278. Sandro Botticelli (Alessandro di Mariano Filipepi),
1445–1510, Renaştere timpurie, Şcoala florentină,
Italia, Naşterea mistică a Domnului,
cca 1500. Ulei pe pânză, 108,6 x 74,9 cm.
National Gallery, Londra.
Inscripţia în limba greacă din partea de sus grăieşte astfel: „Această pictură, la sfârşitul anului 1500, în tulburările din Italia, eu, Alessandro, am pictat-o, în timpul de după timp, potrivit [capitolului] al unsprezecelea al Sfântului Ioan, în cea de-a doua suferinţă a Apocalipsei, în timpul eliberării în lume a diavolului timp de trei ani şi jumătate; apoi el va fi legat în cel de-al doisprezecelea [capitol] şi îl vom vedea [îngropat] ca în acest tablou“. Pictura lui Botticelli a fost numită Naşterea mistică a Domnului din cauza simbolismului său misterios.