674. J.M.W. Turner, 1775–1851, romantism,
Anglia, Vasul de luptă Temeraire, 1839.

Ulei pe pânză, 91 x 122 cm.

National Gallery, Londra.

 

 

În Marina Regală ordinul era ca orice obiect ce putea fi recuperat şi refolosit să fie luat de pe navă înainte ca aceasta să fie mutată de la locul obişnuit de ancorare pentru a fi dezmembrată. Aşa se face că, atunci când Temeraire a ajuns să fie remorcat în susul râului, toate catargele fuseseră îndepărtate; din vasul de război care era transportat nu mai rămăsese decât carcasa. Înlocuindu-i toate catargele şi pânzele, Turner i-a redat strălucirea originală din epoca de glorie, de dinainte cu circa treizeci de ani. Iar ilustrându-l în nuanţe comparativ atât de blânde, l-a făcut să arate nepământean, ca un vas fantomă. Această delicateţe eterică este mult amplificată în mod natural de tonurile contrastante întunecate ale remorcherului. Mai mult decât atât, pentru a face ca Temeraire să apară cât mai maiestuos cu putinţă – de parcă s-ar fi înălţat deasupra tumultului lumesc – Turner a pictat nava mult peste nivelul mării. Drept consecinţă, ea pare să alunece pe deasupra, şi nu pe Tamisa, o scenă cu adevărat măreaţă. În 1839, când lucrarea a fost expusă la Academia Regală, Turner a fost criticat pentru mutarea amplasamentului arborelui trinchet şi a coşului remorcherului; în loc să poziţioneze coşul la jumătatea distanţei dintre zbaturi, şi deci imediat deasupra motorului, el l-a plasat chiar la proră, cu arborele trinchet deasupra motorului. Totuşi, este uşor să ne dăm seama de ce a ales această soluţie: aşezând coşul la prora remorcherului, l-a poziţionat în avangarda tuturor navelor propulsate de vânt din cadrul tabloului. A făcut-o pentru a sublinia „ideea profetică a fumului, funinginei, fierului şi aburului ce prevalează în toate chestiunile marinăreşti“, după cum a comentat unul dintre contemporanii săi mai perspicace. Turner a optat pentru un moment al zilei care să intensifice caracterul dramatic al pânzei: aşa precum Temeraire se îndreaptă spre finalul călătoriei sale, la fel ziua se apropie şi ea de sfârşit, luna ce se ridică amintindu-ne de venirea nopţii. Iar în cazul unui vas condamnat la pieire, noaptea avea să fie, realmente, una foarte lungă.