’E RIMPETTO

L’ ato iuorno c’ ’o sciato facette
d’ ’a fenesta na lastra appannà;
e c’ ‘a ponta d’ ’o dito screvette:
«Ah, che bene ve voglio, ’onn’ Amà!»

 

Doppo scritto,’onn’ Amà, v’ assicuro,
mme sentette ’int’ ’e gamme chïà,
e appuiato restaie nfaccia ’o muro,
senza manco curaggio ’e parlà…

 

Quanno maie mm’era tanto azzardato?
Quanno maie mm’era ardito accussì?
Si cu vuie nu scurnuso c’ è stato,
mo nce vo’, stu scurnuso songo i’.

 

Tutto nzieme nu zumpo facette…
Me parette, v’ ’o giuro, ’e muri!…
Tu… screvive!… E tremmanno, io liggette
ncopp’ ’a lastra: «E pur’ io, donn’Errì!…»