7. Anonim, Pui de mamut readus la viaţă,
cca 26 000–25 000 î.Hr., Paleolitic.
Grota Arcy-sur-Cure, Arcy-sur-Cure.
Grota Arcy-sur-Cure este un sit important pentru studiul Paleoliticului de mijloc şi superior în nordul Franţei şi se află în satul Arcy-sur-Cure, Yonne, în bazinul sudic al Parisului, între Auxerre şi Avallon. Este alcătuită din mai multe grote săpate de râul Cure într-un masiv de calcar de la sfârşitul Mezozoicului (acum 251–65,5 milioane de ani). Unsprezece grote preistorice, dintre care prima a fost explorată cu 150 de ani în urmă, prezintă urme ale ocupării continue de către oameni timp de peste 200 000 de ani. Picturile rupestre au fost realizate în ocru şi cărbune. Cele mai numeroase sunt în roşu, care sunt împărţite în casete separate înfăţişând peste 140 de unităţi grafice, inclusiv circa 60 de animale. Acest bestiar este în mare măsură dominat de mamuţi, după cum o dovedeşte puiul de mamut din Sala Valurilor.