266. Leonardo da Vinci, 1452–1519,
Renaştere matură, Şcoala florentină, Italia,
Madona între stânci (Fecioara cu Sfântul Ioan
copil adorându-l pe pruncul Iisus, însoţiţi de un înger),

1483–1486. Ulei pe panou de lemn,

199 x 122 cm. Muzeul Luvru, Paris.

 

 

Madona între stânci a lui Leonardo este probabil cea mai cunoscută pictură a Sfintei Fecioare cu Pruncul din Occident. Acum la Luvru, această lucrare este unul dintre cele mai bune exemple de utilizare a perspectivei atmosferice şi a racursiului corect al figurii umane. Grota şi grupul de personaje sunt văzute ca printr-un văl de ceaţă plină de umbre. Leonardo credea că destinul său este de a recrea frumuseţea naturii pe pânzele sale. Figura Madonei ocupă vârful compoziţiei piramidale a acestui tablou – cel mai important loc – datorită rolului ei foarte important în credinţa creştină a epocii. Fecioara este însoţită de copiii Iisus şi Sf. Ioan şi de un înger. Toţi patru reflectă idealul renascentist al formei umane. Leonardo a eliminat complet utilizarea de nimburi, pentru a umaniza şi mai mult grupul. Fecioara este înfăţişată ca femeia perfectă; cu toate acestea, ea reflectă şi calităţile sale de Mamă iubitoare a Pământului, ce amintesc de cele văzute în portretizările antice ale Marii Zeiţe Isis.