, care într-un fel erau o lovitură și mai mare pentru mândria ei.
O făcuse să se îndoiască de ea însăși atât de des în timpul căsătoriei lor, deși înainte ea fusese mereu atât de încrezătoare în sine, atât de sigură. Dar Bryce avea un fel de a fi atât de egoist, fățarnic și insinuant, cu toate acele cârlige insistente ascunse sub farmec.
Era un gând umilitor să recunoască faptul că fusese o proastă – și toate astea pentru un bărbat.
Dar i-o copsese bine în seara asta, și asta compensa mare parte din iritare, jenă și durere. I se servise singur pe un afurisit de platou, se gândi ea, și ea nu făcuse decât să înfigă furculița. Era terminat acum.
Așa că bravo ei. Iuhuu!
Acum poate că era timpul pentru o nouă fază din Viața lui Rosalind. Era pregătită pentru asta? Pregătită să facă acest pas mare și înspăimântător către un bărbat care o iubea exact așa cum era? Se apropia de cincizeci de ani, și se gândea la dragoste și căsătorie – pentru a treia oară. Oare înnebunise?
Se jucă încet cu degetele picioarelor prin apa fierbinte ce curgea încă din robinetul pe care-l lăsase pornit ca să țină baia caldă.
Sau era oare un cadou, înfășurat într-o hârtie frumoasă de împachetat, legat cu o fundă mare, aruncat în poala ei?
Era îndrăgostită, se gândi ea, cu colțurile buzelor arcuindu-se, simțind cum tensiunea se scurge din ea, și închise ochii. Îndrăgostită de un bărbat interesant, atrăgător și atent. Un om bun. Cu destule defecte și excentricități încât să nu fie plictisitor.
Suspină în timp ce simțea cum încordarea ei era înlocuită de mulțumire. Și o ceață subțire cenușie se târî peste dalele de gresie de pe jos.
Și sexul? O, slavă Domnului pentru sex, se gândi ea întinzându-se cu un tors ca de pisică. Fierbinte și dulce, tandru și excitant. Incitant. Doamne, ce stimulant era omul acesta. Își simțea trupul parcă traversat de mii de fiori.
Poate, poate într-adevăr vor putea avea o viață împreună. Poate că dragostea nu trebuia să vină în momente convenabile și raționale. Și poate că a treia oară va ieși într-adevăr bine, ca într-o vrajă. Era o chestie la care merita să se gândească, foarte, foarte serios.
Căsătorie. Pluti așa, aproape moțăind, trecându-și degetele alene prin spuma de baie în timp ce ceața se îngroșa, ridicându-se de la podea ca un torent.
La urma urmei era o promisiune intimă pe care o faci către cineva pe care nu numai că-l iubești, dar în care ai încredere. Putea avea încredere în Mitch. Putea crede în el.
Oare fiii ei vor crede că-și pierduse mințile? Poate că da, dar la urma urmei era viața ei.
Îi va plăcea să fie măritată – probabil. Să aibă hainele altcuiva în dulap, cărțile altcuiva pe etajere. Bine, Mitch nu era ceea ce ai numi un om ordonat, dar putea să suporte asta dacă…
Apa cu spumă se făcu rece ca gheața. Cu un icnet, Roz se împinse în sus din poziția ei culcată, strângându-și instinctiv brațele. Făcu ochii mari când văzu că baia era plină de ceață, atât de densă că nu putea zări pereții sau ușa.
Nu era abur, își dădu seama, ci un fel de ceață cenușie urâtă, rece ca apa și groasă ca o supă rece.
Dădu să se ridice, să iasă din cadă, când fu târâtă sub apă.
Cu o senzație de rău, prima dată simți șocul, înaintea spaimei. Șocul complet al apei reci ca gheața, senzația de a fi smucită în jos și ținută cu forța sub apă o făcu să încremenească înainte să înceapă să se lupte. Înecându-se, lovind din picioare, se zbătu să iasă la suprafață în timp ce frigul îi înțepenea trupul. Putea simți niște mâini încleștate pe capul ei, apoi unghii înfipte în umeri, dar prin stratul de apă nu văzu altceva decât clăbuci plutitori și vârtejuri de ceață.
„Oprește-te!“ țipă ea în minte. Folosindu-și toată puterea, se propti cu mâinile și cu picioarele de pereții căzii și se împinse în sus într-un efort disperat. Capul îi ieși la suprafață, pătrunzând în ceața înghețată. Trase frenetic în piept o gură de aer și imediat după aceea presiunea ca de oțel de pe umeri o vârî cu forța înapoi sub apă.
