Acril (vopsea acrilică):
Internaţional, secolul XX.
Vopsea sintetică pe bază acrilică, cu uscare rapidă. Vopselurile acrilice pot fi diluate în apă, dar după uscare devin rezistente la apă.
Action painting:
SUA, apare după al Doilea Război Mondial. Artist: Pollock.
Stil asociat în general cu expresionismul abstract. Vopseaua este proiectată spontan pe suprafaţa de pictat. Termenul defineşte mai degrabă maniera de a picta decât rezultatul final al creaţiei.
Art Deco:
Internaţional, începutul anilor 1920. Artist: Lempicka.
Stil pictural influenţat de sculptură, cubismul sintetic şi futurism. S-a manifestat în diverse domenii, precum pictura, sculptura, arhitectura şi designul.
Art informel (artă informală):
Europa, anii 1950. Artist: Tapiés.
Respinge preocupările formale privind compoziţia, folosindu-se de argumentele expresionismului abstract.
Art Nouveau:
Internaţional, sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Artist: Klimt.
Stil caracterizat prin motive decorative cu forme inspirate din vegetaţie, prin curbe sinuoase, compoziţii simple şi renegarea volumului. S-a manifestat în pictură, sculptură, arhitectură şi design.
Artă abstractă:
Internaţional, secolul XX. Artişti: Kandinsky, Kupka, Pollock, De Kooning.
Stil artistic introdus de Kandinsky în 1910. Caracterizat prin renunţarea la reprezentările naturaliste, creează artă fără a se raporta la realitatea figurativă. Termenul este folosit şi pentru a descrie diverse mişcări abstracţioniste, ca abstracţionismul geometric, expresionismul abstract şi abstracţionismul liric.
Artă academică (sau art pompier):
Franţa, jumătatea secolului XIX. Artişti: Bouguereau, Cabanel.
Stil oficial influenţat de standardele Académie des Beaux-Arts (şi în special de pictura cu subiect istoric).
Artă bizantină:
Europa, între secolele V şi XV.
Stil derivat din iconografia creştină timpurie şi caracterizat prin reprezentare frontală, exprimare canonică şi stilizarea extremă a figurilor umane. Icoana este lucrarea bizantină par excellence.
Artă naivă:
Franţa, sfârşitul secolului XIX. Artist: Rousseau VameDul (Le Douanier Rousseau).
Stil caracterizat prin aspect primitiv, perspective improbabile şi motive picturale copilăreşti, redate prin culori foarte vesele.
Arte povera:
Italia, sfârşitul anilor 1960. Artist: Burri.
Artă angajată politic ce respinge societatea de consum şi foloseşte materiale de lucru efemere (sau „sărace“), atât organice cât şi industriale.
Aticism:
Franţa, mijlocul secolului XVII. Artişti: Le Sueur, La Hyre, Bourdon.
Mişcare artistică în care se promovează întoarcerea la simplitatea clasicismului, ca reacţie la lucrările lui Vouet şi la estetica atrăgătoare din operele lui Vignon.
Baroc:
Europa, secolul XVII şi prima jumătate a secolului XVIII. Artişti: Caravaggio, Carracci, Tiepolo, Rubens, Murillo, Vouet.
Spre deosebire de intelectualismul şi răceala manierismului, iconografia barocă este mai directă. Stil definit prin efecte de lumină dramatice, mişcări dinamice, forme contrastante şi iluzii optice.
Camera obscura:
Cutie sau încăpere întunecată având o gaură sau o lentilă pe unul dintre pereţi. Razele de lumină care trec prin deschizătură formează pe peretele opus (o placă de sticlă ori o foaie de hârtie) o imagine răsturnată a obiectelor situate afară, care poate fi apoi reprodusă sau trasată. Printre alţii, Vermeer şi Canaletto au utilizat procedeul în schiţele lor.
Cazeină (vopsea):
Pigmenţi de vopsea legaţi de un precipitat de lapte. Se aplică în general pe suprafeţe dure, precum cartonul, lemnul sau ipsosul.
Chiaroscuro:
Europa, din secolul XVI până în secolul XVIII. Artişti: Rembrandt, de La Tour, Caravaggio.
Tehnica a existat dinaintea lui Caravaggio, însă el a perfecţionat-o. Se bazează pe contraste puternice dintre lumini şi umbre, sugerând volume tridimensionale şi conferind subiectului mult dramatism.
