Iona încălță cizmele de călărie, apoi își rezervă zece secunde să își aplice puțin luciu de buze în caz că dădea de Boyle. Amândoi aveau obligații în acea seară – documente de completat pentru el, însușirea de vrăji pentru ea –, dar spera să îl convingă să meargă la o plimbare călare după lucru, în ziua următoare, poate să ia o cină relaxată, apoi să petreacă noaptea în tihnă la el.
Ajunsă afară, îl luă pe Connor pe după braț. Deși aerul era rece și umed, aducea cu el primăvara și împingea ușor porumbarul să îmbobocească.
— Ai fost vreodată îndrăgostit? îl întrebă ea.
— Sigur, în nenumărate rânduri și niciodată în felul la care te referi tu. Deși inima mea a fost învinețită și plină de cucuie, niciodată n-a fost frântă.
— Și eu am avut cucuie și câteva vânătăi. Când eram în liceu, chiar îmi doream să am parte de chinurile dragostei, doar ca să știu cum se simt. Întotdeauna mi-am dorit să am parte de acele sentimente puternice, știi tu? Iureșul și căderea. Dar am avut parte doar de teren neutru. M-am mulțumit cu cineva de care știam că se mulțumea cu mine. Te face să te simți mediocru pentru totdeauna.
— Iar acum?
— Acum mă simt plină de putere, de țeluri. De bucurie, adăugă ea și jucă din degete, făcând mici luminițe să danseze.
— Și toate arată bine pe tine.
— Tu vrei? Să te îndrăgostești?
— Sigur, într-o bună zi. Are să intre în cameră, frumoasă și strălucitoare, o zeiță sexuală cu mintea unui cărturar și firea unui înger. Are să gătească precum mătușa mea Fiona, care nu poate fi egalată în bucătărie, o să bea cot la cot cu mine și n-o să-i placă nimic mai mult pe lume decât să meargă cu șoimii împreună cu mine.
— N-ai pretenții.
Ochii lui, verzi ca mușchiul de pe pietre, sclipiră spre ea.
— De ce să nu ceri totul, de vreme ce n-ai de unde să știi ce are să-ți ofere viața?
— Bine zis, zise ea și mai făcu un dans de lumini.
La grajduri, Boyle o țesăla pe Draga atât pentru a se liniști, cât și pentru a o curăța. Își trimisese angajații acasă puțin mai devreme, căci voia să aibă puțin timp singur. Acum, numai cu iapa ținându-i companie în grajdul tăcut, putea să deznoade toate gândurile care îi aglomerau mintea.
Avea facturi de plătit și comenzi de dat, dar urma să ajungă la toate acestea mai încolo, nu? Avea toată seara la dispoziție, tot timpul din lume.
Pe care îl voia, se corectă el.
Un bărbat are nevoie de timpul și spațiul său, fără o femeie care să se aștepte încontinuu la atenție din partea sa.
Așa că nu ar fi trebuit să se gândească să meargă să o ia de acasă, ca să îi pătrundă în spațiul și timpul personal. În schimb, după ce își va fi pus ordine în acte, ar fi fost cazul să rezerve puțin din acel timp pentru a se gândi la tot ce se petrecuse în acea zi.
Trebuia, desigur, să îi spună lui Fin întreaga poveste, ceea ce avea de gând să facă imediat ce acesta se întorcea. Și urmau să vorbească la o halbă de bere, așa că nu ar fi fost loc pentru Iona, chiar dacă el ar fi vrut-o lângă el.
Ceea ce se și petrecea, tot timpul, la naiba! Ce însemna când un bărbat nu era în stare să țină o femeie în afara spațiului său, și cu atât mai mult a minții?
Vrăjit, asta era! De ochi albaștri și râset cristalin, și de un trup frumos de care nu-și putea ține nenorocitele de mâini departe. Și acea credință absolută în binele și fericirea care sălășluiau în ea, deși ajunsese să înțeleagă, din ce în ce mai mult, cât de puțină parte avea de fapt ea de ele.
Și tocmai faptul că se trezea dorindu-și să îi ofere binele și fericirea îl îngrijora amarnic. Oare nu plănuise întreaga zi cu scopul de a-i oferi exact asta? Nu că funcționase în toate privințele, având în vedere viziunile sumbre și spaima care aproape îi făcuseră inima să stea în loc. Dar plănuise totul cu gândul numai la ea. Era tot timpul în mintea lui.
Venise vremea să își aducă aminte că lucrurile de care avea nevoie un bărbat, la urma urmei, erau un acoperiș deasupra capului, de lucru, un cal bun și o halbă de bere la capătul unei zile grele.
— Asta e, nu-i așa, Draga de tine? Avem ce contează chiar aici.
