am închis şi-am zăvorât cum nu se putea mai bine.
totuşi, pe sub uşă mi s-a părut că se prelinge înăuntru
un fir subţire din lumina veştedă de pe hol.
să pun acolo un cearceaf ud, s-o oprească de tot?
să dau drumul la gaz s-o usuce?
să mă îngrop în pat cu şapte perne deasupra?
pentru că-i crăciunul şi ar trebui să dorm
şi eu în sfârşit după poftă.
mult? foarte mult. cât de mult? toate aceste zile
în care, dacă n-am să dorm îndeajuns,
mă voi trezi.