641. Jacques-Louis David, 1748–1825,
neoclasicism, Franţa, Încoronarea lui Napoleon I
şi a împărătesei Josephine, 1806–1807.

Ulei pe pânză, 621 x 979 cm.

Muzeul Luvru, Paris.

 

 

Trei alte tablouri i-au fost comandate lui David într-o serie menită a ilustra momentele cruciale din viaţa lui Napoleon (1769–1821), cel care l-a considerat pe artist „întâiul pictor“ al ţării. Totuşi, David nu a reuşit să le picteze. Maiestuoasele coloane şi sfeşnicele excepţional de lungi din Catedrala Notre-Dame din Paris, redecorată în stil neoclasic pentru a găzdui evenimentul, accentuează grandoarea încoronării. Înfăţişat ridicând cât se poate de sus coroana, Napoleon pare că sfidează până şi Biserica, simbolizată de crucifixul pentru procesiune ţinut de papa Pius VII. Cardinalii şi episcopii urmăresc încoronarea cu resemnare tăcută. Este reprezentată întreaga curte imperială: fiecare personaj poate fi identificat. David a mizat pe amploarea compoziţiei pentru a da acestui eveniment contemporan o aură de importanţă istorică. Statuia impozantă înfăţişând o pietà, altarul şi până şi chivotul sunt ilustrate doar în marginile pânzei, pentru ca Napoleon şi evenimentul încoronării să capteze întreaga atenţie. Problema reprezentării unei mulţimi dispuse în rânduri, aşa cum apare adesea în lucrările bizantine şi greceşti, este parţial rezolvată aici cu ajutorul balcoanelor. Se remarcă o neaşteptată obiectivitate din partea unui artist susţinător loial al împăratului în reproducerea imparţială a evenimentului, combinată cu o atenţie de tip neobaroc acordată detaliilor elaborate. În chip justificat, David a recurs la o pânză de mari dimensiuni, acesta fiind probabil cel mai mare tablou al său, aproape dublu faţă de Răpirea sabinelor (1799), de asemenea expus la Muzeul Luvru din Paris.