La capătul unei zile de muncă istovitoare, gândurile Ionei se îndreptară spre magie. Oare ce-avea să mai învețe de la Branna? Ce minunății urma să mai descopere, să simtă, să realizeze? Își luă rămas-bun de la cai, de la angajați și dădu să plece, dar îl zări cu coada ochiului pe Boyle în micul său birou. Avea pumnii umflați și completa niște acte.
Fără îndoială, simțea fluturi în stomac. Nu că ar fi vrut să flirteze cu șeful ei. Probabil avea zeci de iubite. Sau, și mai rău, poate nu se simțea atras de ea. În momentul de față, Iona nu era interesată de relații sau de legături prea strânse. Trebuia să-și vadă de noua ei viață, să învețe mai multe despre puterile ei și să le perfecționeze, dacă voia să-și ajute verișorii.
Când o femeie hotărăște să lupte împotriva unui rău ancestral, nu trebuie să se lase sedusă de sprâncene sexy sau de umeri lați…
— Intri sau ieși, porunci Boyle, în timp ce tasta la calculator. Nu mai zăbovi la ușă.
— Îmi pare rău. Nu… ăăă… eram sigură… Am terminat pe ziua de azi, îngăimă.
Bărbatul înălță capul, o privi o fracțiune de secundă, apoi se întoarse la lucru. Cu siguranță îl dureau mâinile. Iona aproape că îi simțea durerea.
— Ar trebui să pui niște gheață pe încheieturi.
— Îmi trece. Am avut și altele, mai dureroase.
— Nu te contrazic, dar dacă se umflă mai tare sau, mai rău, se infectează, n-o să faci mare brânză pe-aici.
— Mersi, dar n-am nevoie de-o soră medicală.
„Tare încăpățânat“, se gândi Iona. Asemenea ei. Ieși din birou să ia trusa de prim ajutor și câteva pungi de gheață, apoi se întoarse.
— Unii ar zice că ești stoic sau că faci pe viteazul, rosti ea, trăgând un scaun de-alături. Eu cred că ești ursuz pentru că te dor pumnii.
— A fost pentru o cauză nobilă, deci nu sunt ursuz. Lasă alea.
— Când termin cu ele.
Scoase dezinfectantul și îl prinse de încheietură.
— O să te usture.
— Fugi de… aaau! La dracu’! Mama mă-sii!
— Ce copil ești, îl tachină ea satisfăcută, suflând spre rană. Dacă te hotărăști să-l snopești pe unul cu pumnii goi, trebuie să suporți consecințele.
— Dacă ai ceva împotriva bătăii, nu ți-ai ales bine locul. Nici țara.
— N-am nimic împotrivă, deși ține de situație, iar nemernicul ăla a meritat-o. Lasă asta aici până mă ocup de cealaltă mână.
Așeză punga de gheață pe mâna dreaptă și se concentră pe stânga.
— Te-ai descurcat de minune. Ai făcut box în liceu?
— Se poate spune și așa.
Boyle se resemnă cu ideea și se lăsă puțin pe spate. În orice caz, gheața făcea minuni.
— Vrei să-mi dai foc mâinii ca s-o purifici?
— O să-ți treacă într-un minut. Așa cum?
Boyle îi aruncă o privire feroce. Mereu fusese curioasă cum arată o privire feroce.
— Ești plină de întrebări.
— Era o singură întrebare. Și doar ca să-ți distrag atenția. Așa cum?
— Cerule! M-am încăierat adesea când eram la facultate. Bătăi cu pumnii. Sunt obișnuit cu asemenea situații și știu să-mi port de grijă.
— Atunci ar fi trebuit s-o faci. E tare neplăcut să-ți faci așa educația.
— Nu și dacă-ți place. Nu și dacă învingi.
— Iar tu te-nscrii la amândouă.
— Îmi plăcea când câștigam. Și am câștigat destule meciuri.
— Bravo ție. Așa te-ai ales cu cicatricea aia de pe frunte?
— Altă întrebare. Cu asta m-am ales după o bătaie în birt, cu o sticlă spartă. Eram puțin cherchelit și am stat mai prost cu reflexele.
— Mare noroc că nu ți-ai pierdut ochiul.
Boyle ridică din sprâncene, surprins de răspunsul ei și de tonul sec cu care-i vorbise.
— Nu-s chiar așa de prost.