Clasicism:
Europa, secolul XVII. Artişti: Carracci, Poussin, Le Lorrain.
Stil ce urmăreşte reprezentarea idealului de frumuseţe inspirat de antichitatea greco-romană. Carracci l-a dezvoltat în Italia, de unde a fost adus în Franţa de către Poussin şi Le Lorrain. Pune accentul pe perfecţiunea desenului şi pe superioritatea picturii istorice.
CoBrA sau COBRA (prescurtare de la Copenhaga, Bruxelles şi Amsterdam):
Franţa, 1948. Artişti: Jorn, Appel.
Mişcare avangardistă formată din artişti expresionişti care susţineau pictura semiabstractă şi întoarcerea la valorile naturale, primitive şi instinctive.
Constructivism:
Rusia, cca 1920. Fondat de Tatlin.
Mişcare ce promova arta industrială bazată pe un ritm dinamic şi aspirând la o împletire intimă a picturii cu sculptura şi arhitectura. Lucrările constructiviste sunt în majoritate geometrice şi nonfigurative.
Cubism:
Franţa, 1907–1914, născut odată cu Picasso şi Braque.
Desemnează lucrări ilustrând subiecte fracţionate şi apoi reasamblate. Obiectul este reprezentat simultan sub multiple unghiuri şi perspective, cu scopul de a reduce reprezentarea naturii la elemente geometrice.
Dadaism:
Internaţional, 1916–1924, condus de Duchamp şi Picabia.
Curent apărut ca reacţie de respingere a valorilor burgheze şi a Primului Război Mondial. S-a concentrat pe absurd, ignorând regulile esteticii. Şi-a găsit exprimarea prin aşa-numitele obiecte „gata făcute“.
Divizionism:
Vezi Neoimpresionism.
Expresionism:
Ţările germane, începutul secolului XX. Artişti: Kirchner, Dix, Kokoschka.
Lucrări de mare expresivitate, caracterizate prin contururi groase, culori intense, distorsiuni anatomice şi spaţiale. Asociat cu grupările Der Blaue Reiter (CălăreDul Albastru) şi Die Brücke (Podul).
Fovism:
Franţa, 1905–1907. Artişti: Matisse, Derain, Vlaminck.
Mişcare derivată din poantilism şi influenţată de Gauguin. Prima revoltă artistică împotriva impresionismului şi regulilor de pictură academice. Recurge la culori vii tratate ca arii haşurate. Stil precursor al modernismului.
Frescă:
Tehnică de a picta pe tencuială încă udă. Necesită desen prealabil pe zid (sinopii), aplicarea stratului de tencuială udă, apoi a culorii preparate din pigmenţi minerali amestecaţi cu apă şi lămâie.
Futurism:
Italia, începutul secolului XX. Artişti: Balla, Boccioni.
Curent artistic ce exaltă era industrială şi glorifică războiul, fiind, din acest punct de vedere, apropiat fascismului. Caracterizat prin dinamism şi repetiţia formelor, cu scopul de a sugera mişcarea.
Gotic:
Europa, din secolul XIII până în secolul XVI. Artişti: Monaco, Francke.
Stil caracterizat prin organizarea spaţiului şi reprezentări mai dinamice. Un gotic de mare bogăţie decorativă s-a dezvoltat în Burgundia, Boemia şi Italia în secolele XIV–XV.
Grupul Camden Town:
Anglia, 1911–1913. Artist: Lewis.
Grup format din 16 artişti postimpresionişti inspiraţi de Sickert şi lucrând în atelierul lui Sickert din Camden Town, un cartier muncitoresc din Londra. Grupul se concentra mai ales asupra ilustrării de scene urbane realiste şi uneori pe peisaje.
Impresionism:
Franţa, sfârşitul secolului XIX. Artişti: Monet, Renoir, Manet, Degas („sufletul“ grupului).
Manieră de a picta care încearcă să surprindă impresiile subiective generate de efectele luminii şi culorii dintr-o scenă. Temele cele mai des întâlnite sunt oferite de pictura în aer liber.
Magna (vopsea):
Gamă de vopsele acrilice pe bază de răşină acrilică inventată în secolul XX şi folosită frecvent de Lichtenstein.
Manierism:
Europa, 1525–1600. Artişti: Pontormo, Tintoretto.
Stil elegant şi rafinat, dominat de tematici seculare, compoziţii complexe, corpuri alungite şi musculoase, stilizate Di surprinse în poze complexe, şi de o abundenţă de detalii preţioase.
