4C_Page_163_Image_0001

 

299. Rafael (Raffaello Sanzio), 1483–1520,
Renaştere matură, Şcoala florentină, Italia,
Madona cu sticletele,

1506. Ulei pe panou de lemn, 107 x 77,2 cm.

Galleria degli Uffizi, Florenţa.

 

 

Patronul care a comandat Madona cu sticletele – un bărbat pe nume Lorenzo Nasi – era un negustor bogat, iar pictura comemora nunta sa cu Sandra Canigiani. Rafael a pictat figura Madonei în centru, întrebuinţând desenul piramidal standard pentru compoziţie. În mâna stângă, Fecioara Maria ţine o carte, în timp ce cu braţul drept îl cuprinde pe pruncul Iisus, ale cărui mânuţe ţin sticletele. Copilul Sf. Ioan se străduieşte să mângâie pasărea. Siluetele sunt idealizate şi atât Fecioara Maria, cât şi Iisus au nimburi abia vizibile deasupra capetelor, redate în perspectivă, pentru a nu afecta realismul stilului întrebuinţat. Un peisaj panoramic deschide fundalul către o profunzime considerabilă.

 

 

RAFAEL (RAFFAELLO SANZIO)

(1483 URBINO – 1520 ROMA)

 

Rafael a fost artistul care a semănat cel mai mult cu Fidias. Grecii spuneau că acesta din urmă n-a inventat nimic, ci mai degrabă a dus fiecare gen de artă inventat de înaintaşii săi pe asemenea culmi de perfecţiune încât a atins armonia pură şi perfectă. Aceste cuvinte, „armonia pură şi perfectă“, exprimă mai bine decât oricare altele ceea ce a adus Rafael în arta italiană. De la Perugino el a luat toată graţia delicată şi afectarea Şcolii din Umbria, a dobândit forţă şi siguranţă în Florenţa şi a creat un stil bazat pe fuziunea lecţiilor lui Leonardo şi Michelangelo, sub lumina propriului său spirit nobil.

Compoziţiile sale pe tema tradiţională a Sfintei Fecioare cu Pruncul le-au părut deosebit de inovatoare contemporanilor săi, şi numai gloria lor cimentată de trecerea timpului ne împiedică acum să le percepem originalitatea. A avut un rol şi mai magnific în compoziţia şi realizarea acelor fresce cu care, din 1509, a împodobit sălile (Stanze) şi Loggia de la Vatican. Sublimul, pe care Michelangelo l-a atins prin ardoarea şi pasiunea sa, Rafael l-a atins prin echilibrul suveran dintre inteligenţă şi sensibilitate. Una dintre capodoperele sale, Şcoala din Atena (ilustr. 308), este o creaţie de geniu: multiplele detalii, capetele ca de portret, supleţea gesturilor, lejeritatea compoziţiei, viaţa ce circulă pretutindeni în lumină sunt cele mai admirabile şi identificabile trăsături.