lui emil brumaru

du-te în afumătoare, printre cărnuri desfrânate,

care pufăie ca nişte beizadele la taifas.

trage de şoric slănina cu pulpanele ei late

şi trezeşte caltaboşul pus la adormit de-un ceas.

nu te da însă la maţul încă roşu de plăceri,

nici la gureşa băşică atârnată abia ieri,

treci grăbit de frica lenei de clevetitoarea chişcă,

până vezi că universul cărnurilor nu mai mişcă.

acolo,-n adânc de lume, unde n-ai fi zis că este

nici mişcare, nici lumină, nici fiinţă de vreun fel,

vei gusta din carnea albă a unei făpturi celeste,

şi licornă, dar şi vită, porc şi deopotrivă miel.

deci acolo te opreşte, stai şi cugetă ani buni.

lasă pe-alţii să ia carnea. tu înfulecă minuni.