În cealaltă boxă, Alastar pufni și fornăi.
— Nu vorbesc cu tine, nu? Bestie țâfnoasă.
— Tu ar trebui să știi cel mai bine despre asta, zise Fin din spatele lui. Ce gânduri negre clocești, frățioare?
Omul știa al naibii de bine să se furișeze în spatele cuiva, se gândi Boyle, ca fumul dintr-un coș.
— Cine spune că clocesc ceva?
— Eu, răspunse Fin și mângâie gâtul iepei. Doar ai trimis oamenii mai devreme, nu?
— Cu puțin. Tot ce trebuia făcut astăzi a fost făcut.
— Credeam că încă mai cutreieri ținutul cu Iona.
— Am făcut-o destul, poate chiar mai mult de-atât.
— Atunci, ai necazuri? De natură personală sau magică?
— Ambele, dacă mă gândesc bine. A început devreme în dimineața asta, după cum știi, când am împărțit un vis cu ea și am schimbat lovituri cu nemernicul blestemat.
— Ai mai avut necazuri din pricina asta?
Când Fin îl apucă de umăr, Boyle doar continuă să țesale calul.
— Nimic serios. Așa că am să-ți spun restul.
Zis și făcut, de la bun început și până la clipa când o cărase pe Iona în brațe afară din mânăstire. Mormăi doar când Fin îl prinse de mână.
— Ți-am spus că a vindecat-o, și Connor a verificat la rândul lui.
— Vreau să văd cu ochii mei.
Făcu întocmai, apoi încuviință și îi dădu drumul.
— Ai spus că l-ai rănit. Mai ești încă sigur de asta, acum că a trecut ceva timp și te-ai gândit mai bine?
Boyle își încleștă pumnul.
— Știu când am prins o lovitură bună, prietene.
— Da, asta așa e.
Fin făcu un pas înapoi și se întoarse.
— M-am gândit și cred că putem să ne folosim de asta; am să chibzuiesc mai mult, dar o vom folosi. Și am o vrajă de protecție pentru tine înainte să te culci noaptea asta. Ea o să treacă pe la tine?
— Nu. Doar am nevoie măcar de o noapte pentru mine, nu? Am treabă și trebuie să mă gândesc la unele lucruri, fără să-mi stea cineva pe cap.
Fin ridică din sprânceană la auzul tonului său.
— V-ați certat?
— Deloc. După ce am cărat-o din nenorocita aia de mânăstire, a băgat în ea pește și cartofi ca o gravidă. Am dus-o și la golful Clew, pentru că voia să vadă apa, apoi a mai zărit niște ruine, un alt cimitir, așa că a început să rătăcească pe-acolo, dar n-a găsit nimic asemănător cu celelalte locuri. Și asta a fost o ușurare pentru mine.
— Se descurcă bine cu lucrurile astea, pentru cineva care are de-a face cu ele atât de târziu în viață.
— Probabil ai dreptate, deși o costă mult la buzunar cu apetitul ei. Și asta mă face să-mi pun întrebări.
— Pune-ți! îl invită Fin cu un gest din mână.
— O vreau aici, chiar și când nu o vreau. Sau cred că nu, apoi că da. Propriile cuvinte îi sunau a nebunie în urechi, dar nu le putea opri, acum că începuse. Și niciodată nu prea mi-a plăcut să aduc femei acasă, pentru că tind să se plângă din te miri ce și își lasă catrafusele după ele, sau le aduc puțin câte puțin, de parcă ar încerca să schimbe ordinea lucrurilor în casă.
— Hmm. Și ea o face?
— Nu, ceea ce e suspect, nu crezi? spuse Boyle și ridică arătătorul în aer, de parcă ar fi pus punctul pe i.
— Deci, dacă face acele lucruri, se bagă cu forța în viața ta. Dacă nu, dă de bănuit? Mo dearthair, te porți ca un nătărău.
— Aiurea, se întoarse Boyle spre el, insultat. Nu înseamnă că ești prost când te întrebi dacă nu cumva are un plan ascuns. A adus vorba despre nunți, dacă-ți vine să crezi. Despre o nuntă la abația Ballintubber.
— Lucru pentru care abația e faimoasă. Te-a cerut cumva de soț pe Drumul Crucii? Nu te văd să porți vreun inel pe deget ori în nas.
— Poți să râzi cât vrei, dar eu încă stau pe gânduri. Mă gândesc la ea prea mult. Nu e plăcut. Când e cu mine în pat, e ca și cum nu mai există nimic altceva. Nimeni altcineva. Așa că rămân la ea, sau o țin la mine, apoi luăm micul dejun și merg la lucru. Am lucru de făcut, nu? Și chiar și atunci mi se strecoară în minte. E al dracului de iritant, acum că o spun cu voce tare.
