475. Rembrandt Harmenszoon van Rijn, 1606–1669,
baroc, Olanda, Compania căpitanului Frans
Banning Cocq şi a locotenentului Willem van Ruytenburch,
cunoscută şi sub numele de Rondul de noapte,

1642. Ulei pe pânză, 363 x 437 cm. Rijksmuseum, Amsterdam.

 

 

Tema o constituie apărarea oraşului de către miliţia burgheză. Tabloul datează din perioada de maturitate a carierei artistului. Rembrandt a ales să reprezinte cel mai intens moment al scenei, introducând drama şi acţiunea în lucrare. A reprezentat plecarea căpitanului spre porţile oraşului. Fiecare grup este în mişcare, lumina dispersându-se pentru a unifica spaţiul.

 

 

REMBRANDT (REMBRANDT HARMENSZOON VAN RIJN)

(1606 LEIDEN – 1669 AMSTERDAM)

 

Spiritul, personalitatea, viaţa, opera şi metoda de lucru ale lui Rembrandt sunt complet misterioase. Ceea ce putem intui despre natura sa esenţială reiese din tablourile şi din incidentele banale sau tragice ale vieţii sale nefericite; înclinaţia pentru stilul de viaţă ostentativ l-a dus la faliment. Ghinionul său nu este în întregime explicabil, opera sa reflectând noţiuni tulburătoare şi impulsuri contradictorii care izvorăsc din adâncul fiinţei, precum lumina şi umbrele din opera sa. În pofida acestui lucru, probabil, nimic din istoria artei nu dă o impresie mai profundă de unitate decât tablourile sale, compuse ca şi cum ar include elemente atât de diferite, pline de semnificaţii complexe. Avem senzaţia că inteligenţa sa, acel spirit genial, luminat şi liber, îndrăzneţ şi lipsit de orice constrângere, care l-a purtat către cele mai profunde meditaţii şi sublime reverii, a izvorât din aceeaşi loc cu emoţiile sale. De aici elementul tragic din orice pictură de-a sa, indiferent de subiect; în opera sa există atât note de sublim, cât şi de discordanţă, ceea ce poate fi văzut ca o consecinţă inevitabilă a unei astfel de existenţe tumultuoase.

Încă de la începuturile sale timide până la marile realizări, lumina a jucat un rol important în concepţia asupra picturii şi a transformat-o în principalul instrument al investigaţiilor sale asupra vieţii interioare. Descoperise deja poezia fizionomiei umane când a pictat Filosof meditând sau Sfânta Familie, atât de minunat absorbită în intimitatea sa modestă, sau, de exemplu, în Arhanghelul Rafael părăsindu-l pe Tobias. Curând a dorit ceva mai mult. S-a gândit la marii veneţieni, împrumutând subiectele lor şi creând o artă hrănită de emoţiile profunde ale vieţii sale interioare. Subiectele mitologice şi religioase au fost tratate la fel ca portretele sale. Tot ceea ce a luat din realitate şi chiar din lucrările altora a transpus imediat în propria creaţie.