420. Peter Paul Rubens, 1577–1640, baroc, Flandra,
Debarcarea Mariei de Medici la Marsilia,
cca 1623. Ulei pe pânză,
394 x 295 cm. Muzeul Luvru, Paris.
Această pictură de mari dimensiuni este a şaisprezecea dintr-un ciclu care descrie viaţa reginei Maria de Medici (1573–1642). Seria, cea mai importantă din prolifica viaţă a pictorului, a fost terminată în patru ani pentru Palais de Luxembourg din Paris. Evenimentul istoric prezentat a avut loc, de fapt, la aproximativ o lună după nunta din octombrie a reginei Maria cu Henry al IV-lea. În scenă, corabia reginei se află în portul Marsilia la scurt timp după căsătoria acesteia. Ea este întâmpinată atât pe pământ cât şi în ceruri. Oraşul o întâmpină prin figurile alegorice din istoria lui legendară. Fama, zeiţa de la care provine şi cuvântul faimă, pluteşte deasupra, anunţând din goarnă sosirea reginei. Reprezentând întreg pământul, zeul Neptun, trei sirene rubensiene şi tritoni adaugă şi mai multă frumuseţe şi festivism evenimentului. În 1610, după zece ani de la debarcarea reginei, aceasta va prelua controlul Parisului cu numai o zi înainte de moartea regelui.