Iona zâmbi.
— Schimbă mâinile.
Avea mâini puternice, cu degete groase și palme de urs. Mâini lucrate din greu și demne de respectul ei.
— Mi-a povestit Fin de iapă și de pariu.
De data asta n-o mai privi fioros, ci se fâțâi puțin în scaun.
— Lui Fin îi plac poveștile, mai ales când le spune el.
— Mi-ar plăcea s-o văd.
— O ținem în grajdul mare. E cam sperioasă cu oamenii pe care nu-i cunoaște și are nevoie de timp și de puțin răsfăț ca să-și revină.
— Cum ai botezat-o?
Boyle se fâțâi din nou în scaun, lucru pe care aparent îl făcea de fiecare dată când se simțea stânjenit sau rușinat.
— Draga. I se potrivește. N-ai terminat încă?
— Imediat. Mi-a plăcut că l-ai băgat sub masă pentru calul acela, care avea nevoie de tine. Și mă bucur că l-ai zvântat în bătaie mai devreme. Nu-i frumos din partea mea. Părinții au încercat să mă crească altfel, dar fără mare succes.
Iona își înălță capul și privirile lor se întâlniră.
— Nu poți să te lupți cu firea ta.
— Ce-i drept. Sunt oarecum dezamăgiți de mine, ceea ce mi se pare mai grav decât să fi fost complet dezamăgiți, așa că mă străduiesc să n-ajung să mă dezamăgesc și pe mine însămi. Gata. Îl prinse cu delicatețe de degete și îi examină articulațiile. E mai bine acum.
„Mamă-mamă“, își spuse, când privirile lor se întâlniră din nou. „Fluturași în stomac și tobe în inimă, ca să se asorteze.“ Dacă nu se stăpânea, o păștea un mare necaz.
Boyle se retrase.
— Mersi. Ar fi timpul să pleci. Bănuiesc că ai planuri.
— Am.
Iona se aplecă spre trusă, dar Boyle îi făcu semn s-o lase acolo.
— Mă ocup eu de ea. Mâine la ora opt.
— La datorie.
După plecarea Ionei, Boyle se uită îngândurat la mâinile sale. Simțea încă atingerea ei. Un alt fel de înțepătură. Fin apăru în prag, se rezemă de toc și zâmbi.
— Să nu te-aud.
— Drăguță fată. Isteață, energică. Dacă flirta puțin mai tare, m-aș fi văzut nevoit să-nchid ușa, ca să vă las puțină intimitate.
— Nu flirta. A avut fixul ăsta să-mi îngrijească vânătăile și-atâta tot.
— Ei, atâta tot. Te cunosc prea bine, mo dearthair, frate, și știu că te gândești la ea, deși îți spui că n-ar trebui să faci asta.
Și ce-i cu asta? Doar era și el om. Dar nu un om prost sau lipsit de rațiune.
— E verișoara lui Connor și angajata noastră. E singurul mod în care mă pot raporta la ea.
— Rahat. E o femeie drăguță, cu suficientă minte-n cap și voință să ia decizii pe cont propriu, după cum ne-a demonstrat deja. Puterea ei te îngrijorează.
Boyle se lăsă pe spate și încuviință, fără să-și ia ochii de la Fin.
— Într-adevăr, mă preocupă puterile ei și ce aveți de gând să faceți, căci sunt și eu implicat în treaba asta, fiind amicul tău. Ar trebui să te preocupe la fel de mult. N-avem acum vreme de flirturi.
— Când, dacă nu acum? S-ar putea să ne găsim cu toții sfârșitul, iar eu, unul, prefer să mor după ce m-am culcat cu o femeie decât înainte.
— Eu prefer să trăiesc și să mă culc cu ea după ce-am învins.
Fin se înveseli, zâmbind larg.
— Întâi la plăcinte, nu? Te poți servi și a doua oară. Ies cu Alastar, să văd cum se descurcă.
— Mergi la Branna?
— Nu încă. Nu sunt pregătit. Și nici ea nu-i pregătită.
Rămas singur, Boyle căzu din nou pe gânduri. Își aminti de urletul din ceață și hotărî că trebuiau să se pregătească bine cu toții.
Sfârșitul de săptămână o găsi pe Iona trează în pat, la ora șase dimineața. Tocmai își petrecuse ultima noapte la castel. Își dorea mai mult ca orice să se mute cu verii ei, dar întâi trebuia să părăsească acest vis decadent.