Peste marginea căzii se vărsă apă în timp ce Roz se zbătea și ochii și gâtul îi ardeau. Își auzea propriile țipete înăbușite, în timp ce se lupta cu ceva ce nu putea vedea. Se izbi cu cotul de marginea căzii și durerea o străfulgeră în mijlocul terorii.
Pentru binele tău. Pentru binele tău. Trebuie să înveți!
Vocea era ca un șuierat în urechea ei, un șuierat care o șfichiui prin bătăile frenetice ale inimii ei. Acum o vedea, fața ce plutea deasupra ei, deasupra apei învolburate, cu buzele dezgolite într-o grimasă de furie. Văzu nebunia din ochii Ameliei.
Nu e diferit de ceilalți. Toți mint! Nu ți-am spus? De ce nu mă asculți? O să te fac să mă asculți, o să te fac să te oprești. Sânge pătat. Sângele lui e în tine. Te-a stricat până la urmă.
Roz murea. Plămânii îi urlau, inima îi galopa în timp ce se zbătea sălbatic să se prindă de ceva, să găsească aer. Ceva urma să se rupă în ea, și va muri într-o apă rece și parfumată. Dar nu de bunăvoie, nu cu ușurință. Izbi în sus cu mâinile și cu picioarele. Și cu mintea.
„Dă-mi drumul. Dă-mi drumul! Nu pot să te ascult dacă mor. Mă omori. Dacă mor, vei rămâne pierdută. Dacă mor, vei rămâne în capcană. Ucigașo. Prinsă în capcană în iad.“
Se adună din nou, își folosi toată puterea și voința de supraviețuire într-un ultim efort și sări.
Apa se învolbură, trecu prin ceață și stropi pereții și podeaua într-un mic val violent ca un tsunami. Apucându-se de marginile căzii, Roz se aplecă în afară, înecându-se, tușind afară tot ce înghițise. Își simțea stomacul întors pe dos, dar își încleștă mâinile pe marginilor căzii. Nu va mai fi trasă din nou sub apă.
— Ia-ți labele de pe mine, nenorocito!
Respirând greu, șuierat, se târî afară din cadă și se lăsă să cadă slăbită pe covorașul de baie ud leoarcă. Era zguduită încă de fiori puternici și se ghemui ca un covrig până reuși să-și recapete răsuflarea. Îi țiuiau urechile și inima îi bubuia atât de tare că se întrebă dacă va avea vânătăi pe pielea de pe coaste în plus față de toate.
Auzi pe cineva plângând.
— Lacrimile tale nu înseamnă prea mult pentru mine în momentul ăsta.
Nu avea încredere că va fi în stare să stea în picioare și se târî pe podea până ajunse la un prosop, se întinse cu o mână tremurătoare și-l trase în jurul ei să se încălzească.
— Am trăit cu tine toată viața. Am încercat să te ajut. Și tu încerci să mă îneci? În propria mea cadă? Te-am avertizat că voi găsi o cale să te scot din casa asta.
Cuvintele nu ieșiră nici pe departe atât de puternice și de furioase pe cât le voia ea. Era greu să pară stăpână pe situație când îi clănțăneau dinții, atât de spaimă, cât și de frig.
Tresări când halatul pe care-l atârnase de ușă pluti prin aer și i se așeză lin pe umeri.
— Vai, mersi, zise Roz, și reuși să-și exprime sarcasmul destul de clar. Ce amabil din partea ta, după ce încerci să mă omori, să ai grijă să nu răcesc. M-am săturat de tine.
Își vârî mâinile în mânecile halatului și-l trase în jurul ei, ridicându-se tremurând în picioare.
Și atunci o văzu pe Amelia, prin ceața ce se rărea. Nu ca pe femeia cu ochii nebuni și părul sălbatic care plutise deasupra ei în timp ce se lupta să supraviețuiască, ci o femeie zdrobită, cu lacrimi pe obraji, cu mâinile încleștate ca într-o rugăciune.
În timp ce silueta pălea și cețurile se topeau, pe oglindă apăru un nou mesaj. Spunea doar:
Iartă-mă.
— Ai fi putut fi ucisă.
Mitch se plimba înainte și înapoi prin dormitor, atât de furios că aproape îi ieșeau scântei din degete.
