Capitolul VIII
Neoprotestantismul
VIII.1. Mormonii
Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă este prezentată în statistici şi documente ca fiind „cel mai mare grup religios originar din America”1. Este „a patra confesiune creştină ca mărime din Statele Unite şi, totodată, credinţa cu cea mai rapidă dezvoltare din lume”2.
Cultul mormon, având la bază o biserică milenaristă, a apărut în urma unei revelaţii din 1830 a lui Joseph Smith, profetul întemeietor american. Conform credinţei mormone, Smith ar fi primit vizita unui înger, care i-a înlesnit descoperirea unei cărţi misterioase privind istoria poporului lui Dumnezeu în America, Cartea lui Mormon.
VIII.1.1. Joseph Smith – profetul întemeietor
A fost un lider religios dominat de multe idei, viziuni şi revelaţii stranii. Incita credincioşii în a descoperi paradisul şi a se pregăti pentru a doua venire a lui Hristos, Parousia. În practicile lor cotidiene, mormonii sperau în descoperirea de către emigranţi a unor „,comori îngropate, pietre cu puteri miraculoase” sau „relicve ale triburilor indiene băştinaşe”3.
Moroni, îngerul trimis de Dumnezeu, i se arată lui Smith şi îl înştiinţează „că va avea o misiune de îndeplinit”4. Ea consta în încercarea „de restabilire a credinţei adevărate şi de a pune bazele noii biserici creştine”5. Joseph Smith a primit două plăci de aur de la Moroni cu Evanghelia veşnică revelată.
VIII.1.2. Texte şi idei de bază ale cultului mormon
Cultul mormon se bazează pe „cele două testamente ale Bibliei”6, la care se adaugă alte texte de bază, cum ar fi Cartea lui Mormon, Perla de mare preţ şi Doctrină şi legăminte.
Idei de bază ale cultului mormon:
• Cel de-al treilea testament (Cartea lui Mormon) susţine faptul că omul a stat sub semnul unei ignoranţe destinale. Abia după apariţia noastră în lume „am acceptat să căpătăm forme asemănătoare lui Dumnezeu”7;
• „Scopul venirii pe pământ este să fim asemănători tatălui divin, urmând să revenim la Dumnezeu”8;
• Trupul omenesc este, în mod inevitabil, „imperfect şi muritor, dar reprezintă o treaptă spre mântuire…”9;
• Moartea este de neocolit, dar are un sens ultim, special: „Face parte din planul mântuirii”10;
• După moarte, mormonul primeşte un „grad de glorie”, „mai apropiat sau mai îndepărtat de Dumnezeu”11;
• Cei ce au primit noua învăţătură mormonă şi o ignoră „vor merge în Iad”12;
• Cei „nebotezaţi în noua credinţă vor rămâne în «închisoarea» spirituală”13. Tocmai de aceea familiile de mormoni îşi botează strămoşii în temple, pentru a le spori şansa la nemurire;
• Căsătoriile religioase sunt eterne: „durează şi după moarte”14. Cele civile sunt valabile până la moarte;
• Mormonii practică legea zeciuielii ca formă de sacrificiu individual sau social: „A zecea parte din venitul nostru aparţine lui Dumnezeu”15;
• Parousia va avea loc în SUA. Poporul american este noul popor ales şi el se va mântui înaintea altora. Noul pământ ales va fi Missouri, locul „unde s-au stabilit Adam şi Eva după ce au plecat din rai”16;
• Mormonii originari, întemeietori ai cultului, practicau poligamia. Aceasta se baza pe anumite idei ale lui Joseph Smith. În poligamie, „un bărbat se poate căsători cu mai multe femei”17. Existau însă obligaţii speciale ale poligamiei. Puteai aduce în familie o nouă soţie doar cu „acordul celorlalte”18. Erau obligatorii „locuinţele separate şi asigurarea independenţei materiale a fiecărei soţii şi a copiilor”19. Din secolul al XIX-lea, poligamia se desfiinţează în mod oficial.