Gata cu cameristele vesele care-i făceau curat prin cameră și-i aduceau ceai și biscuiți. S-a zis cu bufetul năucitor de la micul dejun. Putea să spună adio adierii vântului și ropotului ploii, care-o colindau în fiecare noapte înainte să adoarmă, dându-i impresia că trăiește în secolul al XIII-lea.
Schimba toate astea pe familia ei. Un târg perfect.
Împachetase aproape totul de cu seară, dar se trezi mai repede să strângă restul și să calculeze bacșișul pentru cameriste. Și pentru un ultim duș în castel.
Mai avea jumătate de oră până venea Connor s-o ia cu mașina – așa cum insistase – suficient cât să exerseze.
Exercițiul cu pana părea cel mai sigur, în condițiile de față. Branna refuzase s-o învețe mai multe până nu își însușea elementele. Iar Branna avea standarde foarte ridicate. Oricât s-ar fi rugat de ea, cu vorbe mieroase și promisiuni calde, tot degeaba. Așa că era nevoită să și le însușească.
Cel puțin acum reușea să ridice mai multe pene deodată. În lumina obscură, își curmă fluxul gândurilor și căută izvorul puterii. Întinse mâinile și se gândi la plutire, la o adiere caldă, o mișcare, o șoaptă.
Penele albe se înălțară deasupra patului, se depărtară una de alta, se legănară și se răsuciră în aer. Iona le ridică mai sus, încetul cu încetul. „Ușurel“, își spuse, „ușurel“. O atingere fină. Își înălță brațele și se învârti pe loc urmărind penele care se învârteau deodată cu ea. Veselă, iuți pasul.
Indiferent încotro se întorcea, penele frumoase îi urmau mișcarea. Sus, jos, vârtejuri domoale, cercuri perfecte, apoi un turn alb, subțire.
— O simt, șopti. O simt. E minunat.
Izbucni în râs și se întoarse de mai multe ori. Depărtă brațele și penele se despărțiră în două rotocoale. Trasă spirale și opturi, după care le uni într-un nor pufos.
— Zece cu felicitări. Până și Branna va trebui să-mi recunoască măiestria la capitolul ăsta.
Cineva bătu tare la ușă. Iona scoase un țipăt scurt și toate penele căzură peste ea.
— La naiba!
Le îndepărtă iute și se duse la ușă.
— Mi-ai stricat vraja, începu ea. Tocmai… O, Boyle.
— Ce-i cu penele astea împrăștiate peste tot. Ai distrus o pernă?
— Nu. Sunt penele mele. Ce faci aici? Îngrijorarea luă locul iritării. S-a întâmplat ceva? A pățit cineva ceva?
— Nu s-a petrecut nimic. Toată lumea-i bine. L-au chemat pe Connor la crescătorie, ceva probleme cu țevile, și cum el e bun la toate… Eu am fost trimis în locul lui. Ești gata?
— Da. Îmi pare rău. Puteam să rog pe cineva de la hotel să mă ducă.
— Am venit eu, așa că hai să luăm bagajele.
— Bine. Mersi. Stai să curăț puțin penele astea.
— Hm.
Brațul lui adie pe neașteptate deasupra părului ei.
— Mai ia două, rosti el și i le înmână.
— Ah, mersi.
Iona se lăsă pe genunchi și începu să strângă penele.
— Sunt valoroase penele astea?
— Nu, sunt niște pene obișnuite.
— Atunci dă-le încolo. Se ocupă camerista de ele. O să-ți ia o oră să le strângi pe toate.
— Nu vreau să-i fac bucuria asta lui Sinead.
Mai culese câteva, apoi se lăsă pe călcâie.
— Sunt o idioată.
— Mă abțin de la orice comentariu.
— Stai. Așteaptă puțin.
Se ridică în picioare și trase aer în piept. „Mintea limpede“, își reaminti. Penele își luară zborul de la podea și aterizară, rând pe rând, în palmele ei. Iona chicoti, încântată.
— Ai văzut? îi arătă mândră palmele. Ai văzut?
— Am ochi în cap.
— E minunat. Mă simt atât de bine când o fac. Fii atent aici.
Își azvârli brațele în aer și reluă dansul penelor, exersat mai devreme, apoi le aduse pe toate în palme.