Minimalism:
SUA, sfârşitul anilor 1960. Artişti: Newman, Stella.
Reducere minimală a conţinutului istoric şi a mijloacelor de expresie. Forme geometrice şi alungite, simplificate.
Nabism:
Franţa, sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX. Artişti: Bonnard, Vuillard.
Mişcare avangardistă postimpresionistă inspirată de Sérusier. Caracterizată de zone de culoare haşurate şi de folosirea vopselurilor direct din tub. Temele alese au adesea înţelesuri profund ezoterice.
Naturalism:
Europa, 1880–1900.
Desprins din realism, naturalismul promovează o abordare şi mai realistă a naturii.
Nazaritism:
Ţările germane, începutul secolului XIX. Artist: Overbeck.
Mişcare artistică născută la Viena cu scopul reanimării onestităţii şi spiritualităţii artei creştine.
Neoclasicism:
Europa, 1750–1830. Artişti: David, Mengs, Ingres.
Mişcare inspirată de teoriile lui J.J. Winckelmann privitoare la arta antică greacă. Exaltă simplitatea şi valorile morale. Un stil echilibrat şi elegant, îndepărtat de reprezentările mai timpurii ale pasiunii.
Neoexpresionism:
Internaţional, anii 1970. Artist: Baselitz.
Stil pictural impetuos, în culori agresive.
Neoimpresionism:
Franţa, sfârşitul secolului XIX. Artişti: Seuray, Signac.
Curent aparţinând postimpresionismului, bazat pe stilul pointilist, în care culorile secundare şi intermediare sunt obţinute prin amestecul optic de puncte de culori primare suprapuse.
Neorealism:
Europa, anii 1960. Cofondatori: Klein şi criticul de artă Pierre Restany.
Mişcare artistică ce a denunţat mercantilismul producţiei de masă.
Nonfigurativism:
Franţa, din 1930 până la sfârşitul secolului XX. Artişti: Bazaine, Manessier, da Silva, Estève.
Stil artistic care îşi găseşte inspiraţia în natură, fără a încerca să o copieze.
Op Art:
Internaţional, anii 1960. Artişti: Riley, Vasarely.
Artă geometrică abstractă bazată pe percepţie şi iluzie optică.
Orfism:
Franţa, 1912. Artist: Delaunay.
Pictură vizionară, încărcată de lirism.
Outsider Art (sau Art Brut, artă brută):
Franţa, cca 1950, termen inventat de Dubuffet.
Expresii artistice situate în afara curentelor convenţionale, născute dintrun proces de solidaritate şi alimentate de impulsuri creative pure şi autentice.
Perspectivă:
Metodă de construcţie a imaginii folosită pentru a crea iluzia de spaţiu şi distanţă pe o suprafaţă plană. Primul studiu ştiinţific asupra perspectivei a fost elaborat de Alberti în tratatul De Pictura (1435).
Pictură în ulei:
A apărut în secolul XV, specifică picturii de şevalet. Praful de pigmenţi era amestecat cu un nou liant: uleiul. Fraţii van Eyck au fost primii artişti care au popularizat şi dezvoltat această tehnică.
Pop Art:
Anglia, SUA, anii 1950. Artişti: Warhol, Hamilton, Johns.
Curent caracterizat prin integrarea culturii populare de masă în tehnica, stilul şi imagistica artistică, prin opoziţie cu cultura aşa-zis elitistă.
Postimpresionism:
Franţa, sfârşitul secolului XIX. Artişti: Seurat, Cézanne, van Gogh, Gauguin, Utrillo, Valadon, Toulouse-Lautrec.
Pictori tineri, promovând diverse mişcări artistice noi care se opuneau impresionismului, impus la sfârşitul secolului XIX drept stil „oficial“.
Prerafaelism (Frăţia Prerafaelită):
Anglia, jumătatea secolului XIX. Artişti: Millais, Rossetti, Hunt.
Grup de artişti pentru care compoziţiile clasice ale lui Rafael ar fi denaturat studiul academic al artei. Au dezvoltat un stil naturalist prin picturi inspirate de subiecte medievale şi religioase.
Primitivism:
Europa, sfârşitul secolului XIX. Artişti: Gauguin, Picasso, Nolde.
Stil inspirat de arta tribală din Africa, Oceania şi America de Nord, considerată „mai puţin evoluată“.