Poligamia sau căsătoria plurală a fost acceptată şi practicată de o minoritate mormonă aproape 50 de ani după revelaţia lui Joseph Smith. Astăzi, cultul mormon respinge poligamia. Există însă şi grupuri radicale, numite „fundamentaliste mormone”, care s-au despărţit de biserica principală pentru ca în rebeliune să poată practica poligamia. Un asemnea grup disident este cel al Bisericii Fundamentaliste a lui Iisus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă (FSZU).
VIII.1.3. Poligamii din „familia cerească”
Majoritatea mormonilor radicali care continuă și astăzi să practice poligamia trăiesc în Utah, dar și în Colorado City, Texas sau în Columbia Britanică. Cultul perseverent al poligamiei le-a cauzat membrilor Bisericii FSZU probleme permanente cu autoritățile americane. Majoritatea acuzațiilor cărora trebuie să le facă față sunt legate de căsătoriile cu minore și de abuzul sexual. De exemplu, un lider al Bisericii FSZU, Warren Jeffs, a fost „condamnat în 2007 de un tribunal al statului Utah pentru oficierea căsătoriei unei fete de 14 ani cu un membru al bisericii”20. Asistenții sociali și polițiștii din vestul Texasului au intervenit în forță în aprilie 2008 în comunitatea poligamă pentru a verifica veridicitatea unui apel privind abuzul sexual și fizic. Deși apelul fusese o farsă, totuși comunitatea poligamă din Texas a intrat serios în atenția opiniei publice americane (și nu numai). Razia autorităților le-a sporit popularitatea. Imaginea socială a cultului s-a schimbat și ca urmare a articolelor din presă, respectiv a emisiunilor TV cu un subiect realmente captivant.
Un aspect specific acestui grup religios special din vestul SUA și din Canada este oficierea căsătoriilor între fete minore și bărbați vârstnici. Ele nu sunt legale, fiind oficiate doar în cadrul bisericii mormone. Scopul ultim al acestor practici este ridicarea aici, pe pământ, a „Regatului lui Dumnezeu”. Mijlocul esențial de instaurare a acestui regat sacru este „familia cerească”. O asemenea familie poate fi constituită, de exemplu, dintr-un soț, cinci soții, 46 de copii și 239 de nepoți21. Deși neobișnuit de numeroasă, „familia cerească” se integrează foarte bine în comunitate. Altruismul și devotamentul față de ceilalți sunt valori de bază ale cultului Bisericii FSZU. Copiii sunt crescuți și educați într-un mod singular și special: „fără televizor, mâncare nesănătoasă și presiuni sociale”22.
Deși relativ izolată social, comunitatea mormonă de modă veche relaționează eficient cu societatea americană. Mormonii FSZU se ocupă în principal de agricultură, dar și de „câteva afaceri mari, de la hoteluri la fabrici de unelte și mașini”23. La nivel de familie există o distribuție specială a rolurilor: o soție se ocupă de prepararea hranei pentru toți copiii soțului (nu doar pentru ai ei), o alta are ca prioritate educația (copiii FSZU nu merg la școală). În sfârșit, o a treia soție se poate ocupa de treburile gospodărești și casnice (croitoria, de exemplu). Unii sociologi susțin că această diviziune socială a muncii, prin spiritul de comuniune creat, „pare să atenueze gelozia”24. Evident, adevărul acestei afirmații este unul relativ.
Căsătoria între rude și poligamia practicate și astăzi de membrii Bisericii FSZU comportă riscuri majore. Din punct de vedere medical, constatăm răspândirea unei boli grave (deficiența de fumarază) cauzată de o genă recesivă „din cauza căsătoriei între rude”25. Din perspectivă religioasă și socială, comunitățile mormone poligame riscă automarginalizarea și autoexcluderea. Cu toate acestea, ele continuă să practice poligamia. Argumentul este în principal unul de ordin religios. Fondatorul Bisericii FSZU, Joseph Smith însuși, ar fi practicat poligamia în urma unor revelații prin care i se cerea ca noua religie să se poată răspândi pe întregul pământ. Dincolo de aceste credinţe, ritualuri şi ideologii religioase care o singularizează în Occidentul american (şi nu numai), mormonii sunt un cult neoprotestant din ce în ce mai prezent în Europa de Est, inclusiv în România.