— Ce drăguț e. Exersez de două zile și în final mi-a ieșit. Chiar mi-a ieșit.
Încântată peste măsură, își ridică privirea și încremeni. Totul încremeni. Boyle o țintuia cu privirea, în felul lui direct. Dar nu zări uimire în ochii lui, nici amuzament sau iritare. Era arșiță.
— Ah, oftă ea și, ascultând glasul inimii, se întinse spre el.
Boyle făcu un pas în spate.
— Ți-ai strâns penele. Trecu pe lângă ea și luă valizele de pe pat. Ia și tu ceva. Dacă mai e ceva, mă-ntorc.
— Mai sunt doar jacheta și laptopul. Le iau eu. Îmi pare rău. Aruncă umilită penele în săculeț și-l închise. M-a luat valul, am crezut că… dar în mod clar nu.
— Hai odată. Reacția lui o lovi ca o palmă peste față. Avem treabă.
Boyle înaintă cu bagajele în mână, care nu păreau să-l incomodeze deloc.
— Bine, am înțeles! Repet, sunt o idioată. Nu te simți atras de mine, am recepționat mesajul. Dar nu trebuie să fii grosolan. Iona vârî săculețul cu pene în husa laptopului. Am mai fost respinsă până acum și n-am murit din asta. Crede-mă pe cuvânt, nu intenționam să mă arunc pe tine, așa că nu-i nevoie să scoți țepii. Sunt o femeie matură, adăugă și înșfăcă jacheta și fularul. Îmi asum răspunderea pentru propriile…
Boyle lăsă valizele să-i cadă din mână cu un bubuit, care-o sperie pe Iona.
— Vorbești al dracu’ de mult.
Brusc, o trase înspre el. Complet surprinsă, Iona se lipi de pieptul lui și reuși să scoată un „uf“ înainte ca el să-i ridice bărbia și s-o sărute.
Un sărut aspru și energic, pe care n-avu încotro decât să-l primească. Explozii de căldură îi străbătură trupul. În acea clipă s-ar fi dat înapoi, dacă Boyle n-ar fi ridicat-o de la podea.
Buimăcită și epuizată, își petrecu brațele pe după gâtul său și străbătu valul de căldură. Boyle o lăsă brusc la podea.
— Măcar ți-am astupat gura așa.
— Ah…
Bărbatul ridică valizele.
— Dacă vrei să te duc cu mașina, hai să pornim.
— Ce-a fost asta? întrebă ea, trecându-și mâinile prin păr.
— Ești idioată. Firește că sunt atras de tine. Orice bărbat cu sânge-n vine s-ar simți atras de tine. Nu asta-i problema.
— Atunci, care-i problema?
— N-am de gând să fac nimic în privința asta. Dacă mai pui o întrebare, n-ai decât să mergi singură până la Branna.
— Eu abia dacă am făcut ceva, rosti ea în timp ce îmbrăcă jacheta. Tu m-ai înșfăcat.
Iona luă geanta laptopului și ieși grăbită din încăpere.
— Aici are dreptate, bombăni el. Acum și eu sunt idiot.
Iona nu rosti nici un cuvânt în mașină. Orgoliul îi punea greu voința la încercare, întrucât ar fi avut multe să-i spună, dar nu dorea să cedeze în fața lui.
Cel mai bine era să nu-i dea importanță. „Tăcerea înseamnă maturitate. Ba nu, înseamnă putere“, își spuse ea.
Chiar în acel moment, mașina se zdruncină, de parcă ar fi lovit un obstacol nevăzut. Boyle îi aruncă o privire înverșunată.
Oare ea făcuse asta? Iona își împreună mâinile, înăbușindu-și încântarea. Reușise oare să salte mașina în aer? Ce-i drept, fără voia ei, dar era o evoluție uriașă de la o mână de pene. Se gândi să mai încerce odată, dar, din fericire pentru amândoi, Boyle opri în fața căsuței Brannei.
Iona ieși din mașină și se îndreptă spre portbagaj să-și ia valizele, dar abandonă iute ideea. Dacă tot se oferise să i le ducă, atunci s-o facă până la capăt. Se răsuci și se îndreptă spre ușă.
Branna apăru în ușă, cu ochii cârpiți de somn.
— Devreme ai mai venit.
— El a venit mai devreme. Mulțumesc încă o dată că mă primești.
