284. Hieronymus Bosch, cca 1450–1516,
Renaştere nordică, Olanda, Carul cu fân (triptic),

cca 1500. Ulei pe panou de lemn, 135 x 100 cm.

Museo Nacional del Prado, Madrid.

 

 

Pictura centrală, despre care acum se presupune că ar fi o ilustrare a proverbului flamand „Lumea este un car cu fân: fiecare ia din ea ce poate să apuce“, este dominată de un uriaş car cu fân care, potrivit lui Jacques Combe, „evocă totodată motivul din goticul târziu al procesiunii carnavalului, cât şi triumful Renaşterii... tras de monştri pe jumătate oameni, pe jumătate animale, şi îndreptându-se direct spre iad, urmat de o suită de demnitari laici şi ai Bisericii. Din toate părţile carului, oamenii se caţără unul peste altul să scoată fire de fân din claia uriaşă. Singura atenţie pe care le-o dau semenilor este pentru a-i azvârli din drum sau pentru a ridica mâinile împotriva lor. Cineva înfige un pumnal în gâtul rivalului nefericit pe care l-a ţintuit la pământ“.

Un mare număr dintre cei prezenţi în mulţimea cea lacomă poartă veşmânt ecleziastic, indicând atitudinea lui Bosch – sacrul şi profanul sunt amândouă implicate în această luptă pentru resturi. Un călugăr gras şade pe un jilţ mare şi soarbe leneş dintr-o băutură, în timp ce câteva călugăriţe îl slujesc, vârând snopi de fân în sacul de la picioarele sale. Una dintre călugăriţe se lasă ademenită de ispitirea sexului, simbolizat de nebunul care cântă din cimpoi, căruia îi oferă un pumn de fân, cu speranţa de a-i atrage favorurile.