320. Andrea del Sarto, 1486–1530,
Renaştere matură, Şcoala florentină,
Italia, Madona cu harpii,

1517. Ulei pe panou de lemn, 208 x 178 cm.

Galleria degli Uffizi, Florenţa.

 

 

Lucrarea poartă un titlu ciudat, nu din cauza Fecioarei sau a pruncului Iisus. Nici din pricina Sf. Francisc în roba sa de călugăr, la dreapta Fecioarei, sau a Sf. Ioan Evanghelistul, care ţine în mână o carte. Este numit astfel de la imaginile de creaturi pe jumătate păsări ce reprezintă demoni, înfăţişate pe piedestalul pe care stă Fecioara Maria, simbolizând puterea sa şi pe cea a fiului ei asupra răului: cuvântul italian pentru demoni pe jumătate femei, pe jumătate păsări, este harpie. Cea mai recentă interpretare sugerează că această întruchipare neobişnuită a Fecioarei este o reprezentare a Apocalipsei Sf. Ioan. Madona cu harpii este o mărturie a manierei elegante şi solemne a artiştilor de la începutul secolului XVI.

 

 

ANDREA DEL SARTO

(1486 – 1530 FLORENŢA)

 

Epitetul „del sarto“ (al croitorului) provine de la profesia tatălui său. În afară de o vizită la Fontainebleau în 1518–1519 pentru a lucra pentru Francisc I, Andrea a trăit în Florenţa toată viaţa. Un pionier al manierismului şi unul dintre cei mai buni pictori de fresce din Renaşterea matură, Andrea a ales personaje pe care aproape întotdeauna le înveşmânta în robe de culorii vii, netransparente, fără ornamente. Printre principalele sale lucrări se numără seria lui Ioan Botezătorul din Chiostro dello Scalzo (1511–1526) şi Madona cu harpii (1517). Andrea a avut de suferit din cauză că a fost contemporan cu atâţia giganţi precum Michelangelo şi Rafael, dar fără îndoială se numără printre cei mai însemnaţi maeştri ai epocii.