Pentru economia europeană, Renaşterea a fost o perioadă fundamentală. În secolul XV, marile familii ale Europei, precum familia Medici la Florenţa, au fost implicate activ în evoluţia internaţională a afacerilor. Împreună cu bogăţiile tot mai mari acumulate din comerţ, arta a început să afişeze o nouă opulenţă, datorită tehnicilor şi materialelor inovatoare.
În anii 1440, Johann Gutenberg a dezvoltat tiparul înalt în Europa de Nord, un sistem de tipar care era mai eficient şi mai ieftin decât gravura în lemn şi care a contribuit la a face Biblia mai accesibilă. Totodată, artişti din întreaga Europă renunţau la pictura în tempera, realizată cu ou, în favoarea picturii în ulei. Filippo Brunelleschi a descoperit principiile perspectivei, o metodă revoluţionară de a simula spaţiul tridimensional care a depăşit lipsa de adâncime din picturile medievale. În 1452 s-a născut omul Renaşterii, umanist, savant şi artist de geniu, Leonardo da Vinci. Această perioadă a marcat şi începuturile marilor explorări geografice. În 1492, Cristofor Columb a traversat Oceanul Atlantic şi a descoperit Americile. La scurt timp după aceea, în 1497, exploratorul portughez Vasco da Gama a navigat spre India şi în jurul Capului Bunei Speranţe. Prin comerţul internaţional, aceste rute au jucat un rol major în sporirea bogăţiei şi puterii Europei.
Secolul XVI a marcat apogeul Renaşterii. Epoca a început cu Reforma protestantă, când Martin Luther şi-a publicat cele 95 de teze în 1517, iar John Calvin a încercat să reformeze oficial Biserica Catolică. Aceste mişcări au dus la înfiinţarea protestantismului, care punea accentul mai curând pe credinţa personală decât pe doctrina bisericească. Totodată, în anii 1530, Reforma engleză, sprijinită de Henric al VIII-lea, a dus la întemeierea Bisericii Anglicane. În aceste vremuri tumultuoase, Biserica Catolică a reacţionat luând măsuri extreme pentru a ţine sub control credinţa prin intermediul Sacrei Congregaţii şi al Inchiziţiei, şi prin Conciliul de la Trent (1545–1563), care a înfiinţat Contrareforma. În artă, aceste tulburări religioase au pus capăt în cele din urmă manierismului. Ţările nordice au îmbrăţişat protestantismul una după alta, ceea ce a produs schimbări semnificative în sistemele de mecenat artistic. Odată cu creşterea comerţului internaţional, a început să prospere o nouă clasă de negustori, care comandau lucrări de artă laice, precum naturi moarte şi peisaje, în timp ce întemeierea ghildelor şi a miliţiei municipale a creat o nouă piaţă pentru portretele de grup. În nord, numeroşi protectori erau persoane particulare, dar în Italia Biserica Catolică a rămas principala sursă de mecenat în artă. În Franţa, pe de altă parte, patronajul era prerogativa regelui. Francisc I (1494–1547) a fost considerat întruchiparea modelului de mecenat renascentist şi a manifestat o preferinţă pentru stilul rafinat şi o dragoste umanistă pentru cunoaştere.