VIII.2. Adventiştii de Ziua a Şaptea
Este o mişcare religioasă protestantă cu origini în SUA, de unde s-a răspândit în toată lumea. Începuturile adventismului de Ziua a Şaptea ţin de predicţia falsă a predicatorului baptist William Miller, referitoare la întoarcerea Mântuitorului. A urmat „Marea Dezamăgire”, dar unii credincioşi nu şi-au pierdut speranţa în iminenţa celui de-al doilea advent. În 1860 şi-au luat numele de Adventişti de Ziua a Şaptea. Care este cea de-a şaptea zi? Este Sabatul sau sâmbăta, a şaptea zi de odihnă în tradiţia iudeo-creştină. Există milioane de membri răspândiţi în întreaga lume, mulţi dintre ei trăind în SUA şi având centrul spiritual la Silver Springs. Astăzi, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea administrează mii de şcoli, colegii şi universităţi.
Caracteristicile principale ale Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea sunt:
• Fondatorul susţine că a primit inspiraţie divină pentru interpretarea textelor sfinte.
• Susţine apropiata întoarcere a lui Iisus (adventus = „întoarcere”, „revenire”).
• Adventiştii de Ziua a Şaptea practică botezul adulţilor prin imersiune în apă. Ritualul trebuie practicat „atunci când omul este conştient că îşi mărturiseşte public pocăinţa şi credinţa (spre majorat) şi se angajează în legământul cu Dumnezeu”26.
• Biblia este considerată a fi autoritatea ultimă în materie de credinţă.
• Respectă odihna în ziua de Sabat. „Adventiştii consideră că „ziua Domnului” (de închinare) este sâmbăta, duminica fiind introdusă în creştinism prin secolele II-III, sub influenţa altor culte şi credinţe existente atunci”27.
• Propovăduieşte reforma sanitară prin igienă, alimentaţie echilibrată şi abţinerea de la consumul de tutun şi alcool.
• Trupul este „templu al Duhului Sfânt”. Prin urmare, adventiştii acordă un plus de atenţie stilului de viaţă: „Nu consumă alcool, droguri, nu fumează, recomandă o alimentaţie raţională (mulţi fiind vegetarieni)”28.
VIII.3. Penticostalii
Termenul grecesc pentēkostē („a cincizecea zi”) a dat numele cultului penticostal. A apărut în 1906, când o comunitate de negri din Los Angeles a pretins că a retrăit primirea darurilor de la Cincizecime: glosolalia, prorocirea, vindecarea bolnavilor și puterea de a-i vindeca pe cei posedați de demoni. Toate erau invocate după modelul apostolic. Cu timpul, penticostalismul a pătruns în Norvegia şi în Germania, apoi în întreaga Europă.
Adunările penticostale sunt autonome unele faţă de altele. Tocmai de aceea apar mai multe Biserici, numite uneori şi „secte”. Diferenţele se menţin în funcţie de modul în care este invocată în ritualuri libertatea Duhului Sfânt.
Astăzi, în lume există zone puternic penticostalizate: Coreea, America Latină şi Africa, iar numărul credincioşilor este în continuă creştere. Faptul în sine „i-a surprins atât pe teologi, cât şi pe experţii în ştiinţe sociale”29. Susţinătorii frenetici ai secularizării şi ai dispariţiei religiei au fost bulversaţi. Acum sunt nevoiţi să accepte faptul că secularizarea nu este o tendinţă globală, ci, mai curând, o excepţie într-o anumită parte a Europei.