— Să văd eu dacă-mi mai mulțumești după vreo săptămână-două. Neața, Boyle. Dacă vrei să le aduci înăuntru, a doua intrare pe stânga. Hai să-ți arăt camera.
Branna o conduse pe treptele înguste.
— Camera mea e chiar la capăt, a lui Connor e prima cum intri. Eu am baia mea personală. A fost o prioritate pentru mine când am adăugat un nou corp. Nu-i lucru ușor să împarți baia cu el, lucru pe care-l vei constata cât de curând.
— Nu mă deranjează.
— Dacă mai zici asta după două săptămâni, ești o mincinoasă. Asta e.
Tăblia patului era făcută din șipci metalice, vopsite într-un alb cremos. Alături, de la fereastra cu perdele dantelate se zărea pădurea. Tavanul cobora oblic, urmând înclinația acoperișului, dând naștere unui ungher comod unde-și găseau loc un birou și scaunul aferent.
Măsuța de toaletă, și ea miniaturală, era pictată cu flori pe un fond alb-crem, asemenea patului. Pe masă ședea un ghiveci cu trifoi alb, gata să înflorească. Pereții erau zugrăviți într-un verde bogat și serveau drept fundal pentru postere cu dealuri, păduri și grădini.
— Vai, Branna, e minunat. Foarte frumos.
Iona își trecu degetele peste cuvertura pufoasă și multicoloră, împăturită la capătul patului.
— Îmi place la nebunie. Îți sunt profund recunoscătoare.
De data asta, Branna fu mai receptivă la îmbrățișarea ei entuziasmată, deși nu la fel de pregătită pentru țopăiala ce urmă.
— Cu mare plăcere. Dacă vrei să schimbi ceva…
— N-o să schimb nimic. E perfect.
— Unde vrei să ți le pun? rosti Boyle din prag, fără să-și ascundă iritarea.
Iona se întoarse și îi aruncă o privire rece.
— Unde dorești. Mulțumesc.
Fără să stea pe gânduri, Boyle lăsă valizele în prag, atent să nu intre în cameră.
— Eu am întins-o.
— Hai, că mai ai timp de-o cafea.
Probabil că sesizase și Branna schimbul de foc și gheață dintre ei, dar își păstră zâmbetul și aerul degajat.
— Îți pregătesc micul dejun, să te răsplătesc pentru deranj.
— Mulțam, dar am treabă. E încă prea devreme. Ai timp să te instalezi.
Se întoarse și plecă în grabă, bocănind pe trepte.
— Ce-a mai fost și asta? întrebă Branna, dar când zări văpăile din ochii Ionei, ridică o mână. Las’ că-mi spui în bucătărie. Cred că trebuie să mă înarmez cu cafea pentru ce va urma.
Coborî în bucătărie și turnă cafea în cești.
— Să te-aud.
— Vine și bate la ușă. Eu mă jucam cu penele. Am reușit, Branna. O să-ți arăt imediat. Mi-am pierdut concentrarea și am împrăștiat penele prin toată camera, dar am reușit să le strâng cu ajutorul magiei și i-am arătat și lui. Eram entuziasmată și fericită… și cine n-ar fi? Dar nu-s proastă și nici oarbă.
În timp ce vorbea, dădea roată bucătăriei, gesticulând energic. Branna era atentă la ceașcă, nu care cumva să se răstoarne.
— Știu când un bărbat e pe punctul să încerce ceva. Cunosc privirea. Știi la ce mă refer, rosti ea, îndreptând un deget spre Branna.
— Știu foarte bine, și de cele mai multe ori îți dă o senzație plăcută.
— Exact. Și tocmai fiindcă era așa plăcută, m-am lăsat purtată de val, sau m-aș fi lăsat… Pentru numele lui Dumnezeu, n-am făcut decât să mă aplec puțin spre el, și a sărit de parcă l-am împuns cu un fier încins.
— Hm, făcu Branna, luând o tigaie.
— M-am simțit ca o proastă. Știi cum te simți în asemenea momente. Mă rog, probabil că nu știi. Ce bărbat sănătos la cap te-ar respinge pe tine? M-au trecut toate nădușelile, și nu la modul plăcut. Mi-era rușine. Așa că mi-am cerut scuze. Am interpretat greșit intențiile lui, atâta tot, îmi pare rău. Ce-i drept, am vorbit cam mult, dar m-am simțit ca naiba, fiindcă aveam impresia că e iubitul Mearei, însă ea mi-a zis că nu-s împreună, așa că mi-am permis să las acea portiță deschisă, pe care o încuiasem de dragul Mearei. În plus de asta, e șeful meu, și nu voiam să mă bag în așa ceva. Dar m-am băgat și a fost mai rău. Mă pregăteam să-mi cer scuze și taman atunci m-a tras la el în brațe.