— Văd asta. Trebuie să fie o mare încercare pentru tine, să ai o femeie frumoasă ca o dimineață de primăvară, proaspătă și dulce, care îți acaparează timpul și atenția.
— Hei, am o singură viață de trăit, nu? izbucni Boyle, căci fiecare cuvânt rostit de Fin îl făcea să se simtă, ei bine, ca un nătărău. Și dreptul de a-mi plăcea acea viață așa cum e – era – înainte.
— Ce n-aș da să schimb locul cu tine dacă aș putea, să am în minte și în inimă o femeie care vrea și e încântată să mă aibă în viața ei. Dar ai, desigur, tot dreptul de a-ți trăi viața fără o femeie frumoasă și dulce în ea.
— E mai mult de-atât, după cum știi prea bine. N-am mai văzut pe cineva ca ea, deși te-am văzut pe tine, Branna sau Connor. Dar când ea își manifestă puterea, e ceva nemaiîntâlnit pentru mine. Nu știu de ce.
— Am o teorie.
— Teoretizează, imită Boyle gestul lui Fin de mai devreme.
— Din ce-mi pare mie, vorbești ca un bărbat îndrăgostit cu adevărat.
— Vai, ești de mare ajutor, mormăi Boyle și abia rezistă tentației de a arunca peria cât colo, căci ar fi speriat-o pe Draga. Îți spun că s-a vârât în mintea, în viața și în patul meu atât de mult, că abia mai am o clipă pentru mine. Mi-am luat o zi liberă, ceea ce știi prea bine că n-aș face de regulă, să o plimb prin Mayo și Galway. Nu pot să scap de ea nici când dorm. Cred că m-a vrăjit.
— Doamne sfinte, Boyle.
Dar Boyle trebuia să-și verse veninul.
— După cum ai spus, puterile ei au fost trezite târziu, și e impregnată cu ele. Așa că a făcut o vrajă de dragoste să mă înlănțuie așa.
— Vorbești prostii. Chiar de ar fi fost tentată s-o facă, deși nu mi se pare, Branna nu i-ar fi permis.
— Branna nu știe totul, mormăi și aruncă o privire sumbră spre Alastar, care dădea cu copita în perete. Iona e nou-intrată în lumea magiei și acum încearcă apele, dacă pot să spun așa. Le încearcă pe mine, așa că mă trezesc atras în plimbări, pe jos, pe cal, cu mașina și făcându-i micul dejun după o noapte în care doarme agățată de mine ca iedera. Deci, dacă m-a înlănțuit cu o vrajă de dragoste, trebuie s-o dezlegi.
— Asta crezi despre mine?
Încet, Iona înaintă în grajd.
— Îmi pare rău, dar erai prea ocupat să urli ca să mă auzi intrând. Ce opinie bună ai despre tine, Boyle, și cât de josnică par în ochii tăi.
— Iona…
Tânăra făcu un pas înapoi, cu bărbia ridicată.
— Chiar crezi că sunt o persoană atât de slabă, de tristă, de jalnică, încât să doresc pe cineva care nu mă vrea în mod sincer? Că aș folosi magie ca să te farmec să petreci timp cu mine, să ai sentimente pentru mine?
— Nu. Doar încerc să-mi dau seama ce se petrece cu mine.
— Încerci, îl îngână ea cu ochii sticloși, omorându-l cu durerea lor, dar lacrimile nu ieșiră. Da, știu că e o mare încercare să ții la mine. Așa că am să-ți ușurez povara. Nu e nevoie s-o faci, și nu e nici o vrajă la mijloc. Am prea mult respect pentru ceea ce sunt, pentru a mă folosi de puterile mele într-un fel atât de meschin, de egoist. Și te iubesc prea mult ca să-ți fac așa ceva vreodată.
Fiecare vorbă a ei îl lovi ca un croșeu în inimă.
— Hai sus cu mine, să vorbim mai pe îndelete.
— Nu mai am ce să spun și chiar nu vreau să vorbesc cu tine acum, rosti ea și îi întoarse spatele în mod voit. Fin, poți să mă duci acasă?
— Te duc eu… începu Boyle.
— În nici un caz. Nu vreau să fiu în preajma ta. Fin, dacă nu poți, îl sun pe Connor.
— Desigur că pot.
— Nu poți să pleci așa după…
— Uite că pot.
Îi aruncă o privire atât de plină de durere și furie, că bărbatul nu mai scoase o vorbă când se întoarse și plecă.
— Las-o în pace deocamdată, spuse Fin cu voce joasă, și folosește-ți faimosul timp și spațiu ca să te gândești cum să-ți ceri iertare.
— Of, am făcut-o lată.
— Urât de tot.
