4C_Page_171_Image_0001

 

310. Matthias Grünewald, cca 1475–1528,
Renaştere nordică, Germania,
Retablul din Isenheim, închis: Crucificare,

1515. Ulei pe lemn, 269 x 307 cm.

Musée d’Unterlinden, Colmar.

 

 

Realismul este vizibil în corpul mutilat al lui Iisus, dar lucrarea este simbolică, exprimată tematic prin cuvintele Sf. Ioan Botezătorul, redate alături de personajul său: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez“. Ca în numeroase icoane bizantine, dimensiunile fiecărui personaj în scenă depind de importanţa acestuia, de la Iisus până la cea mai mică siluetă, Maria Magdalena, care stă în genunchi la baza crucii. Mâinile expresive ale fiecărui personaj sugerează o tendinţă către realism. Cu toate acestea, lucrarea ar putea fi ultimul dintre celébrele retabluri medievale care păstrează elemente gotice caracteristice. În prim-plan, Mielul Domnului îşi varsă sângele în potirul vieţii – oferind mântuirea.

Expresiile dramatice ale personajelor şi culorile (negru şi roşu) trezesc evlavia, fiind împrumutate de la Masaccio şi Gossaert. Fecioara Maria este prezentată ca părtaşă la mântuire: pare la fel de vie ca şi fiul său, şi poartă, ca şi el, veşminte albe.

Sfântul Anton, atacat de un monstru, şi Sfântul Sebastian, străpuns de săgeţi, străjuiesc Crucificarea de o parte şi de alta.

 

 

MATTHIAS GRÜNEWALD

(CCA 1475 WÜRZBURG – 1528 HALLE AN DER SAALE)

 

Grünewald şi Dürer au fost cei mai proeminenţi artişti ai epocii lor. Pictor, desenator, inginer hidraulic şi arhitect, Grünewald este considerat cel mai însemnat colorist al Renaşterii germane. Dar, spre deosebire de Dürer, nu a realizat gravuri, iar lucrările sale nu au fost numeroase: în jur de zece picturi (dintre care unele sunt alcătuite din câteva panouri) şi aproximativ treizeci şi cinci de desene. Capodopera sa este Retablul din Isenheim, comandat în 1515. Lucrările sale arată devotament faţă de principiile medievale, pe care le-a îmbogăţit cu expresii ale unei emoţii atipice contemporanilor săi.