292. Lucas Cranach cel Bătrân, 1472–1553,
Renaştere nordică, Germania,
Odihnă în timpul fugii în Egipt,

1504. Tempera pe panou de lemn, 69 x 51 cm.

Stiftung Staatliche Museen, Gemäldegalerie, Berlin.

 

 

Mica scenă fermecătoare este înscrisă într-un cerc, în centrul căruia se află ofranda de căpşune. Dar acest mic cerc nu este câtuşi de puţin centrul picturii. Deasupra, în stânga şi dedesubt, este înconjurat de natura sălbatică, iar aceasta în felul său este implicată în grijile Sfintei Familii. Cerul senin îi întâmpină cu zâmbetul noii zile. Soarele care răsare dă o nuanţă argintie bucăţilor de muşchi cenuşiu de pe crengile unui brad măreţ, care se întinde protector spre un mesteacăn melancolic ce-şi unduieşte ramurile arcuite. Dealurile, repetându-se unul după altul, atrag privirea spre orizontul însorit, spunându-i lui Iosif: „Egiptul se află acolo“. Pământul este bucuros să îi ofere Fecioarei Maria un covor moale de iarbă presărată cu flori. Pârâul limpede care face meandre în jurul pajiştii devine un hotar care îi apără pe fugari de următorii lor. Nimeni înainte de Cranach nu mai pictase natura într-un mod atât de transparent, ca şi cum ar fi zugrăvit-o direct din viaţă. Nimeni înainte de el nu reuşise să creeze o legătură atât de intimă între natură şi personajele Scripturii. Nimeni nu izbutise să anime fiecare detaliu mărunt astfel încât toate laolaltă să respire la unison. Aici nu s-a exprimat o raţionalizare panteistă, ci instinctul primitiv s-a manifestat în spiritul lui Lucas prin contactul cu ţara sa de obârşie.