2. Anonim, Amprente de palme şi degete,
cca 30 000–28 000 î.Hr., Paleolitic.
Grota Chauvet, Vallon Pont d’Arc.
Grota Chauvet, amplasată în Ardèche, Vallon Pont d’Arc, Franţa, poartă numele exploratorului rupestru Jean-Marie Chauvet, care a descoperit-o în 1994, şi măsoară 500 de metri lungime. Picturile sale datează din Paleoliticul superior (cca 35 000–10 000 î.Hr.), ceea ce le face să se numere printre cele mai vechi picturi rupestre din lume, şi sunt faimoase pentru modul în care îi înfăţişează pe oameni, în special mâinile acestora, după cum o arată amprente de palme şi degete din Sala Brunel. Ceea ce arată ca o concentrare de puncte mari, roşii reprezintă amprente ale palmei drepte. Pentru a realiza aceste urme, artistul este posibil să fi pus pur şi simplu mâna pe perete sau să fi pictat conturul cu pensula, ori este posibil să îşi fi folosit mâna ca şablon, pulverizând vopsea din gură sau pulbere de cărbune prin tulpina unei trestii.