Fin alergă după Iona, să îi deschidă portiera.
— N-a mai simțit niciodată așa ceva pentru cineva, începu el.
— Te rog, nu încerca să dregi lucrurile. Dacă poți să-mi faci o favoare, nu spune nimic. Absolut nimic. Vreau doar să ajung acasă.
Fin procedă întocmai și nu scoase o vorbă tot drumul. Îi simțea durerea. Părea să pulseze din ea, asprind atât de tare aerul din mașină, încât era de mirare că nu mușca în carne.
Iubirea, după cum știa el prea bine, putea să te sfârtece în bucăți și să nu lase vreo cicatrice vizibilă.
Parcă lângă căsuță. Pe coș ieșeau rotocoale de fum și un curcubeu de flori sclipea colorat în amurg. Și undeva înăuntru era Branna, mai departe decât luna de pe cer.
— Să intru cu tine?
— Nu. Mulțumesc că m-ai adus acasă.
Când Iona dădu să coboare, Fin îi atinse mâna.
— Nu ești greu de iubit, deirfiúr bheag, dar pentru unii a iubi e ca mersul pe un teren straniu și mlăștinos.
— Poate să fie atent unde pășește, rosti ea ferm, deși buzele îi tremurau. Dar nu poate să învinovățească pe altcineva pentru locul în care ajunge.
— Ai dreptate. Îmi pare rău că ai auzit ce…
— Nu-ți cere scuze. E mai bine să vezi și să știi că ai fost prost, decât să ții ochii închiși și să continui să te porți ca atare.
Ieși repede din mașină. Fin așteptă până intră în casă înainte să plece. Mai că și-ar fi dorit să fie el însuși îndrăgostit de ea, să îi poată arăta ce înseamnă să fie prețuită. Dar cum asta nu era o opțiune și probabil nu era prudent nici să meargă acasă și să-i dea una în scăfârlia plină de tărâțe lui Boyle, mai bine mergea după Connor. Ca să stea toți trei la o sticlă de whisky și, ca niște buni tovarăși, să-l îmbete pe Boyle.
Iona intră glonț în casă. Nu avea de gând să plângă pe umărul Brannei sau al oricui. Nu avea de gând să plângă deloc. Voia doar să se agațe de furie, pentru ca astfel să iasă la liman din ce urma să fie cel mai rău în acea noapte.
Așa că intră și se duse direct în bucătărie, unde Branna ședea la masă cu enorma ei carte de vrăji cu coperta de piele inscripționată și bine întreținută, un iPad, un caiet și câteva creioane bine ascuțite.
Branna ridică privirea și înclină capul, întrebătoare.
— Ce, doar ce te-ai dus acolo și ai și făcut cale-ntoarsă?
— Da. Am de gând să beau un pahar foarte mare de vin, spuse în timp ce mergea spre dulăpiorul cu băuturi. Vrei și tu unul?
Sprâncenele Brannei se ridicară întrebător.
— N-aș spune nu. Ce s-a întâmplat? Iar ți-a ieșit Cabhan în cale.
— Nu totul se învârte în jurul lui Cabhan și al răului străvechi, la naiba!
Ținându-se de cuvânt, își turnă un enorm pahar de vin, apoi unul obișnuit pentru verișoara ei.
— Măi-măi, și nu ți-au trebuit nici douăzeci de minute să intri în starea asta? N-a fost fericit calul tău să te vadă?
— Nici n-am ajuns la Alastar, ceea ce e încă un lucru de care sunt supărată. N-am apucat să-mi văd calul, să plec călare.
Îi întinse paharul Brannei și ciocni.
— Afurisit sláinte!
Când Iona se trânti în scaun, Branna luă o gură de vin și își cercetă verișoara peste buza paharului. Furie, da, dar și durere. Începu, cu degajare voită:
— Nu e Cabhan și nici calul, deci ce ne rămâne? Hai să vedem, ar putea fi Boyle?
— Ar putea și este. Am intrat în grajd când tocmai îi spunea lui Fin cât e de deranjant pentru el să mă aibă în jur tot timpul, că îi invadez spațiul personal. Îi stau în drum, în pat. Că m-am înfășurat în jurul lui ca o iederă, în cuvintele lui.
— E un idiot și sper că l-ai pus cu botul pe labe pentru asta. Oamenii pot fi niște creaturi nesuferite, mai ales când își pun mințile împreună.
— A, e mai mult de-atât, de parcă asta n-ar fi fost destul. E de părere că am reușit să mă vâr cu forța în viața, mintea și patul lui. Că i-am făcut o vrajă de dragoste.
— Ce porcării poate să îndruge! Toată compasiunea pe care Branna încerca s-o țină sub control explodă într-un sentiment de jignire stupefiată. Trebuie să fi glumit, doar ca să îi răspundă lui Fin, care probabil îl lua peste picior.
