om de zi, om de noapte

În sfârşit, pe la 46 de ani, după aţipirea simţurilor agresive care mă întunecaseră atâta vreme, mi s-a părut că mă limpezesc un pic şi că nenorocul şi spaima încep să mă lase în pace. Ziua lucram pe rupte la o firmă nerecunoscătoare, dar care mă obliga să fiu viu şi treaz douăsprezece ore din douăzeci şi patru, ceea ce cu cinci ani înainte mi s-ar fi părut o anticipaţie sută la sută fiction. Munceam aşadar de la zece dimineaţa la şase-şapte seara fără oprire, câştigasem ore fericite de luciditate şi de stăpânire de sine, devenisem chiar un as al acestui autocontrol diurn, care mă obişnuia cu mintea trează şi cu trupul nesperat de sănătos pentru o vârstă la care lăsasem deja în urmă morţi scumpi, mai tineri ori doar cu puţin mai în etate decât mine.

Da, vreme de o zi cu soare, totul părea să-mi fi devenit favorabil şi complice.

De pe la opt seara, însă, mă invada vechea poftă grozavă de a mă mutila şi pofta asta-mi punea bocancii-n picioare, haina pe umeri şi tremuru-n mâini şi mă trimitea la mizerabilul birt din vecinătatea blocului, din care ieşeam pe la douăsprezece noaptea cu o şi mai mare poftă de a bea.

Nu ezitam să merg şi să mai cumpăr alcooluri, ca să-i dau trupului meu să se îndestuleze. Ştiam bine ce fac, dar nu mai eram eu stăpânul meu.

Trupul meu de ţăran îmi dădea totuşi şansa ca, după însiroparea lui cu alte vodci şi beri între 12 şi 2 noaptea, să mă trezesc dimineaţa viu şi nevătămat, să merg la serviciu şi să funcţionez toată ziua următoare ca un excelent instrument diurn, pregătit de orice provocare. Am fost şi sunt un supravieţuitor norocos. Foarte norocos, deşi simţeam şi simt, chiar şi în cea mai năucitoare beţie, că, până la urmă, tot nenorocul va triumfa.

M-am gândit adeseori că acesta e blestemul unui neam, al meu, pe care eu îl închei îndurând cu luciditate şi spaimă tot ce e de îndurat pentru ca tricoul ăsta, nu, cămaşa asta puturoasă, purtată de toţi nespălaţii neamului meu, să arate într-o zi dacă nu albă, măcar suficient de curată pentru a putea fi depozitată într-un dulap cu vechituri şi uitată acolo.