592. Jean-Honoré Fragonard, 1732–1806,
rococo, Franţa, Leagănul, 1767.

Ulei pe pânză, 81 x 64,2 cm.

Colecţia Wallace, Londra.

 

 

Acest pictor de gen nu a fost impresionat de neoclasicismul revoluţionarilor. Mai curând a realizat fêtes galantes (acest termen apare odată cu Watteau) pentru protectori ai artelor, precum seria de patru scene în stil rococo care reprezintă Evoluţia dragostei (1770), concepută pentru contesa du Barry, Leagănul fiind cea mai populară dintre ele. Atât voyeurismul bărbatului, cât şi exhibiţionismul femeii sunt justificate de situaţia aparent inocentă. Bărbatul cade „din întâmplare“ la picioarele statuii lui Cupidon şi „nimereşte“ într-o poziţie convenabilă pentru a vedea „accidental“ jupoanele tinerei. Pantoful stâng delicat al femeii este aruncat în aer, din nou complet accidental, desigur. Din umbră, un servitor trage conştiincios de frânghie pentru a legăna femeia provocatoare, în timp ce un putto jucăuş zâmbeşte aprobator. Tuşa lejeră şi paleta clară ale lui Fragonard au pus în valoare subiecte galante şi nestatornice.

 

 

JEAN-HONOÉ FRAGONARD

(1732 GRASSE – 1806 PARIS)

 

Fragonard închide, într-un foc de artificii, curba secolului XVIII deschisă de Watteau cu poemele sale feerice şi melancolice de dragoste. Watteau este eteric şi profund, Fragonard pur şi simplu luminos. Ne amuză şi se amuză, însă niciodată nu se lasă emoţionat. A pictat în principal fêtes galantes în stil rococo. Elev al lui François Boucher, Fragonard a studiat şi sub îndrumarea lui Chardin. Amintindu-şi întotdeauna de sfaturile lui Boucher, a reprezentat grădini romantice, cu fântâni, grote, temple şi terase unde se poate observa şi influenţa lui Tiepolo. Avându-l pe Ludovic al XV-lea ca protector, a reprezentat curtea imorală şi iubitoare de plăceri, scene pline de dragoste şi de voluptate.