Purism:
Franţa, anii 1920. Artist: Léger.
Purismul s-a desprins din cubism, în încercarea de a determina ideile şi sentimentele asociate în mod natural cu formele şi culorile. A încercat să împace conceptul de purificare a artei cu modernitatea funcţională.
Realism social:
America, anii 1930. Artist: Rivera.
Realism naturalist orientat spre ilustrarea activităţilor clasei muncitoare şi a problemelor de ordin social-politic.
Realism:
Franţa, mijlocul secolului XIX. Artist: Courbet.
A pus accentul pe ilustrarea de personaje obişnuite şi de subiecte şi evenimente cotidiene într-o manieră cât mai apropiată de realitate, prin contrast cu stilul clasic idealizat. I-a inspirat pe Corot, Millet şi pe pictorii Şcolii de la Barbizon.
Regionalism:
SUA, anii 1930. Artişti: Curry, Benton, Wood.
Stil specific unor artişti antimodernişti cu aspiraţii modeste, concentraţi pe redarea scenelor rurale din Vestul Mijlociu.
Reionism:
Rusia, începutul secolului XX, fondat de Larionov.
Una dintre primele manifestări abstracţioniste în pictură. Compoziţii structurate din intersectarea razelor colorate.
Renaştere:
Europa, cca 1400–1520. Artişti: Botticelli, da Vinci, Dürer.
Perioadă de mare înflorire a activităţii creatoare şi intelectuale şi de rupere cu constrângerile artei bizantine. Studierea anatomiei şi a perspectivei prin aprecierea şi înţelegerea lumii naturale.
Rococo:
Europa, 1700–1770. Artişti: Watteau, Boucher, Fragonard.
Stil exuberant, dezvoltat mai întâi în Franţa, caracterizat prin ornamentaţii bogate, compoziţii tumultuoase, lumină, culori delicate şi forme curbate.
Romantism:
Europa, 1750–1850. Artişti: Friedrich, Delacroix.
Estetică anticlasică, bazată pe conţinutul emoţional şi optând frecvent pentru peisaje melancolice şi poetice sau pentru decoruri exotice.
Şcoala Ashcan:
SUA, începutul, secolului XX. Artist: Bellows.
Şcoală caracterizată prin reprezentarea de tematici urbane, concentrate pe viaţa cotidiană şi pe cea a comunităţii.
Semiabstracţionism:
Internaţional, secolul XX. Artişti: Hartley, Sutherland.
Artă direcţionată spre abstract.
Serigrafie:
Procedeu de imprimare cu ajutorul unui ecran de mătase. Adoptat de graficienii americani în anii 1930, a devenit popular în anii 1960 graţie curentului Pop Art.
Simbolism:
Europa, sfârşitul secolului XIX. Artişti: Moreau, Redon.
Curent inspirat de poezie, mitologie, legende sau Biblie, caracterizat prin forme aplatizate, linii ondulate şi căutarea armoniei estetice.
Suprarealism:
Europa, din 1923 până la mijlocul secolului XX. Artişti: Ernst, Dalí, Magritte.
Explorare artistică a visurilor, intimităţii şi subconştientului. Utilizare a tehnicii automatismului psihic.
Şcoala de la Barbizon:
Franţa, 1830–1860. Artişti: T. Rousseau, Corot, Courbet, Millet.
Pictori peisagişti sau de scene rurale care s-au reunit în vecinătatea pădurii Fontainebleau sub inspiraţia romantismului şi contribuind la dezvoltarea realismului.
Şcoala Hudson River:
SUA, 1825–1870. Artist: Cole.
Grup de peisagişti americani inspiraţi de frumuseţea deşertului american şi de efectele sale de lumină deosebite.
Taşism:
Europa, anii 1950. Artist: Tobey.
Unul dintre stilurile derivate din arta informală.
Tempera:
Tehnică de pictură în care pigmentul este diluat în apă. Liantul folosit poate fi laptele de smochine, ouăle ori uleiul de in. Masiv utilizată în perioada Renaşterii, a fost detronată în secolul XV de pictura în ulei.
Trompe l’oeil:
Tehnică de pictură care redă imagini pe care privitorul nu le poate diferenţia de realitatea tridimensională (este cel mai adesea folosită în detalii arhitecturale sau scenice). Des întâlnită în picturile de tavan precum cele ale lui Mantegna.