210. Piero della Francesca, cca 1416–1492,
Renaştere timpurie, Italia, Adorarea Lemnului Sfânt
şi întâlnirea lui Solomon cu regina din Saba,

1450–1465. Frescă.

Corul bisericii San Francesco, Arezzo.

 

 

Ciclul de fresce a fost comandat de cea mai bogată familie din Arrezo, Bacci. Tema ciclului este preluată din Legenda de aur de Jacobus de Voragine.

 

 

PIERO DELLA FRANCESCA

(1416 – 1492, BORGO SAN SEPULCRO)

 

Uitat timp de secole după moarte, Francesca a fost considerat, de la redescoperirea sa la începutul secolului XX, unul dintre artiştii cei mai importanţi din Quattrocento. Născut la Borgo San Sepolcro (acum Sansepolcro) în Umbria, şi-a petrecut o mare parte din viaţă aici. Principala sa lucrare este o serie de fresce privind Legenda Adevăratei Cruci din corul bisericii San Francesco din Arezzo (cca 1452–cca 1465).

Deşi influenţată iniţial de toţi marii maeştri ai generaţiei precedente, opera sa reprezintă o sinteză a tuturor descoperirilor făcute de aceşti artişti în cei douăzeci de ani dinaintea sa. A creat un stil în care grandoarea monumentală, meditativă şi luciditatea aproape matematică sunt combinate cu frumuseţea pură a culorii şi luminii. Lucra încet, cu mare grijă, aplicând adesea cârpe ude pe tencuială în timpul nopţii astfel încât – contrar practicilor obişnuite privind frescele – să poată lucra mai mult de o singură zi la aceeaşi secţiune. Cariera ulterioară a lui Piero a fost dedicată lucrului la curtea umanistă a lui Federico da Montefeltro, de la Urbino. Vasari spunea că Piero era orb când a murit, acest lucru făcându-l să renunţe la pictură. A avut o influenţă considerabilă, mai ales asupra lui Signorelli (în solemnitatea personajelor sale) şi a lui Perugino (în claritatea spaţială a compoziţiilor sale). Se spune că ambii au fost ucenicii lui Piero.