Roz coborâse să-și facă un ibric de cafea și să-l roage să urce cu ea. Voise să se asigure că nu-i aude nimeni când îi povestește.
— Dar n-am fost. Din fericire.
Cafeaua o ajuta, dar îi era încă frig și se înfofoli într-o pătură groasă de cașmir.
— Ai fi putut muri, și eu stăteam la parter jucându-mă cu cărți și dosare. Tu erai aici, luptându-te pentru viața ta, și eu…
— Termină. Dar o spuse cu blândețe. O femeie care trăise cu bărbați în casă, care crescuse fii, înțelegea mândria masculină. Ceea ce s-a întâmplat, ce putea să se întâmple, ce nu s-a întâmplat – nimic din astea n-a fost vina ta. Sau a mea, că tot veni vorba. Singura vină o are o fantomă care, fără îndoială, are probleme emoționale. Și nu-mi pasă cât de ridicol sună asta.
— Rosalind. Se opri în fața ei, îngenunche și-i luă mâinile într-ale lui, frecându-le să le încălzească. Erau mâini puternice și calde. Roz le simțea solide și de încredere. Știu ce simți pentru casa asta, zise el, dar…
— Vrei să-mi spui c-ar trebui să mă mut de aici, temporar. Și e o idee rațională și întemeiată, Mitch. Dar n-o să mă mut. Poți să spui că e din cauză că sunt îndărătnică, încăpățânată ca un catâr.
— Și așa o să și spun.
— Dar, zise ea, în afară de asta și de faptul că nu permit să mă las alungată din propria casă, problema e că nu se va rezolva nimic dacă mă mut de aici. Fiul meu locuiește pe proprietate, și la fel și alții la care țin foarte mult. Afacerea mea e pe această proprietate. Să le spun tuturor să-și găsească alte locuințe? Să-mi închid afacerea și să risc să pierd totul? Sau să rămân pe poziții și să încerc să găsesc răspunsuri?
— Roz, situația devine din ce în ce mai gravă. Ani întregi n-a făcut nimic altceva decât să le cânte copiilor, reprezentând un adaos ciudat, dar relativ fermecător al casei. Niște mici pozne din când în când, dar nimic periculos. În ultimul an însă a devenit din ce în ce mai instabilă și din ce în ce mai violentă.
— Da, așa este, zise ea și îl strânse de mână. Și știi ce-mi spune asta? Îmi spune că precis ne apropiem de ceva. Că poate din cauza asta e mai nerăbdătoare, mai schimbătoare. Mai puțin stăpână pe sine. Ceea ce facem contează pentru ea. Exact cum ceea ce gândesc și simt eu contează, fie că e de acord cu mine sau nu.
— Ce vrei să spui?
„Probabil va fi supărat“, se gândi ea. Dar trebuia s-o spună. Îi promisese că va fi sinceră, și Roz își lua în serios promisiunile.
— Mă gândeam la tine. La noi. Când am terminat să mai stau bosumflată pentru ce s-a întâmplat în seara asta și am început să mă relaxez, m-am gândit la ce simt pentru tine, la ce simți tu pentru mine.
— A încercat să te omoare pentru că ne iubim. Mitch se ridică în picioare cu o expresie rece și împietrită. Eu sunt cel care trebuie să plece, să stea departe de casa asta și de tine, până când terminăm cu asta.
— Așa te comporți tu cu cei care te agasează? Le faci pe plac?
Mitch începuse să umble din nou încoace și încolo, dar acum se răsuci vijelios către ea, cu furia sclipindu-i în ochi.
— Nu discutăm acum despre un derbedeu care încearcă să-ți fure banii pentru acadele pe terenul de joacă din spatele școlii. Vorbim despre siguranța ta. Despre viața ta, la naiba!
— N-o să mă dau bătută în fața ei. Așa voi sta în viață. Așa voi controla lucrurile. Crezi că eu nu sunt furioasă și speriată? Te înșeli.
— Observ că furia vine prima.
— Pentru că e pozitivă – sau cel puțin mie totdeauna mi s-a părut că o enervare bună și sănătoasă e mai constructivă decât frica. Asta am văzut la ea, Mitch, la sfârșit.
Roz aruncă pătura la o parte și se ridică să se ducă la el.
— A fost speriată, șocată și speriată și-i părea rău – în mod jalnic chiar. Ai spus odată că nu vrea să-mi facă rău, și cred că e adevărat.
