4C_Page_345_Image_0003.jpg

 

649. Caspar David Friedrich, 1774–1840,
romantism, Germania, Călugăr pe malul mării, cca 1808.

Ulei pe pânză, 110 x 172 cm.

Alte Nationalgalerie, Berlin.

 

 

Friedrich şi-a realizat capodopera după o întreagă carieră ca scenograf. Nu a ilustrat natura în mod realist, preferând să se concentreze pe aspectele ei înfricoşătoare şi pe impactul strivitor al grandorii naturii asupra trăirilor interioare ale omului. A fost atras de ţărmul mării, acolo unde putea fi martorul interacţiunii celor mai puternice forţe ale naturii. Personajele umane sunt întotdeauna de dimensiuni modeste prin comparaţie cu întinderea şi maiestuozitatea naturii. În acest tablou, figura călugărului nu ocupă decât a 800–a parte din suprafaţă. Pictorul a surprins aici vastitatea mării şi a cerului. Privitorul nu poate bănui mai nimic din caracterul călugărului, înfăţişat în picioare, ca unica linie verticală din compoziţie.

 

 

CASPAR DAVID FRIEDRICH

(1774 GEIFSWALD – 1840 DRESDA)

 

La fel ca Gainsborough, Friedrich este cunoscut mai ales pentru peisajele sale. Bazându-se pe o temeinică observaţie a naturii, el a pictat copaci, dealuri şi dimineţi înceţoşate. Munţii simbolizează credinţa de nezdruncinat, în timp ce copacii reprezintă o alegorie a speranţei. Astfel, peisajele sale reflectă legătura spirituală a artistului cu natura, precum şi aspiraţiile lui religioase. Călugăr pe malul mării ilustrează o temă recurentă la Friedrich, anume micimea omului în raport cu vastitatea naturii. Pictor, desenator şi gravor, Friedrich a fost unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai romantismului german.