308. Rafael (Raffaello Sanzio), 1483–1520,
Renaştere matură, Şcoala florentină,
Italia, Şcoala din Atena,

1509–1510. Frescă, lăţime la bază: 770 cm.

Stanza della Segnatura, Vatican.

 

 

Presupus învăţăcel al lui Perugino, Rafael a lucrat în Florenţa din 1504 până în 1508, când a fost chemat la Roma de Iuliu al II-lea. Papa se înconjurase de artişti şi dorea să înalţe Roma la rang de capitală a lumii creştine: Bramante a construit o bazilică, Michelangelo a lucrat la tavanul Capelei Sixtine, iar Rafael la decorarea încăperilor Vaticanului până la moartea sa, în 1520.

În Şcoala din Atena, Rafael a folosit arhitectura pictată pentru a împărţi în spaţiu grupurile de personaje şi a distribui lumina. A folosit motive de construcţie de la finele Imperiului Roman, care l-au inspirat şi pe Bramante la construirea bazilicii Sf. Petru. În iconografie, a inclus ideea de „Templu al Filosofiei“, lansată de umanistul toscan Marsilio Ficino. Lumina este înfăţişată foarte realist, culorile sunt vii, iar albul este dominant: aceasta este lumina care aduce cunoaşterea. Compoziţia este amplasată în jurul a două personaje centrale: Platon, ţinând Timpul într-o mână şi arătând spre cer cu cealaltă, şi Aristotel, ţinând într-o mână Etica, iar pe cealaltă având-o întoarsă spre pământ. Rafael acordă o mare importanţă grupurilor de personaje, fiecare grup fiind pretext pentru a înfăţişa atitudini expresive, teatrale, caracteristice lucrărilor lui Rafael.