CAPITOLUL XII

În aceeași zi, Adam Nowowieski porni la drum spre Raszkow, ca să pregătească locuința celor două femei. Ceilalți oaspeți rămaseră încă cincisprezece zile la Sreptiow. Apoi, într-o bună dimineață, caravana se urni din loc. Era întocmită din Navirag și cei doi anardrați, din jupânesele Kieremowicz și Neresowicz, din Piotrowicz și bătrânul Nowowieski, în afară de o mulțime de neguțători armeni, numeroși slujitori, care încărcate cu poveri, cirezi de vite și turme de oi.

Drum posomorât de-a lungul stepei fără sfârșit. Zăpada, înăsprită de înghețuri dese, înlesnea totuși goana săniilor pe lucii întinderi. Garnizoanele posturilor din împrejurimi, Mohilow, Iampol, Raszkow, făceau de pază la îndepărtate răspântii. De altfel, tătarii n-aveau obiceiul să rătăcească în largul stepei în anotimpul când dobitoacele n-aveau ce mânca.

Eva rămase la Sreptiow, sub îngrijirile d-nei Wolodowska.

— Te rog să mi-o lași pe seamă, îi spusese Basia bătrânului Nowowieski; ți-o voi trimite teafără sub bună pază sau, ți-o voi aduce chiar eu în scurt timp. Fiindcă, drept să spun e mult de când mă stăpânește dorința să văd cu ochii mei hotarul dinspre răsărit, despre care am auzit povestindu-se atâtea minunății. La primăvară, atunci când hoardele tătare se vor împrăștia în largul stepei, domnul și bărbatul meu s-ar împotrivi să-mi mai împlinească o astfel de dorință; pe câtă vreme acum am un pretext de neînlăturat: îmi însoțesc mica prietenă. E vorba de două sau trei săptămâni, cel mult.

Basia mai avea și alte motive menite să-i întărească hotărârea, dar nu se credea îndreptățită să le împărtășească. Își propunea, folosindu-se de lipsa părintelui, s-o apropie și mai mult pe Eva de Azia. Căci tânărul tătar începuse să pară cuprins de neliniști… De câte ori ea îi punea o întrebare, el se grăbea s-o încredințeze c-o iubea pe fată cu aceeași convingere statornică; dar, când rămânea singur cu Eva, simțea că n-ar avea ce să-i spună. În acest timp, pe jupânița Nowowieski o chinuia cea mai neșovăielnică pornire. Nu aștepta decât prilejul ca să-i spună: „Azia, mi-ai fost drag de pe vremea când eram copii! ”, făgăduindu-i odată cu aceasta credință pe veci. El însă păstra cea mai îndărătnică muțenie.

Eva îi mărturisi Basiei cât era de neliniștită în această privință. Aceasta, ca s-o mângâie, căuta să-i împrăștie temerile:

— Recunosc că Azia e un om ciudat și prea mult adâncit în sine; dar te iubește, copila mea. Mi-a spus-o asta în dese rânduri. Și-apoi, n-ai băgat de seamă cu ce ochi te privește?

Eva, îndurerată, clătina din cap.

— Bineînțeles. Dar mă întreb dacă în privirile lui se citește dragostea sau vrăjmășia?

— Eva, astea sunt prostii, draga mea.

— Pentru ce m-ar iubi?

— Dar pentru ce mă iubește pe mine Mihail? Pentru ce fratele tău, de îndată ce-a zărit-o pe Zosia, s-a îndrăgostit nebun de dânsa?

— Adam se aprinde în câteva clipe.

— Și-apoi, Azia e prea mândru… asta e… Se teme de-o împotrivire. De altfel, îi voi spune câteva cuvinte acestui ursuz, să mă pomenească… și vei vedea la urmă…

Într-adevăr, în aceeași zi, neastâmpărata soție a micului colonel căută să aibă o întrevedere cu subalternul acestuia. După alte câteva clipe, se năpusti în odaia Evei.

— S-a făcut! strigă ea din prag.

— Ce anume? întrebă fata cu flăcări în obraji.

— Iată ce i-am spus: „Îți închipuiești oare c-am să mă las amăgită cu vorbe de prisos? Am reținut-o aici pe Eva ca să vă înlesnesc prilejul să vă vedeți cât mai des… și domnia-ta rămâi cu gura încleștată. Află că, dacă nu te hotărăști cât mai curând, plec împreună cu ea la Raszkow și te las singur aici! ” Ah, draga mea, dacă l-ai fi văzut cât era de îndurerat când a auzit una ca asta! Iată-l în sfârșit căzut la picioarele mele. „Spune, ce vrei? ” l-am întrebat. Iar el, ascultă cu luare-aminte: „Doamnă! Doamnă! Îngăduiți-mi să vă însoțesc… Va fi cel mai bun prilej ca să se poată împlini ceea ce trebuie să se împlinească. Voi mărturisi tot ce se cuvine mărturisit: chinul pe care îl îndur nu mai poate dăinui.” Îi tremurau buzele când a rostit aceste cuvinte, draga mea; în ochii lui se citea o suferință în stare să înduioșeze și pietrele. Mi-a spus apoi că Wolodowski avea intenția să-i încredințeze o misiune la Raszkow; că, tocmai pentru aceasta, lucrurile se vor rândui de minune. „În fruntea tătarilor mei, vă voi ține tovărășie, atât domniei-tale cât și jupâniței Eva.” Și-atunci, când i-am spus că nu știu dacă într-adevăr te voi însoți, mi-a căzut din nou la picioare; și din nou gemete și rugăminți! Ah, Eva, copil neștiutor, care n-ai crezut în dragostea lui! Târziu, m-a deslușit în toate privințele: „Eu, doamnă, fără sprijinul domniei-tale, nu mă pot aștepta decât la împotrivire și vrăjmășie din partea celor doi Nowowieski. Soarta mea se află în mâinile domniei-tale, odată cu bucuria sau înfrângerea mea, cu mântuirea sau blestemul ce mă urmărește. Dacă domnia-ta nu iei parte la această călătorie, înseamnă să mă potopească mânia cerului! ” Ah, Eva, cât te iubește! Dumnezeule mare, să te îngrozești, nu altceva! Dacă l-ai fi văzut! Ce hotărâre îndrăzneață se putea citi în asprimea trăsăturilor lui!