Branna se opri pentru o clipă din prăjitul ouălor.
— Nu zău?
— M-a înșfăcat și m-a sărutat până mi-au curs creierii pe urechi și mi-a explodat capul.
Iona simulă o explozie și își azvârli sugestiv brațele în aer.
— Peste cinci secunde îmi dă drumul și zice că așa măcar mi-a închis gura.
— Cert e că Boyle McGrath n-are stofă de poet.
— Dă-o încolo de poezie. Nu trebuia să-mi facă una ca asta.
— Așa-i, rosti Branna cu un amestec de compasiune și amuzament. Boyle e un pic grosolan de felul lui, și mulți iau asta drept nesimțire, dar Boyle nu-i un om rău.
— Cu mine a fost.
— Și-a călcat pe principii când te-a sărutat așa pătimaș. E o situație mai neobișnuită, fiindcă ești angajata lui. Sigur l-a afectat asta.
— Dar…
— Pune-o, te rog, pe masă.
Branna îi întinse o farfurie cu șuncă, ouă și o felie groasă de pâine prăjită.
— Dramele matinale îmi stârnesc pofta de mâncare.
Branna aduse încă o farfurie și ceașca de cafea, apoi se așeză la masă.
— Boyle e un tip cu principii. Cu el nu-ți permiți să furi sau să minți. Nu-ți bați joc de animale și nu te folosești de cei mai slabi ca tine. Nu-l provoci la luptă – un principiu dobândit mai recent – și nici nu-i întorci spatele, dacă l-ai provocat. Îți aperi prietenii și halba de bere la birt. Nu te-atingi de femeia altuia și nu faci promisiuni dacă nu te ții de ele.
— Nu l-am provocat la luptă și nu aparțin nimănui. Nu sunt mai slabă decât el, cu excepția fizicului. Dar eu am alte puteri. Cred că i-am săltat camioneta puțin pe drum încoace.
Branna își savura micul dejun, amuzată de-a binelea.
— Puterea izvorăște și din furie. Trebuie să înveți să te stăpânești. E șeful tău, chiar tu spuneai. El la asta se gândește. Pentru el contează, chiar dacă am putea spune că tu ai făcut primul pas. Dar poți să fii sigură că a vrut să te sărute. A fost ceva necontrolat, ca saltul camionetei.
Adâncită în gânduri, Iona tăie o bucată de ou cu șuncă.
— Nu crezi că a făcut-o ca să mă învețe minte?
— Boyle? Nu, nicidecum. Nici măcar nu i-ar fi trecut prin gând. Din ce mi-ai povestit, presupun că ți-a spus ce ți-a spus fiindcă era furios pe el însuși. Ți-a aruncat câteva priviri și ieri, în pub.
— Chiar… da?
— Vai, în ce postură mă aflu. De-o parte verișoara și sora mea întru magie, de cealaltă parte unul dintre cei mai vechi prieteni ai mei.
— Ai dreptate. N-ar fi trebuit să te vâr la mijloc.
— Nu fi proastă. Suntem surori, deci ne-ajutăm. Eu zic că Boyle s-a gândit la posibilitatea unei relații și a hotărât că e împotriva principiilor sale. Acum e furios și frustrat pentru că a complicat și mai mult lucrurile.
— Foarte bine, rosti Iona și tăie zdravăn din oul cu șuncă. Hai să fim amândoi furioși și frustrați. Acum că am vorbit cu tine, mă simt mai bine. Ți-am împuiat deja capul cu problemele mele, iar tu ești foarte discretă. Dar dacă simți nevoia să vorbești cu cineva, știu să-mi pun lacăt la gură și să ascult.
— O să avem multe de povestit. Acum că te-ai mutat cu noi, ar fi cazul să folosim mai înțelept timpul pe care-l avem la dispoziție. Mai ai încă multe de învățat și nu știu cât va mai dura noviciatul tău. Încă nu-mi dau seama, și asta mă sperie.