— Nu glumea, Branna. Era furios, striga în gura mare. Nici măcar n-a auzit când am intrat. Tocmai atunci spunea – cât se poate de tare – că abia mai are timp pentru el însuși la cum m-am băgat în viața lui și că i-am făcut farmece. Că sunt novice în domeniu și încerc apele și m-am decis să le încerc pe el cu o vrajă de dragoste. I-a spus lui Fin să o desfacă.
— Ce pereche de momârlani.
— Nu știu ce înseamnă, dar sună insultător, așa că sunt de acord. Doar că nu și Fin. Și el a exclamat „porcării“ la ce a auzit.
— Mă bucur să aflu măcar atât. Măcar pe el nu o să-l prefacem în melc și nu o să-l înecăm în bere.
Iona încercă să râdă, dar nodul din gât nu o lăsa.
— „Porcării“ e un cuvânt bun. Am să încep să-l folosesc mai mult. Porcării, porcării, porcării.
Ochii i se umplură de lacrimi, gâtul îi ardea. Clătină din cap, luă o înghițitură zdravănă de vin.
— Nu, nu, nu. Nu am să plâng. Trebuie să rămân supărată ca să nu se întâmple.
— Ai vorbit cu Boyle sau doar i-ai transformat penisul într-un ciot mic și plin de negi?
— Am vorbit cu el, rosti Iona și își șterse unica lacrimă ce reușise să evadeze. I-am dat de știre că am prea mult respect de sine ca să mă folosesc de magie pentru a face pe cineva să mă dorească. Să mă iubească. A încercat să caute scuze, dar e o porcărie, nu? L-am rugat pe Fin să mă aducă aici, ceea ce a și făcut. A fost drăguț cu mine.
Poate să fie, se gândi Branna, enorm de drăguț. Cu unii.
— Atunci, mă bucur că era acolo. Nu am să-i caut scuze lui Boyle. Ceea ce a spus a fost o insultă dură și nemeritată la adresa celor ca tine și ca mine. Și mai mult, e dureros pentru că nutrești sentimente puternice pentru el. Am să spun doar că, deși uneori are o fire aprigă și alteori se întâmplă să fie, ei bine, țâfnos e puțin spus, niciodată nu l-am știut să fi rănit pe cineva astfel. Mi se pare că e foarte bulversat de sentimentele pentru tine.
— Nu le vrea. N-am de gând să plâng după cineva care nu vrea să aibă sentimente pentru mine. Poate am să mă îmbăt puțin, dar n-am să plâng.
— O atitudine corectă, remarcă Branna chiar în momentul în care îi sună telefonul. E Connor. O clipă. Și tu unde ești? spuse ea la telefon în loc de salut. Chiar aici, da. Nu, ne e mai bine fără tine, având în vedere că ești bărbat și toate cele. Da, așa e cel mai bine. Și când o să-ți vreau vorbele înțelepte, am să ți le cer. Hai, fiți măgari împreună, și poți să-i spui lui Boyle să se considere norocos că nu-l prefac într-unul.
Închise.
— Fin s-a dus la crescătorie după Connor. I-am spus, după cum ți-ai dat seama, să se ducă cu el, fiindcă un bărbat în preajmă doar ar îngreuna lucrurile. Îmi stă gândul să o sun pe Meara, dacă nu te deranjează. Putem să stăm împreună, să bem vin și să spunem toate lucrurile urâte și adevărate despre bărbați fără vreunul dintre ei în jur.
— Ar fi minunat. Sincer. Dar lucrezi.
— Am timp și pentru asta.
— Mă compătimești.
— Aș fi ultimul om dacă n-aș face-o. Dar sunt la fel de supărată ca și tine, pentru tine, pentru mine însămi și pentru orice altă vrăjitoare care se respectă. Și orice femeie care se respectă. Vrăji de dragoste, pe dracu’.
Când Connor și Fin intrară în casă, Boyle se plimba prin sufragerie ca leul în cușcă.
— Ce naiba ți-a luat atât de mult, începu el, apoi îl zări pe Connor. A, bine. Înainte să-mi sari la beregată, n-am știut că era acolo și, pur și simplu, mă descărcam. Am dreptul să mă vait în propriul grajd.
— O întrebare, înainte să continuăm, rosti Connor cu un deget ridicat. Spui că Iona s-a folosit de magie să te ademenească… o vrajă de dragoste?
— Am spus-o, după cum văd că o știi al naibii de bine, dar nu o cred. Vorbeam la nervi, atât. Sau în cea mai mare parte.
— Crezi că a folosit magie pe tine?
