94. Anonim, Herakles,
secolele II–I î.Hr. Stil roman antic.
Colegiul augustalilor. Frescă.
Herculaneum. În apropiere de Napoli.
Întemeietorul cetăţii Herculaneum, Hercule (forma latină a grecescului Herakles) este unul dintre cei mai populari eroi ai Antichităţii. Semizeu, fiu al lui Zeus şi al Alcmenei (o simplă muritoare, soţia regelui Amphitryon), el a fost întruchiparea forţei şi curajului. Potrivit legendei, la naştere, mătuşa sa Hera a trimis doi şerpi să îl devoreze în leagăn, dar sugarul i-a strangulat cu mâinile lui. După diverse fapte vitejeşti, a ajuns în Argos, unde a luat-o de soţie pe Megara, fiica lui Creon, regele Tebei. Dar, înnebunit de uneltirile mătuşii sale, Hercule şi-a omorât soţia şi copiii. Pentru a-şi ispăşi crima, a fost condamnat să-i dea ascultare unuia dintre cei mai aprigi duşmani ai săi, regele Eurystheus. Acesta din urmă i-a impus o serie de încercări, cunoscute drept Muncile lui Hercule. Pe lângă aceste celebre 12 munci, Hercule a călătorit în întreaga lume, ducând cu el arme, cum ar fi bâta din imagine, pe care numai el le putea manevra şi cu care extermina tirani, bandiţi şi monştri.