de vreo trei luni, mâna stângă îmi tremură tare.

doar n-o fi de la alcool, că alcoolul

îl beau cu dreapta, nu?

ia să mă duc eu mâine la doctor,

pentru că n-apuc să mai beau un pahar până la capăt

şi stânga şi începe să zvâcnească.

atât de frică mi se face, că alerg din nou la pahar

şi mai iau o-nghiţitură, poate frica se mai domoleşte,

dar ţi-ai găsit: frica nu se domoleşte deloc

şi dacă n-o paralizez cu încă un pahar,

mă paralizează ea pe mine

şi uite-aşa, din frică în mai frică şi din pahar în mai pahar,

se face a doua zi

şi a doua zi doar cât să sting fiertura de cu seară,

pentru că fără îndoială azi mă voi opri,

acum chiar m-am oprit,

în urma mea secundele s-au adunat deja puzderii,

mari cât halbele de la încheietura osândiţilor,

minutele-s cât poloboacele din pivniţele vaticanului,

iar orele ca nişte galioane pântecoase,

dar ce spun eu ore, este deja o eternitate,

am şi uitat de când n-am mai băut,

o, doamne, a trecut atâta vreme,

încât nici nu-mi amintesc cum mai miroase băutura,

hai, astăzi doar cât să-mi aduc aminte

şi după aia o săptămână mă las.

dar ce zic eu o săptămână? o lună!

ba şi o lună e nimica toată,

precis o să mă las un an sau doi

sau zece sau o sută.

de mâine chiar c-am să mă las precis.

dar vai cu câtă frică mă gândesc deja

la veşnicia însetată care va urma.