— Am spus și că ar putea s-o facă, și s-a dovedit c-am avut dreptate. Îi luă fața în palme, apoi își coborî mâinile pe umerii ei. Nu știu cum să te protejez. Dar știu că nu pot să te pierd.
— Mi-ar fi mai puțin frică dacă ai sta cu mine.
Mitch își înclină capul într-o parte, și aproape zâmbi.
— Asta e foarte șiret din partea ta.
— Într-adevăr, nu-i așa? Își petrecu brațele în jurul lui și se relaxă când o îmbrățișă și el. Se întâmplă de asemenea să fie adevărat. M-a rugat s-o iert. Nu știu dacă pot sau dacă o voi face, dar am nevoie de răspunsuri. Am nevoie de tine să mă ajuți să le găsesc. Și, la naiba, Mitch, pur și simplu am nevoie de tine – și asta e foarte greu s-o spun pentru mine.
— Sper că va fi din ce în ce mai ușor, pentru că-mi place să te aud spunând-o. O să lăsăm lucrurile cum sunt pe moment.
— Mulțumesc. Când am ieșit de acolo – își mută privirea către baie – când am ieșit de acolo și m-am adunat destul cât să pot gândi, am fost așa de ușurată că erai jos. Că pot să-ți spun. Că nu voi fi singură în noaptea asta.
— Să fii singură nici nu e o opțiune. O ridică în brațe. Acum te duci la culcare și te învelești bine.
— Și tu o să…
— Mă uit mai bine la scena crimei înainte să șterg toată apa de pe jos.
— Pot avea eu grijă de asta mâine-dimineață.
— Nu, zise el, învelind-o, cu fermitate. Cedezi un pic, câștigi un pic, Roz. Fă ce ți se spune și stai în pat ca o fetiță cuminte. Ai avut o zi lungă și interesantă.
— Nu-i așa? Și se simți minunat să se cuibărească în pat, știind că era cineva care să aibă grijă de câteva detalii. Nu sunt sigură în legătură cu ce va trebui să cedez, dar vreau să-ți mai cer ceva.
— Vrei niște supă? Ceva fierbinte? Ceai? Ceaiul ar fi mai bun decât cafeaua.
„Uită-te la tine“, se gândi ea, „Doctorul Arătos, cu papionul negru desfăcut la gât, cu mânecile cămășii de la frac suflecate până la coate, cum te oferi să-mi faci supă“. Se întinse către mâna lui când Mitch se așeză pe marginea patului.
— Nu, dar mersi. Voiam să te rog să ții ceea ce s-a întâmplat aici numai între noi pe moment.
— Roz, cum funcționează oare mintea asta a ta? Frustrarea era așa de limpede în vocea și pe chipul lui, că Roz aproape zâmbi. Aproape ai fost înecată în cadă de fantoma ce bântuie casa asta, și nu vrei să pomenești despre asta?
— Nu e asta. O să vorbim, o să documentăm, o să discutăm cu grijă toate detaliile dacă e nevoie. Însă vreau să aștept până după nunta Stelei. Vreau pur și simplu puțin calm. Când va auzi Harper despre asta… Ei bine, nu va reacționa deloc calm.
— Lasă-mă să spun doar: firește.
Roz râse.
— Toată lumea va fi supărată, îngrijorată, cu atenția distrasă. Și la ce va folosi? S-a întâmplat, s-a terminat. Sunt așa de multe alte chestiuni de care trebuie să ne ocupăm în clipa aceasta. Deja o să trebuiască să fac față efectelor a ceea ce s-a întâmplat la club. Îți promit că se va duce vorba și că va fi subiectul discuției de la masa mea de mic dejun mâine-dimineață.
— Și asta te deranjează.
— De fapt, cred că-mi va face plăcere. Sunt suficient de meschină să savurez chestia asta. Așa că hai să ținem asta pentru noi doi, până după nunta Stellei. După aceea, le vom spune tuturor și vom vedea ce se întâmplă. Dar pe moment, ne-ar prinde bine niște fericire nediluată pe-aici.
— Bine. Nu cred că ar conta prea mult.
— Mulțumesc. Nu mai sunt așa de furioasă și de speriată acum, adăugă ea și se trase mai jos pe pernă. Am oprit-o. M-am luptat cu ea. Aș putea s-o fac din nou. Și asta contează.
Mitch se aplecă să o sărute pe obraz.
— Contează enorm de mult pentru mine.