4C_Page_086_Image_0001

 

162. Simone Martini, 1284–1344, artă gotică,
Şcoala sieneză, Italia, Maestà (detaliu),

1317. Frescă. Palazzo Pubblico, San Gimignano.

 

 

În această pictură, urmele influenţei bizantine se pot observa de pildă în stilul tronului şi în aranjarea figurilor pe mai multe niveluri. Dar, în ansamblu, influenţa pictorilor gotici Duccio şi Giotto este şi mai evidentă. Câţiva dintre sfinţi poartă simboluri caracteristice, adesea instrumentele martiriului lor. Fiecare stâlp ce susţine baldachinul este ţinut de unul dintre sfinţi. Deşi dimensiunile fiecărei figuri sunt întru câtva uniforme, tradiţia bizantină a dimensionării personajelor proporţional cu importanţa lor încă se mai manifestă. Această lucrare este prima operă cunoscută a artistului. Transparenţa veşmintelor angelice nu este un efect accidental cauzat de estomparea în timp a straturilor de deasupra, ci mai degrabă rezultatul unei tehnici inteligente. La doar şapte ani de la finalizare, a trebuit să fie restaurată din cauza deteriorărilor produse de apă. Fresca este înconjurată de un cadru decorat cu douăzeci de medalioane înfăţişându-i pe Hristos care binecuvântează, pe profeţi şi pe evanghelişti, şi cu scuturi mai mici conţinând blazonul Sienei.

 

 

SIMONE MARTINI

(1284 SIENA – 1344 AVIGNON)

 

Pictor sienez, a fost elev al lui Duccio. Influenţat de maestrul său şi de sculpturile lui Giovanni Pisano, a fost şi mai influenţat de arta gotică franceză. Pictând mai întâi în Siena, a lucrat ca pictor de curte pentru regatul francez în Napoli, unde a început să includă personaje laice în picturile sale. Apoi a lucrat în Assisi şi Florenţa, unde a pictat alături de cumnatul său, Lippo Memmi.

În 1340–1341, Simone Martini a călătorit la Avignon, în Franţa, unde l-a cunoscut pe Petrarca, ilustrând pentru acesta un codice al lui Vergiliu. Ultimele sale lucrări au fost create în Avignon, unde a şi murit. Simone Martini a conferit un mare farmec compoziţiilor sale religioase, deşi a fost primul care a îndrăznit să îşi folosească arta în scopuri care nu erau în întregime religioase.