am 52. o mai fi mult până la capăt?

52 e mult? 62 ar fi mai rezonabil? ce,

dar ce mă ţine viu? se va întâmpla în somn?

voi cădea pe stradă? voi mai crede mult că

sunt atât de vinovat, încât musai trebuie să?

ce moarte e mai bună: cea prin infarct,

moartea în patul propriu sau cea peste mări

şi ţări? de acolo cum mă vor aduce? viitorul

mai are ceva din trecut? vor mai fi morţi

ca mine? o să mă laude preotul că am fost şi eu om?

am 52. o mai fi mult până la capăt?

atât de speriat am fost de viaţă

că toate mi-au ieşit pe dos.

acum, în nopţile mele pline de remuşcări,

visez doar la iertare, mica iertare care odată şi-odată

i se cuvine chiar şi celui mai păcătos dintre muritori.

şi dac-aş primi-o poate-aş trăi trei ani nevinovaţi

şi aceia ar fi cei mai frumoşi ani ai mei.

o clipă de iertare m-ar face iar om.

dar pe lumea asta nimeni nu iartă

pe nimeni.