5
Imensa importanţă
a disciplinelor umaniste

Veţi spune probabil că sună ciudat în gura unui biolog care se bazează pe date, dar cred că extratereştrii creaţi de fabulaţiile ştiinţifico-fantastice au un rol foarte important: pun în valoare reflecţia asupra condiţiei noastre. Când fabulaţiile astea devin plauzibile pe cât permite ştiinţa, ele ne ajută să prezicem viitorul. Extratereştrii reali ne vor spune, cred, că specia noastră deţine un singur lucru vital demn de atenţia lor: nu ştiinţa şi tehnologia, cum aţi putea crede, ci disciplinele umaniste.

Aceşti extratereştri imaginari – dar plauzibili – nu doresc defel să fie pe placul speciei noastre sau s-o exalte. Atitudinea lor faţă de noi e binevoitoare, cam ca a noastră faţă de animalele sălbatice care pasc şi vânează în Serengeti. Misiunea lor este să afle tot ce pot de la singura specie creatoare de civilizaţie de pe această planetă. Dar n-ar fi atunci vorba de secretele ştiinţei noastre? Nu, nici vorbă. Noi n-avem ce să-i învăţăm. Gândiţi-vă că aproape tot ce numim ştiinţă are mai puţin de cinci sute de ani. Deoarece cunoaşterea ştiinţifică s-a dublat în unele discipline (cum ar fi chimia sau biologia celulară) la fiecare două decenii în ultimele două secole, potrivit standardelor geologice tot ce ştim e nou-nouţ. Aplicaţiile tehnologice sunt şi ele într-un stadiu primar de dezvoltare. Omenirea a păşit în era tehnico-ştiinţifică actuală globală, hiperconectată abia cu două decenii în urmă – mai puţin de o clipă în mesajul stelar al cosmosului. Numai printr-un noroc, dat fiind faptul că galaxia are o vârstă de câteva miliarde de ani, au ajuns extratereştrii în prezentul nostru, aflat încă în stadiu incipient acum câteva milioane de ani. Ar fi putut ajunge chiar acum sute de milioane de ani. Ce i-am putea învăţa deci pe vizitatorii noştri extratereştri? Altfel spus, ce l-ar fi putut învăţa Einstein la trei-patru ani pe un profesor de fizică? Nimic. Din acelaşi motiv tehnologia noastră ar fi mult inferioară. Dacă n-ar fi aşa, noi ar trebui să fim vizitatorii extratereştri, iar ei aborigenii planetei.

Deci ce-ar putea extratereştrii ipotetici să înveţe de la noi care să aibă valoare pentru ei? Răspunsul corect este disciplinele umaniste. Aşa cum a remarcat odată Murray Gell-Mann despre domeniul în care a făcut muncă de pionierat, fizica teoretică constă dintr-un număr restrâns de legi şi foarte multe accidente. Acelaşi lucru se poate spune a fortiori despre toate ştiinţele. Viaţa a apărut cu peste trei miliarde şi jumătate de ani în urmă. Diversificarea ulterioară a organismelor primordiale în specii de microbi, fungi, plante şi animale este numai o istorie din numărul aproape infinit de istorii posibile. Vizitatorii extratereştri ar şti asta de la sondele robot şi din principiile biologiei evoluţioniste. N-ar înţelege imediat întreaga istorie a evoluţiei organice a Pământului, cu speciile sale dispărute sau înlocuite şi cu grupurile importante preluând şi pierzând supremaţia: cicadele, amonoidele, dinozaurii. Dar prin munca lor de teren extrem de eficientă, prin secvenţierea ADN şi prin tehnologia studierii proteinelor ar afla foarte repede despre flora şi fauna Pământului la momentul actual, despre natura şi vârstele predecesorilor, calculând modele de istorie a evoluţiei vieţii în timp şi spaţiu. Totul ţine de ştiinţă. Extratereştrii ar cunoaşte foarte rapid tot ce numim ştiinţă şi chiar mai mult decât atât, de parcă noi nici n-am fi existat vreodată.