VIII.4. Metodismul
Mişcarea protestantă a metodiştilor a fost iniţiată de fraţii John şi Charles Wesley la Oxford, în 1729. Cei doi făceau parte din „Holy Club” şi au fost numiţi „metodişti” „pentru modul sistematic şi organizat în care se preocupau de înţelegerea Sfintei Scripturi”30. Erau numiţi metodişti şi datorită perseverenţei cu care exersau trăirile religioase. Au pus un accent enorm pe conduita socială şi morală, şi nu pe aspectul dogmatic.
În Anglia au format o biserică liberă, diferită de cea anglicană, având în frunte un episcop. Participă la dialogul ecumenic în cadrul Federaţiei Mondiale Metodiste. Metodismul are un caracter cosmopolit: unul dintre pastorii metodişti din România este coreean. Adepţii sunt grupaţi în două „clase” conduse de „leader” (păstor). „Au carnete de membru. Pe baza unei scrisori de recomandare, când se mută dintr-o comunitate în alta, sunt luaţi în evidenţă. În cadrul întrunirilor îşi mărturisesc periodic activitatea şi evoluţia spirituală.”31
Există astăzi mai multe versiuni ale cultului metodist. Metodiştii conservatori şi tradiţionalişti „interzic şi astăzi bijuteriile, ornamentele vestimentare, tutunul, alcoolul, instrumentele muzicale, spectacolele şi distracţiile”32. O altă ramură este formată de metodiştii liberali. Aceştia nu mai sunt vegetarieni și „acceptă valorile culturale, spiritul modern”33.
Caracteristicile specifice cultului metodist sunt:
• Respinge Sfânta Tradiţie a creştinismului clasic. Trimiterea este la hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi la scrierile Sfinţilor Părinţi.
• Biblia este valorizată ca fiind „singura sursă de cunoaştere a lui Dumnezeu…”34.
• Dintre cele şapte taine creştine, metodismul acceptă doar două: botezul şi împărtăşania.
• Din cadrul Sfintei Treimi, metodismul privilegiază importanţa şi rolul Sfântului Duh.
• Crede în Mântuitorul Iisus Hristos, „în a doua venire, judecata de apoi, în rai şi iad, (nu şi în Purgatoriu)”35.
• Metodiştii primesc prozeliţi aşezându-le mâna pe cap. Ei „devin astfel diaconi şi diaconiţe ale noii religii”36.
VIII.5. Armata Salvării
Cultul are la bază o disidenţă metodistă. A fost creat în secolul al XIX-lea de pastorul William Booth (1829-1912), în urma unei campanii de evanghelizare în cartierele sărace din estul Londrei.
Obiectivele Armatei Salvării nu sunt doar de ordin spiritual. Convingerea membrilor săi este aceea „că e greu să salvezi sufletul când stomacul e gol şi picioarele sunt îngheţate”37. Obiectivul declarat este acela de a lupta contra flagelurilor sociale: sărăcia, alcoolismul, prostituţia, drogurile. Lozinca clasică este lupta pentru „cei trei S”: „Supă, săpun, salvare”38. Cultul religios este organizat pe principii militare. Are „ofiţeri” cu normă întreagă, „funcţionari” şi „soldaţi” ce lucrează în mai multe ţări.
VIII.6. Martorii lui Iehova
VIII.6.1. Aspecte generale
Este o sectă milenaristă întemeiată de americanul C.T. Russell (1852-1916) şi prezentă în Europa după Primul Război Mondial. Se autointitulează Uniunea Internațională a Studenților în Biblie şi se preocupă în special de sfârşitul lumii şi, implicit, al împărăţiei de o mie de ani. Momentul final al parousiei este amânat în permanenţă. Iniţial, congregaţia a fost înregistrată în 1884, în Pennsylvania. Cu timpul, sediul central a fost mutat în Brooklyn, unde se află şi în prezent. Din 1931, membrii săi se numesc Martorii lui Iehova.
