Nu doar că ne plăcea să bârfim, ne dădeam în vânt după bârfe.
„Ai auzit?“
În cea mai mare parte a timpului, faptul că trăiam în Nantucket era pentru noi o mângâiere; ne simțeam de parcă Oceanul-Mamă ne ținea grijuliu în palma lui. Uneori însă, insula ne neliniștea și deveneam irascibili. Iarna era rău, dar primăvara era și mai rău, căci, cu excepția câtorva scurte săptămâni, nu se deosebea de iarnă.
Ce scria T.S. Eliot? „Aprilie este cea mai crudă dintre luni.“
Bârfele erau cele mai frecvente primăvara. Curgeau precum apa unui pârâu proaspăt dezghețat; zburau prin aer precum polenul. Nu ne puteam abține să nu repetăm ce auzeam, la fel cum nu ne puteam abține să nu ne frecăm ochii umflați de mâncărime.
Nu eram răuvoitori, răzbunători sau cruzi, eram pur și simplu plictisiți, și, după o perioadă lungă fără musafirii de vară, fără banii de vară, fără magia verii, rezervele noastre erau secătuite. Pe lângă asta, eram ființe umane, împovărate de propriile curiozități și nesiguranțe. Eram conștienți de lucrurile care se petreceau în lumea largă – genomul uman fusese decodat în campusul MIT, plăcile tectonice se deplasau în California, Putin declara război Ucrainei, dar nici unul dintre aceste evenimente nu ne stârnea interesul la fel ca întâmplările petrecute pe întinderea celor 270 de kilometri pătrați ai insulei noastre. Bârfeam la dentist, la coafor, în raionul de legume de la Stop & Shop, la barul Boarding House. Bârfeam în timp ce savuram aperitivele de la Clubul Undițarilor în serile de vineri, printre șirurile de bănci din timpul slujbelor de sâmbătă seara și stând la coadă la Hub în vreme ce așteptam să cumpărăm ziarul New York Times duminica dimineața.
„Ai auzit?“
Nu puteai niciodată anticipa care va fi următorul nostru subiect. Dar, dacă cineva ne-ar fi spus, în mijlocul acelui aprilie glacial, cu cerul lui de oțel, că vom petrece cea mai parte a verii șușotind despre Grace și Eddie Pancik…
… și despre Trevor Llewellyn și Madeline King…
… și despre renumitul arhitect peisagist Benton Coe…
… ne-ar fi picat fața de uimire.
Nici vorbă!
Imposibil!
Erau cei mai simpatici oameni pe care îi cunoșteam.