179. Jan van Eyck, cca 1390–1441,
Renaştere nordică, Flandra, Adorarea Mielului
 (Retablul din Ghent, panoul central),

1432. Ulei pe panou de lemn,

350 x 461 cm (cu voleurile deschise);

350 x 223 cm (cu voleurile închise).

Catedrala Sf. Bavo, Ghent.

 

 

Cea mai celebră lucrare a lui Jan van Eyck, Retablul din Ghent reuneşte douăsprezece panouri realizate iniţial pentru biserica Sf. Ioan din Ghent. Panoul central înfăţişează un Hristos în mărime naturală şi o mare atenţie este acordată zugrăvirii brocartului preţios (în tradiţia stilului gotic internaţional) şi redării luminii. Cele trei panouri centrale prezintă un triplu portret: al Fecioarei Maria-Sofia, al lui Dumnezeu Tatăl/Iisus şi al lui Ioan Botezătorul. Fecioara Maria-Sofia este înfăţişată pe tron, purtând coroana de aur cu nestemate a divinei Regine a Cerului, veşmintele ei de un albastru-închis fiind împodobite cu o margine de aur. Cartea pe care o citeşte poartă simbolul Madonei ca Înţelepciune Divină (Hagia Sofia). Asocierea Fecioarei Maria cu Sofia, aspectul feminin al lui Dumnezeu, încă era acceptabilă în arta din timpul Renaşterii timpurii, chiar dacă Biserica patristică începuse să descurajeze cu tărie acest mod de gândire.

 

 

JAN şI HUBERT VAN EYCK

(CCA 1390 ÎN APROPIERE DE MAASTRICHT – 1441 BRUGES)

(CCA 1366 MAESEYCK – 1426 BRUGES)

 

Se cunosc puţine despre aceşti doi fraţi; până şi datele lor de naştere sunt incerte. Cea mai celebră lucrare a lor, începută de Hubert şi terminată de Jan, este retablul Adorarea Mielului. Jan, probabil ca şi Hubert, a fost pentru o vreme în serviciul lui Filip cel Bun, duce de Burgundia. A fost introdus în casa acestuia ca „paj şi pictor“, dar a avut totodată rolul de prieten şi de confident, şi pentru serviciile sale primea un salariu anual de doi cai pentru uzul propriu şi un „valet în livrea“ care să-l slujească. Cea mai mare parte a vieţii şi-a petrecut-o în Bruges.

Modul lor minunat de folosire a culorii este un alt motiv al faimei fraţilor van Eyck. Veneau artişti din Italia ca să studieze picturile lor, să descopere ce să facă la rândul lor pentru a picta atât de bine, cu atâta strălucire, cu un asemenea efect deplin şi ferm, ca aceşti doi fraţi. Pentru că ei aflaseră secretul utilizării cu succes a culorilor în ulei. Înaintea lor se făcuseră încercări de a amesteca culori în ulei, dar uleiul se usca încet, iar lacul adăugat pentru a remedia acest lucru înnegrise culorile. Fraţii van Eyck descoperiseră un lac transparent care se usca rapid şi fără a deteriora nuanţele. Deşi îşi păzeau secretul cu străşnicie, a fost descoperit de italianul Antonello da Messina, care a lucrat în Bruges, şi, prin acesta, s-a răspândit în lume. Invenţia a făcut posibilă enorma evoluţie în arta picturii.

Prin aceşti doi fraţi s-a născut marea artă a Flandrei. Precum „brusca înflorire a plantei de aloe, după ce a dormit la soare un întreg secol“, această artă, înrădăcinată în solul din partea locului, hrănită de artele mai modeste ale meşteşugurilor, a ajuns la maturitate deplină şi a înflorit în modul cel mai minunat. Evoluţia pe care a cunoscut-o ulterior a provenit din influenţa italiană; dar arta flamandă distinctivă, născută din condiţiile locale din Flandra, era deja pe deplin dezvoltată.