381. Tintoretto (Jacopo Robusti), 1518–1594,
manierism, Şcoala veneţiană, Italia,
Răstignire (detaliu),

1565. Ulei pe pânză, 536 x 1 224 cm.

Scuola di San Rocco, Veneţia.

 

 

Tintoretto propune aici o nouă reprezentare a motivului crucificării: deşi Hristos este pe cruce, viaţa nu pare să se oprească în loc. În timp ce Fecioara Maria leşină, iar discipolii plâng, alţi oameni sunt înfăţişaţi continuându-şi munca.

 

 

TINTORETTO (JACOPO ROBUSTI)

(1518 – 1594 VENEŢIA)

 

Tatăl său fiind vopsitor de mătase (tintore în italiană), Tintoretto a primit acest nume în tinereţe („Micul vopsitor“ – II Tintoretto).

Tintoretto a devenit cel mai important pictor manierist italian al Şcolii veneţiene. Sfântul Marcu, sfântul patron al Veneţiei, dă tematica a două dintre cele mai importante lucrări ale sale. Majoritatea lucrărilor sale mari au avut teme religioase.

Se povesteşte că fraţii din Confreria San Rocco i-au dat lui Tintoretto o comandă pentru două tablouri în biserica lor şi apoi l-au invitat să intre în competiţie cu Veronese şi cu alţii pentru decorarea tavanului în sala şcolii lor. Când a venit timpul, ceilalţi pictori au înfăţişat schiţele, dar Tintoretto, când i s-a cerut să o arate pe a sa, a îndepărtat o pânză de pe tavan şi l-a arătat deja pictat. „Am cerut schiţe“, au spus ei. „Ăsta este modul în care îmi fac eu schiţele“, le-a răspuns el. Văzându-i că încă mai ezitau, le-a făcut pictura cadou, pentru că, potrivit regulilor ordinului, nu puteau refuza un dar. În cele din urmă, i-au promis să-i încredinţeze pictarea tuturor scenelor de care aveau nevoie, iar în timpul vieţii Tintoretto le-a acoperit pereţii cu şaizeci de compoziţii de mari dimensiuni.

Tocmai această energie fenomenală şi forţa impetuoasă a operei sale sunt îndeosebi caracteristice lui Tintoretto şi i-au atras din partea contemporanilor săi porecla II Furioso. A pictat atât de multe tablouri şi la o scară atât de mare, încât unele arată efectele grabei şi extravaganţei sale excesive, care l-au făcut pe Annibale Carracci să afirme că „deşi Tintoretto a fost egalul lui Tiziano, i-a fost adesea inferior lui Tintoretto“.

Principalul punct de interes al operei sale este dragostea pentru racursiu şi se spune că, pentru a-l ajuta să redea posturile complexe pe care le prefera, Tintoretto obişnuia să facă mici modele de ceară pe care le aranja pe o scenă, experimentând apoi cu reflectoare pentru efectele de lumini şi umbre şi pentru compoziţie. Această metodă de a compune explică frecventa repetiţie a aceloraşi figuri văzute din diverse unghiuri.