— Nu, nu când eu am…
— „Nu“ e destul deocamdată, îi spuse Connor. Nu înseamnă că nu mă simt obligat să-ți trag un pumn, ceea ce ar avea ca rezultat faptul că tu m-ai bate de mi-ar suna apa în cap, iar eu aș prefera să beau o bere. Fir-ar, Boyle, știi cum suntem noi și ce întrece măsura în ceea ce ne privește. Ar trebui să știi același lucru despre Iona.
— Știu. Dar e… Fie, pe toți dracii, trântește-mi una. N-am să dau înapoi, având în vedere că o merit.
— Nu e nici o satisfacție să dai un pumn în asemenea condiții.
— O fac eu, se oferi Fin.
— Tu nu ești vărul ei, i-o întoarse Boyle, apoi ridică mâinile și întinse bărbia într-o parte.
— Hai să te văd, încearcă numai.
Fin se limită la a-i zâmbi.
— O să-ți accept oferta, dar numai când te aștepți mai puțin.
— Eu de ce nu m-am gândit la asta? se întrebă Connor pe când își dădea jos jacheta. Vreau o bere, apoi poți să-mi spui cum plănuiești să dregi lucrurile cu Iona.
— Numai de ar fi mai rezonabilă…
— Nu așa se face, amice, rosti Connor și se trânti pe canapeaua mare de piele. Ai niște chipsuri la bere?
— Mă ocup eu de asta. Avem niște cotlete, iar Boyle poate să se pună să gătească, decise Fin. Să exerseze cum e să fii umil și spăsit.
— Uite cum e, începu Boyle, care se așeză și el și se aplecă înainte. M-ai întrebat dacă am vorbit serios, corect? Am zis că nu, și asta a fost tot. Rezonabil.
— Și te aștepți ca ea să fie la fel?
— Îmi vărsam nervii, insistă Boyle. Când are să se calmeze, am să-i spun pur și simplu că doar mă... cum se spune? Mă descărcam și că n-am vorbit serios. Atât.
Connor nu spuse nimic pe moment, apoi aruncă o privire spre Fin, care tocmai revenea cu câteva sticle de Smithwick’s și o pungă de chipsuri de cartofi.
— Știu că a mai avut femei în viața lui, rosti Connor pe un ton de conversație. Am văzut-o cu ochii mei și, pe unele dintre ele, le-am și cunoscut. Dar dacă n-aș ști mai bine, aș putea să jur că omul acesta tocmai a ieșit dintr-o peșteră fără să fi văzut picior de femeie până acum.
— A, mai du-te naibii!
— Trebuie să se târască după ea în patru labe.
După remarca sa, Fin aruncă berile, una lui Connor, una lui Boyle, apoi se trânti pe canapea și își întinse picioarele pe măsuța de cafea supradimensionată pe care o găsise într-una din peregrinările sale.
— Nici în ruptul capului.
— Mo dearthair, pun rămășag că ai să o faci până ce totul se termină. Pun o sută la bătaie. E nebun după ea, îi spuse lui Connor.
— Și tocmai de aia o să o dea în bară urât de tot.
— Ar trebui să merg să vorbesc cu ea chiar acum și să terminăm bâlciul.
— Nu te-aș sfătui, spuse Connor și luă un pumn de chipsuri. E cu Branna, iar sora mea nu e prea încântată de tine în clipa de față. Bănuiesc că are să o cheme și pe Meara, deci vor fi toate trei laolaltă, aruncând vorbe grele, cel puțin despre tine.
— Păi, Isuse, nu pot să rezolv nimic dacă nu vorbește cu mine, iar acum e păzită de o vrăjitoare și de o femeie cu limba mai ascuțită ca briciul.
— Resemnează-te cu gândul că ai să fierbi încet în seara asta, și poate încă pentru câteva zile, îl sfătui Fin. După aceea… mă gândesc că florile nu sunt de ajuns în cazul de față.
Connor luă o gură de bere, ca să alunece chipsurile mai ușor.
— Iona noastră e un suflet romantic, dar florile sunt o consolare jalnică având în vedere insulta adusă.
— N-am insultat-o, începu Boyle, apoi înjură cu necaz și luă o dușcă de bere. Bine, am făcut-o. Recunosc. A recunoaște o greșeală și a-ți cere scuze ar trebui să fie de-ajuns.
La auzul vorbelor sale, Fin se lăsă să alunece în canapea.
— Deși mă doare sufletul, sunt nevoit să fiu de acord cu tine, Connor, în privința peșterii. Ea nu e bărbat, frățioare, și nu poți să rezolvi problema cu scuze. Hai să te învăț. Flori, fiindcă e romantică, și ceva strălucitor prin care să-i arăți că înțelegi gravitatea greșelii tale.
Uluit, Boyle se ridică glonț de pe scaun.