— Știu că nu-i mare lucru, dar azi am făcut să leviteze toate penele deodată. Am reușit să le duc dintr-o parte în alta, să le învârt și să schimb viteza. Odată ce-am deprins manevra, n-a mai trebuit să gândesc ce să fac. M-am lăsat ghidată de simțuri.
— E lucru mare ce spui tu. Până acum te-ai descurcat bine. Dacă m-ar interesa doar să scot la iveală puterile ce zac în tine, am avea tot timpul din lume și ar fi o activitate distractivă.
Branna aruncă o privire pe fereastră, către pădure.
— Dar nu știu când va veni și sub ce formă. Nu știu cum e posibil să fi supraviețuit magiei care l-a mistuit. Dar când se va crede suficient de puternic să ne înfrunte, va veni. Va trebui să-i demonstrăm că se înșală.
— Suntem patru, așa că…
— Trei, i-o tăie Branna scurt. Suntem trei. Fin nu e în cercul nostru.
— Am înțeles.
Intrase pe-un teritoriu mlăștinos. Avea să evite subiectul până nu afla mai multe despre Fin.
— Noi suntem trei, el e singur. Avantaj la noi.
— Cabhan nu se va da în lături de la nimic ca să învingă. Suntem legați prin sânge și meșteșug să-i protejăm pe cei din jur de furia lui, iar el știe acest lucru, chiar dacă nu-i înțelege rostul.
Branna se ridică de la masă și merse la ușă. Când o deschise, câinele intră înăuntru. Iona n-auzise apropierea lui.
— Când ești gata, Kathel o să te conducă la grajduri.
— Câinele meu de pază?
— Îi priesc plimbările. Pe măsură ce progresezi în studiul magiei, va crește și interesul vrăjitorului pentru tine, așa că ai mare grijă.
— Voi avea grijă. Când mergem la căsuța din pădure?
— În curând. Trebuie să mă pregătesc. Acum am niște treabă. Despachetează înainte să mergi la lucru.
— Vreau întâi să fac curat în bucătărie. Nu-i nevoie să-mi pregătești micul dejun.
— Stai liniștită că n-o să-l pregătesc prea des, rosti Branna cu o dezinvoltură care o făcu pe Iona să se simtă și mai în largul ei. Azi nu-i nevoie să faci curat, dar diseară o să hotărăști împreună cu Connor cum vă împărțiți corvezile. Dacă eu gătesc, unul din voi va trebui să curețe.
— Mi se pare corect.
— Acolo-i mașina de spălat. Are și uscător, dar când e vreme frumoasă, agățăm rufele afară. O să ne ocupăm de mersul la magazin și de alte obligații. La primăvară ne îngrijim de grădină, dar n-o să te las să atingi un fir de iarbă până nu mă asigur că te descurci.
— Am deprins grădinăritul de la Nan. Mă descurc destul de bine.
— Rămâne de văzut. Ar fi frumos să mergi într-o plimbare cu Connor și șoimii lui.
— Tare mi-ar plăcea.
— O să-ți placă, dar nu-i vorba numai de distracție. Fiecare are propria călăuză, dar suntem mai puternici atunci când suntem în comuniune totală.
— Am înțeles. Nu vii să-l vezi pe Alastar?
— Voi veni cât de curând. De azi înainte, asta-i casa ta și a ta va fi pe veci.
— Tu ai știut mereu că ăsta e locul tău. Nu cred că-ți dai seama cum mă simt acum.
— Mă bucur. Du-te să despachetezi. Când te-ntorci acasă, ne apucăm de treabă. Poftim.
Branna ridică o mână, o închise, apoi o deschise din nou, iar Iona zări o cheie de argint în palma ei.
— Nu închidem ușile tot timpul, dar în caz că se mai întâmplă, folosește cheia asta.
— Trebuie să mă-nveți să fac asta, murmură Iona, întinzând mâna.
Cheia era încă fierbinte, de la magia Brannei.
— Mersi.
— Cu plăcere. Când termini munca, o să mă găsești în atelier. Vino direct acolo cu inima deschisă pentru învățătură.
— Să fii sigură de asta.
Entuziasmată nevoie mare, Iona țopăi pe trepte până în camera ei.
Era casa ei acum, se gândea Branna. Se va îngriji de ea, va munci pentru ea și, într-o bună zi, va fi nevoită s-o apere.