150. Giotto di Bondone, 1267–1337,
Şcoala florentină, Italia, Fuga în Egipt,

200 x 185 cm, 1303–1305. Frescă.

Cappella Scrovegni (Capela Arena), Padova.

 

 

GIOTTO DI BONDONE

(1267 VESPIGNANO – 1337 FLORENŢA)

 

Numele său complet a fost Ambrogiotto di Bondone, dar este cunoscut în prezent, după cum a fost şi în propria-i epocă, după numele prescurtat, Giotto, un cuvânt care a ajuns să semnifice aproape toate realizările minunate ale artei. În vremea sa, faima lui Giotto ca pictor a fost supremă; a avut numeroşi discipoli, şi aceşti Giotteschi, după cum au fost supranumiţi, i-au perpetuat metodele timp de aproape o sută de ani. În 1334, el a proiectat frumoasa Campanile (clopotniţă), care se înalţă lângă catedrala din Florenţa şi reprezintă o uniune perfectă între forţă şi eleganţă; a fost parţial înălţată în timpul vieţii sale. Mai mult, reliefurile sculptate care împodobesc partea de jos au fost realizate pe baza planurilor sale, deşi el a trăit doar cât să execute două dintre ele. Inspirat de sculptura gotică franceză, Giotto a abandonat reprezentările rigide ale subiectelor ca în stilurile bizantine şi a perfecţionat arta în sensul unei prezentări mai realiste a figurilor şi scenelor contemporane, pentru a o face mai narativă. Inovaţia sa a influenţat evoluţia artei italiene. Îndepărtarea sa semnificativă de reprezentările anterioare ale Maestà, începând în jurul anului 1308 (în Madonna di Ognissanti), s-a realizat prin cunoştinţele sale despre arhitectură şi perspectivele sale. Cu toate acestea, disproporţia dintre subiecţii din reprezentare este un mijloc menit să clasifice subiecţii după importanţa lor, după cum se întâmpla şi în icoanele bizantine.

Astfel, arhitect, sculptor, pictor, prieten al lui Dante şi al altor personaje importante din vremea sa, Giotto a fost vrednicul înaintaş al acelei pleiade de genii care au populat perioada următoare a Renaşterii italiene.