— Acum trebuie să-i cumpăr bijuterii pentru că mi-am vărsat năduful atunci când ea nici măcar nu trebuia să fie acolo? Nici nu încape vorbă, rosti. Un bărbat trebuie să aibă mândrie și coloană vertebrală, nu? Nu e decât o mită.
— Gândește-te mai mult ca la o investiție, îi sugeră Fin. Pe toți sfinții, omule, niciodată n-ai călcat în străchini cu o femeie ca să știi cum să îndrepți lucrurile?
Boyle își încleștă fălcile cu încăpățânare.
— Dacă am greșit, spun că am greșit. Dacă nu e de ajuns, ei bine, asta este. Niciodată n-am fost cu o femeie care să conteze pentru mine, așa că…
— Dar ea contează, completă Connor în locul lui.
— Ar trebui să fie destul de evident, mormăi el și privi mohorât în bere. Nu am de gând să cumpăr flori și zorzoane ca să peticesc lucrurile. Am să-mi cer scuze, căci nu ar putea să-mi pară mai rău pentru ceea ce am văzut în ochii ei. Mânia nu ar fi fost mare lucru. Strigi puțin și s-a terminat. Dar am rănit-o și îmi pare rău pentru asta. Se ridică în picioare.
— Mă duc să văd de cotlete.
— E nebun după ea, zise Fin când Boyle părăsi încăperea.
— Și a intrat în panică din cauza asta, ceea ce ar fi fost amuzant dacă lucrurile n-ar fi luat o asemenea turnură. Are să-l ierte, fiindcă e bună la inimă și la fel de nebună după el. Dar nu va mai străluci din nou până când el nu îi va oferi la rândul lui ceea ce ea e dispusă să ofere.
— Și ce-ar fi asta?
— Dragoste, oferită liber și fără condiții. Florile, zorzoanele au s-o facă să zâmbească, atunci când e pregătită. Dar trebuie să lase deoparte reticența și să fie al ei, ca să o facă să strălucească din nou.
— E ceea ce ne face pe toți să strălucim, observă Fin.
În sufrageria din căsuța Brannei, cu focul mocnind și lumânările aprinse, Iona se cuibări într-un colț al canapelei. Meara nu doar că venise, dar adusese și provizii de pizza și înghețată.
— Pizza, înghețată cu topping de ciocolată, vin și fete, ridică Iona paharul să toasteze. Tot ce e mai bun pe lume.
— Țin pizza și înghețata la congelator tocmai pentru asemenea urgențe.
— E perfect. Ar trebui să fim toate lesbiene.
— Vorbește pentru tine la capitolul ăsta, mustăci Meara și mai luă o felie.
— Cred că amazoanele erau probabil lesbiene. Sau măcar unele dintre ele. Asta am crezut despre tine când te-am văzut prima oară.
Meara mai că nu se înecă la ultima mușcătură din pizza și luă repede o gură de vin.
— Te-ai uitat o dată la mine și ți-ai spus: „Hei, uite o lesbiană!“
— Amazoană. Nu m-am gândit la orientarea ta sexuală, apoi te-am văzut cu Boyle și am crezut că sunteți împreună. Dar m-am înșelat. Amazoană, repetă Iona. Înaltă, superbă și bine clădită. Sunt puțin beată. Mulțumesc, îi zâmbi ea Brannei.
— A, n-ai de ce.
— Putem fi toate amazoane.
— Ești cam scundă pentru asta, obiectă Meara.
— Mai trebuie să fie și pitici în grup.
— Se spune că e mică, dar voinică, adăugă Branna.
— Ba bine că nu! Vedeți ce pot să fac? zise ea, și o sferă de foc ce pulsa îi apăru în palmă.
— Mai bine nu te joci cu focul sau magia când ești puțin beată, o sfătui Branna.
— Bine, îi făcu tânăra cu ochiul. Dar pot s-o fac, asta voiam să dovedesc. Pot să am grijă de mine. Am să-mi cumpăr o mașină, apoi, când o să vreau s-o conduc, am s-o fac eu însămi. Am putere și am un scop. N-am nevoie de un bărbat.
— Dacă ar fi să fim amazoane, i-am folosi doar pentru sex sau orice altceva ne trece prin minte, apoi i-am alunga sau i-am omorî.
Iona încuviință la spusele Mearei.
— Hai s-o facem. Nu să-i omorâm, e puțin extrem. Dar treaba cu sexul și toate cele. Îmi place mult sexul.
— În cinstea sexului, ridică Meara paharul, bău, apoi aruncă o privire spre Branna. Tu nu bei pentru sex?
— Am să beau, având în vedere că e lucrul cel mai apropiat de sex pe care-l fac, și asta de ceva vreme-ncoace.
