614. Jacques-Louis David, 1748–1825, neoclasicism,
Franţa, Jurământul Horaţiilor, 1784.

Ulei pe pânză, 330 x 425 cm.

Muzeul Luvru, Paris.

 

 

David şi-a amintit un eveniment important din istoria romanilor în care soarta oraşului Alba Longa a fost hotărâtă de o luptă între două familii rivale: Horaţii din Roma şi Curiaţii din Alba. Una dintre surorile Curiaţiilor era căsătorită cu unul din Horaţi, iar una din surorile Horaţiilor era promisă unuia din Curiaţi. În timp ce familiile lor se resemnează în faţa violenţei inevitabile, fraţii Horaţi se îmbrăţişează, adoptă poziţia oficială de jurământ într-o piaţă publică şi jură credinţă Romei. Nerăbdători să apuce săbiile, fraţii îşi îndreaptă suliţa de cealaltă parte a bătăliei iminente către izvorul de lumină şi speranţă. David acordă o atenţie deosebită reprezentării pasiunilor umane, de la vigoarea şi eroismul Horaţiilor la durerea femeilor. Însă, scoţând aceste valori civice în evidenţă cu ajutorul temelor antice, Jurământul Horaţiilor poartă pecetea artei neoclasice, care impune dominaţia raţiunii asupra sentimentelor. Pânza lui David este teatrală şi evidenţiază un moment precis la apogeul dramei.

 

 

JACQUES-LOUIS DAVID

(1748 PARIS – 1825 BRUXELLES)

 

Celebru în zilele noastre ca pictor al curţii imperiale, David şi-a început ucenicia cu Boucher şi a continuat-o sub îndrumarea lui Joseph-Marie Vien, pictor renumit pentru stilul său antichizant. În 1774, David a câştigat Prix de Rome unde a confirmat pasiunea sa pentru arta antică. Întors la Paris în 1784, a pictat Jurământul Horaţiilor, un exemplu perfect al stilului său neoclasic: o revenire la pictura clasică, la linie, însă cu ceva mai rigid în alegerea subiectelor, influenţate de comportamentul roman, dragoste de ţară şi eroism individual. Din acest motiv a devenit pictorul oficial al Revoluţiei Franceze şi al idealurilor romane. Lucrarea sa Moartea lui Marat (ilustr. 623) îl prezintă pe Marat ca un personaj ce ne poartă cu gândul la Iisus lumesc şi este o denunţare a crimelor Contrarevoluţiei. Cu toate acestea, David a rămas pictorul oficial al imperiului, executând monumentala Încoronare a lui Napoleon după 1804, cea mai bună pictură oficială din lume, dând viaţă unei compoziţii ceremoniale imense, renunţând la greci şi romani pentru a picta faptele contemporanilor săi.

După căderea imperiului şi instaurarea Restauraţiei pleacă în Belgia şi îşi încheie cariera aici, inspirat încă de Antichitate, însă de-o manieră mai puţin didactică.

Maestru al unei întregi generaţii de pictori academici, precum Gros, Ingres sau Girodet, a avut astfel o influenţă mare asupra picturii academice din prima jumătate a secolului XIX.