188. Jan van Eyck, cca 1390–1441,
Renaştere nordică, Flandra, Portretul soţilor Arnolfini,

1434. Ulei pe panou de stejar,

82,2 x 60 cm. National Gallery, Londra.

 

 

Unul dintre cele mai discutate tablouri, capodopera de simbolism natural a lui van Eyck înfăţişează obiecte cărora li s-a dat o însemnătate specială relevantă pentru mariajul acestui cuplu; totuşi, aceleaşi obiecte sunt adecvate scenei în sine. Lucrarea este, în fond, o imagine ilustrând modul în care cineva poate găsi sincronicitate şi un sens mai profund în circumstanţe cotidiene. Liniile dintre câinele bine pieptănat şi perechile de papuci abandonaţi creează un triunghi. Câinele (simbolizând loialitatea) completează pantofii (simbolizând de asemenea viaţa casnică). Picioarele bărbatului sunt ferm poziţionate în mijlocul triunghiului inferior, indicând făgăduiala sa de stabilitate. Chipurile cuplului căsătorit şi mâinile lor una-ntr-alta formează un triunghi de aceeaşi mărime şi formă. Cuplul stă mână în mână, iar mâinile lor libere poartă verighete, ca şi cum dragostea lor ar fi autentică şi completată de jurămintele lor de nuntă, în loc să fie provocată de ele. În mijlocul acestui triunghi se află o oglindă de formă circulară, care sugerează eternitatea. Zece dintre opririle de pe Drumul Crucii sunt simbolizate în jurul ramei oglinzii. Mătănii atârnă pe peretele din stânga oglinzii. Reflecţia din oglindă înfăţişează cuplul din punctul de vedere al oglinzii, creând parcă un cerc de timp şi spaţiu. O statuie a unui sfânt în vârful stâlpului patului răpune un balaur (simbolizând răul). Semnătura elaborată a artistului se află pe peretele cu oglindă. Candelabrul susţine o singură lumânare, care e aprinsă. O superstiţie din epocă sugera că o singură lumânare aprinsă în apropierea patului nupţial asigură fertilitatea.