Iona suspină, cu o urmă de sughiț.
— Ai putea să faci sex cu oricine. Ești superbă.
— Mulțumesc foarte mult, dar sexul cu oricine nu mă atrage în clipa asta.
— E foarte selectivă în privința asta, adăugă Meara.
— Și eu, sau cel puțin am fost. Cred că n-am să mai fiu. Sexul cu Boyle era spectaculos.
— Detalii, te rog, o îmbie Meara. Vorbesc serios. Am tot timpul din lume.
Iona râse și mai sorbi o gură de vin.
— Fierbinte, sălbatic și nădușitor. Ca și cum lumea avea să se sfârșească dintr-o clipă în alta și trebuia să ne avem unul pe celălalt.
— Măi să fie, eu, una, n-am mai întâlnit genul acesta de sex de o bună bucată de vreme.
— S-a terminat, făcu Iona gestul de a tăia aerul cu palma. E vremea pentru o doză bună de cinism, deoarece dragostea e o tâmpenie. Cine are nevoie de ea când ai pizza și înghețată, și prietene, și mult vin?
— Întotdeauna am crezut că glazura îi dă tot gustul.
Acum Iona îndreptă arătătorul către Meara.
— Glazura te îngrașă și-ți face carii.
— Există și riscul acesta, dar… Ei bine, tu ai apucat să pui blatul de tort în cuptor, nu? Coace-l bine, ca să te satisfacă. Și apoi poate te hotărăști să adaugi glazură, poate nu.
— Dragostea ca alegere? „Nu“, se gândi Iona. „Nu. Dragostea doar te ia pe sus și te amețește.“
— Și cum alegi? Ți-ai copt tortul și e în fața ta. Te gândești: e un tort destul de reușit, e numai bun pentru mine. Apoi clipești și toată glazura asta minunată apare pe el de nicăieri.
Meara ridică din umeri.
— Ai putea să o răzuiești de pe el.
— Poți, fu Branna de acord. Dar așa pierzi puțin din tort și nu reușești să te scapi cu totul de glazură.
— E trist. Sună adevărat, murmură Iona, și trist. Nu putem fi triste. Refuz să fiu. Avem nevoie de muzică, decise ea. Ai vrea să cânți, Branna? Îmi place mult să te aud cum cânți.
— De ce nu? spuse Branna și se ridică. Am chef de cântat. Îmi aduc vioara. Meara, tu acordează-ți plămânii.
Iona se duse să ațâțe focul când Branna ieși.
— Știu răspunsul Brannei, pentru că i-am văzut pe ea și pe Fin și am auzit povestea. Dar tu ai fost vreodată îndrăgostită?
— Ei bine, dacă e să o ținem cu analogia, mi-am vârât degetul în castronul cu glazură și am gustat de câteva ori, dar nimic mai mult, se foi Meara în colțul ei de canapea. Ce vreau să spun e că Boyle poate fi un idiot.
— Branna l-a numit momârlan.
— Și asta, la fel ca majoritatea bărbaților. Și îmi pare rău s-o spun, dar și stirpea noastră are momente de stupiditate nemaipomenită. Mai voiam să spun că îl știu de foarte multă vreme și nu l-am văzut vreodată să se uite la altă femeie așa cum se uită la tine.
Iona îi crezu vorbele. O simțise pe pielea ei. Dar…
— Aș vrea să fie de ajuns. Problema mea e că întotdeauna vreau mai mult.
— De ce să fie asta o problemă?
— E o problemă atunci când n-ai parte de ce vrei.
Se trânti din nou pe canapea tocmai când Branna revenea cu tocul de vioară.
— Dă târcoale pe-afară, spuse Branna.
— Boyle? întrebă Iona, nereușind să-și stăpânească fiorul din inimă.
— Nu. Cabhan.
De astă dată se cutremură, sărind în același timp cu Meara de pe canapea.
— Casa e învăluită de ceață, care apasă pe geamuri de parcă ar vrea să arunce un ochi înăuntru.
— Ce-ar trebui să facem? întrebă Iona, care zărea la rându-i perdeaua cenușie de la fereastră. Ar trebui să facem ceva.
— Firește. Vom cânta. Nu poate să treacă de bariera pe care am ridicat-o în jurul locului, spuse Branna cu calm, în timp ce scotea vioara și arcușul. Așa că vom bea vin și vom avea muzică. Numai să crape el de ciudă.
— Atunci, ceva vioi, rosti Meara, care arătă degetul mijlociu spre fereastră, înainte să se întoarcă. Ceva de dansat. Să văd dacă pot s-o învăț pe Iona câțiva pași.
— Învăț repede, răspunse ea, atât către Meara, cât și spre inamicul ce pândea afară.