În România sunt prezenţi din 1911, când Károly Szabó şi József Kiss s-au întors în ţară din Statele Unite şi au început să predice. Au fost recunoscuţi legal în România la 4 iulie 1947. Din 1948 până în 9 aprilie 1990, activitatea Martorilor lui Iehova a fost interzisă.
VIII.6.2. Ideile de bază
Cultul se bazează, în principal, pe următoarele idei:
• Iisus a avut o existenţă preumană şi este subordonat Tatălui Ceresc.
• Există pe pământ un „sclav fidel şi avizat” căruia i s-au încredinţat interesele terestre ale lui Iisus: Colegiul Central al Martorilor lui Iehova.
• Martorii lui Iehova se vor bucura de venirea lui Iisus. Armagedonul e aproape.
• Conform Martorilor, Iisus nu a înviat în carne şi oase. A împrumutat, spre a se arăta discipolilor săi, un trup provizoriu, care a dispărut la scurt timp după apariţie. (Iisus nu a murit în corpul său fizic pe cruce.)
• Martorii refuză categoric dogma Sfintei Treimi. Conceptul ar fi fost inventat odată cu Conciliul de la Niceea (325), împreună cu ideea filiaţiei divine a lui Iisus.
De aici rezultă misiunea Martorilor lui Iehova de a stabili cultul Dumnezeului Unic cu numele său uitat de secole: Iehova. El este un nume tainic, revelat lui Moise pe muntele Sinai şi nepronunţat de evrei şi creştini. Așa cum se știe, limba ebraică folosește doar consoane. Numele revelat lui Moise se scria IHWH. Ulterior, evreii l-au înlocuit cu Adonai (Domnul).
La câteva secole după moartea lui Iisus, pentru a se înlesni lectura Bibliei de către un număr mai mare de persoane, savanţii evrei au adăugat consoanelor vocalele din Adonai (a, o, a). Rezultă Iahovah sau Iehovah.
Martorii lui Iehova este un cult cu reguli clare şi restrictive. O parte dintre acestea sunt:
a) refuzul de a saluta drapelul;
b) nu acceptă depunerea de jurăminte;
c) nu sunt de acord cu transfuziile de sânge;
d) participarea la vot/viaţa politică nu este încurajată. Rezultă în mod clar o atitudine antisocială, dar care îi uneşte şi îi protejează pe membrii cultului;
e) participarea la războaie este interzisă de liderii cultului.
1. Atlasul religiilor lumii, ed. cit., p. 336.
2. Ibidem.
3. Constantin Cuciuc, Religii noi în România, Editura Gnosis, București, 1996, p. 75.
4. Ibidem, p. 76.
5. Ibidem.
6 . Ibidem.
7 . Ibidem, p. 78.
8 . Ibidem.
9 . Ibidem.
10. Ibidem.
11 . Ibidem.
12. Ibidem.
13. Ibidem.
14. Ibidem, p. 79.
15. Ibidem.
16. Ibidem, p. 81.
17. Ibidem, p. 82.
18. Ibidem.
19. Ibidem.
20. Scott Anderson, „Poligamii”, National Geographic, nr. 82, februarie 2010, p. 14.
21. Vezi cazul celebru al inginerului autodidact Joe Jessop în Scott Anderson, art. cit., p. 46.
22. Ibidem, p. 48.
23. Ibidem.
24. Ibidem, p. 50.
25. Ibidem.
26. Constantin Cuciuc, Atlasul religiilor şi al monumentelor istorice religioase din România, ed. cit., p. 69.
27. Ibidem.
28. Ibidem.
29. Christopher Partridge, Religiile lumii, ed. cit., p. 345.
30. Constantin Cuciuc, Religii noi în România, ed. cit., p. 93.
31. Ibidem.
32. Ibidem, p. 94.
33. Ibidem.
34. Ibidem.
35. Ibidem.
36. Ibidem.
37. Ibidem, p. 122.
38. Ibidem.