Foarte asemănător, în istoria omenirii din ultimii o sută de mii de ani au apărut câteva culturi umane primitive, care apoi au dat naştere la mii de culturi-fiice. Multe există şi azi, fiecare cu limba şi cu dialectul ei, cu credinţele ei religioase şi cu obiceiurile ei sociale şi economice. La fel ca speciile de plante şi animale care s-au desprins în cursul erelor geologice, unele au continuat să evolueze, singure sau divizate în alte două culturi parţial contopite, iar altele au dispărut. Din cele aproape 7 000 de limbi vorbite azi în întreaga lume, 28% sunt vorbite de sub o mie de oameni, iar 473 sunt pe cale de dispariţie, fiind vorbite numai de o mână de bătrâni. Cântărite astfel, istoria consemnată şi preistoria dinaintea ei alcătuiesc un mozaic caleidoscopic similar cu cel al formării speciilor în timpul evoluţiei organice, dar mult diferit de el.

Evoluţia culturală e diferită pentru că este în întregime un produs al creierului uman, un organ care a evoluat în timpul erei preumane şi în paleolitic printr-o formă foarte specială de selecţie naturală numită co-evoluţia genelor şi culturii (în care evoluţia genetică şi evoluţia culturală îşi influenţează reciproc traiectoriile). Capacitatea unică a creierului, cu sediul în băncile de date ale memoriei din cortexul frontal, a apărut din dăinuirea lui Homo habilis vreme de două sau trei milioane de ani, până la răspândirea globală a descendentului său Homo sapiens acum şaizeci de mii de ani. Înţelegerea evoluţiei culturale privite din afară, spre deosebire de înţelegerea ei privită din interior, aşa cum o privim noi, necesită interpretarea tuturor sentimentelor şi gândurilor complexe ale minţii umane, precum şi contactul intim cu oamenii şi cunoaşterea a nenumărate poveşti personale, care descriu felul în care gândul e tălmăcit în simbol sau artefact. Toate acestea sunt realizate de disciplinele umaniste. Ele reprezintă istoria naturală a culturii, cea mai intimă şi mai preţioasă moştenire a noastră.

Mai există un motiv important pentru a preţui disciplinele umaniste. Descoperirile ştiinţifice şi progresul tehnologic au un ciclu de viaţă. În timp, după ce vor atinge dimensiuni uriaşe şi complexităţi inimaginabile, cu siguranţă ritmul lor se va încetini şi se va stabiliza la un nivel mult mai redus de creştere. În timpul propriei mele cariere de om de ştiinţă, desfăşurată pe parcursul a cincizeci de ani, numărul de descoperiri realizate de un cercetător pe an a scăzut spectaculos. Echipele au devenit mai mari, numărul de coautori la o lucrare tehnică ajungând acum în mod obişnuit la zece sau mai mulţi. În majoritatea disciplinelor, pentru a face o descoperire ştiinţifică e nevoie de o tehnologie mult mai complexă şi mai costisitoare, iar noua tehnologie şi analiza statistică cerute de cercetarea ştiinţifică sunt mult mai avansate.

Nici o grijă însă. Când totul se va aşeza, probabil în acest secol, ne aşteptăm ca rolul ştiinţei şi al tehnologiilor înalte să fie benefic şi mult mai profund decât acum. Dar – şi acesta e lucrul cel mai important – ele vor fi aceleaşi peste tot, pentru fiecare cultură, subcultură şi persoană care beneficiază de educaţie. Suedia, Statele Unite, Butan şi Zimbabwe vor împărţi aceleaşi informaţii. Ceea ce va continua să evolueze şi să se diversifice aproape infinit sunt disciplinele umaniste.