— O, nu, eu n-am de ce mă îngrozi, răspunse Eva… încolăcind cu brațele grumazul tinerei femei. Îndură-te să mergi cu noi! Singură ne poți rămâne un mare sprijin… și nu-ți va fi teamă să înfrunți împotrivirea părintelui meu… Ești singura care îl poți îndupleca.

— Voi merge, răspunse Basia, cu ochii umezi de duioșie. Îi voi arăta lui Mihail cât de ciudate sunt împrejurările; și nu-l voi slăbi până ce nu-l voi îndupleca. Se va împotrivi la început, dar va trebui să m-asculte în cele din urmă. Mi-ar face plăcere dacă ne-ar putea însoți și el. Gândește-te, ce crudă amărăciune să mă despart de dânsul… Dar ce să fac? Sunt silită să plec, întrucât e vorba de fericirea ta.

În acest timp, Azia se îndrepta către ai săi cu inima plină de bucurie. În zori, toate planurile i se păruseră deșarte. În afară de asta, mai primise și rândurile următoare din partea lui Bogus:

„Scumpul meu Azia, în loc să-ți trimit încuviințarea pe care-ai dorit-o, află că marele hatman te povățuiește să renunți deocamdată la planurile tale. Am ajuns și eu să-mi dau seama că nu sunt altceva decât lucruri cu neputință de adus la îndeplinire. Un neam creștin nu poate intra în legături de prietenie cu Necredinciosul, oferind unor oameni străini de credința noastră o bunăvoință sortită să-i copleșească cu daruri și titluri de noblețe. Dacă, prin urmare, înțelegi să păstrezi neștirbită stima și bunăvoința marelui hatman, uită că ești fiul lui Tuhai-Bei și mărginește-te să duci la bun sfârșit tocmelile începute cu ofițerii tătari înstrăinați: Krynski, Alexandrowicz, Morawski și ceilalți. Îți trimit odată cu aceste rânduri un ordin din partea hatmanului, mulțumită căruia colonelul Wolodowski îți va înlesni putința să cutreieri fără piedici drumurile, în vederea celor ce trebuie sfârșite în cea mai mare grabă. – Martin Bogus, pitar în Novogrod.”

După ce citi aceste rânduri, tânărul tătar se simți cuprins de-o mânie oarbă. La ce-i slujea că era fiul lui Tuhai-Bei și că pusese la cale planuri atât de cuminți și de îndrăznețe?… La nimic! Trăia necunoscut în adâncurile stepei. Singură împotrivirea hatmanului pusese capăt avânturilor lui. Și totuși, chiar dacă o astfel de împotrivire era sortită să-l lipsească de buzduganul dorit, nu era încă deajuns: îndărătnicia hatmanului îi ruina dragostea. Fiindcă Azia-Bei, puternicul Azia, căpetenia și hatmanul tătarilor, putea să-și însușească nevasta unui colonel polonez, păstrând-o lângă sine chiar dacă s-ar fi văzut silit să înfrunte întreaga Republică, pe câtă vreme același lucru nu putea să-l facă bietul Azia, sutașul. Ah, să se răzbune împotriva Republicii, împotriva hatmanului, împotriva lui Wolodowski, împotriva Basiei chiar! Să-i ațâțe pe lipki, să treacă garnizoana Sreptiow sub ascuțiș de paloș; să-l ucidă pe colonel, să fugă, să fugă împreună cu Basia dincolo de hotarul Moldovei, dincolo de Adrianopol, până la Stambul, până în deșerturile Asiei!….

Într-o astfel de surdă neliniște veni să-i dea de veste un om de pază că doamna Wolodowska vrea să-i vorbească.

La întoarcere, după aproape un ceas, lui Halim nu-i venea să-și creadă ochilor; obrazul stăpânului său părea cu totul altul.

— Stăpâne, întrebă sluga, prin ce minune Alah ți-a cedat bucuria sufletului?

— Halim, Dumnezeu face să se lumineze de ziuă după ce-a trecut noaptea și-i poruncește soarelui să se smulgă din valurile mării. Halim (și îl cuprinse în brațe pe bătrânul tătar), Halim, mai sunt câteva zile și ea va fi a mea!

— Fiu al lui Tuhai-Bei, ești mare; răutatea ghiaurilor nu va putea nimic împotrivă-ți.

— Ascultă, Halim!

— Te ascult, stăpâne!

— Vom merge pe țărmul mării de azur, acolo unde zăpada nu se zărește decât pe creasta munților, și dacă vreodată ne vom mai reîntoarce pe aceste meleaguri, lumea ne va vedea în fruntea hoardelor. Pornește și încearcă să te întâlnești cu Krynski; spune-i să se apropie de noi cu trupele sale; același lucru să-l facă Morawski, Alexandrowicz și toți ceilalți. Să-i adune pe lipki și pe ceremiși. Fă în așa chip ca oamenii lui Doroszenko să atragă oștirile polone spre Human. Vreau ca drumul să-mi fie liber… Wolodowski e un viteaz, într-adevăr, dar nu va putea s-atingă niciodată culmile spre care năzuiesc hotărârile mele.