În deceniile următoare, cele mai multe progrese tehnologice majore vor avea loc în biotehnologie, nanotehnologie şi robotică (BNR). În ştiinţa pură, printre sfintele potiruri seculare căutate acum pe un front larg, se numără deducţiile despre originea vieţii pe Pământ, crearea organismelor artificiale, substituirea genelor şi modificarea chirurgicală precisă a genomului, descoperirea naturii fizice a conştiinţei şi, nu în ultimul rând, crearea roboţilor care pot gândi mai repede şi lucra mai eficient decât majoritatea oamenilor ocupaţi în producţie sau în administraţie. În clipa de faţă, asemenea progrese par de domeniul ştiinţifico-fantastic. Dar nu pentru mult timp. În câteva decenii vor deveni realitate.

Iar cărţile sunt pe masă, la vedere. Prima pe listă este corectarea câtorva mii de gene la care alelele mutante au fost identificate drept cauze ale unor boli ereditare. Metoda preferată va fi substituţia genelor, înlocuirea alelei mutante cu una normală. Deşi încă în stadiu incipient, în cea mai mare parte netestată, ea promite să înlocuiască în cele din urmă amniocenteza, care permite mai întâi citirea structurii cromozomiale a embrionului şi a codului lui genetic, iar apoi avortul terapeutic pentru a evita handicapurile sau moartea. Mulţi oameni sunt împotriva avorturilor terapeutice, dar mă îndoiesc că ar exista multe obiecţii la substituţia genelor, care poate fi comparată cu înlocuirea unei valve defecte a inimii sau a unui rinichi bolnav.

O formă şi mai avansată a evoluţiei deliberate, deşi având o cauză indirectă, este omogenizarea ce are loc în clipa de faţă la populaţiile lumii prin sporirea migraţiei şi a căsătoriilor interrasiale. Rezultatul este o redistribuire masivă a genelor lui Homo sapiens. Variaţia genetică între populaţii e în declin, variaţia genetică în cadrul populaţiilor e în creştere, cu rezultatul că variaţia genetică a speciei în totalitate este şi ea în creştere, aceasta din urmă chiar spectaculos. Aceste tendinţe dau naştere unei dileme în evoluţia deliberată, care în următoarele decenii are toate şansele să intre în atenţia celor mai mioape think tank-uri. Vrem să ghidăm evoluţia diversităţii către sporirea frecvenţei trăsăturilor dorite? Sau s-o sporim şi mai mult? Sau poate – aceasta va fi aproape cu siguranţă decizia pe termen scurt – doar s-o lăsăm aşa cum e şi să sperăm că totul va fi bine?

Asemenea alternative nu sunt ştiinţifico-fantastice şi nici frivole. Dimpotrivă, au legătură cu o altă dilemă din biologie, care a pătruns deja în discuţiile publice, alături de subiectul contraceptivelor la liceu şi de manualele din Texas care nu pomenesc de evoluţie. Iată despre ce este vorba: pe măsură ce tot mai multe decizii şi activităţi productive sunt preluate de roboţi, ce le va mai rămâne de făcut oamenilor? Vrem într-adevăr să intrăm în competiţie biologică cu tehnologia roboţilor prin implanturi în creier şi prin inteligenţa sau comportamentul social ameliorate genetic? Dacă da, ne vom îndepărta radical de natura umană pe care am moştenit-o şi vom schimba fundamental condiţia umană.

Vorbim aici despre o problemă ce poate fi rezolvată cel mai bine cu ajutorul disciplinelor umaniste, încă un motiv pentru care sunt atât de importante. Şi pentru că tot am abordat subiectul, votez aici pentru conservatorismul existenţial şi păstrarea naturii umane biologice ca pe o comoară sfântă. Ştiinţa şi tehnologia o duc foarte bine. Să cădem de acord că vom continua aşa şi le vom face să progreseze şi mai rapid. Dar să promovăm totodată disciplinele umaniste, tot ce face din noi oameni, şi să nu folosim ştiinţa pentru a cârpăci izvorul nesecat al viitorului omenirii, potenţialul său absolut şi unic.