686. Jean-François Millet, 1814–1875,
realism, Şcoala de la Barbizon,
Franţa, Angelus, cca 1858.

Ulei pe pânză, 55,5 x 66 cm.

Musée d’Orsay, Paris.

 

 

O tentă religioasă sau cel puţin una de un sentimentalism sincer se discerne în modul în care Millet a zugrăvit ţăranii arând, semănând sau culegând recoltele. Acest tablou, cel mai cunoscut dintre cele ilustrând un astfel de trai simplu, înfăţişează un cuplu care face o pauză de muncă pentru a se ruga. Titlul informează că ruga celor doi este cea catolică tradiţională denumită Angelus (din latină, „înger“), adresată Fecioarei Maria la ora şase dimineaţa, la amiază şi din nou la şase seara. Cuvântul face referire la arhanghelul Gabriel, cel care, de Buna Vestire, o anunţă pe Maria că va da naştere lui Iisus (Luca 1:26). O lucrare mai timpurie a lui Millet, Semănătorul, este aproape la fel de populară. Şi ea ilustrează un crâmpei din viaţa simplă, dar plină de demnitate a ţăranilor. Millet a conferit un aer respectabil imaginii ţăranilor, în timp ce artişti precum Bruegel cel Bătrân i-au reprezentat adesea drept personificări ale destinului uman.

 

 

JEAN-FRANÇOIS MILLET

(1814 GRUCHY – 1875 BARBIZON)

 

Millet a fost fiul unui mic fermier, ceea ce explică faptul că tablourile sale înfăţişând viaţa rurală nu par pictate de un gentleman aflat în vizită, ci de cineva aparţinând acelei clase sociale.

Şi-a petrecut primii ani de viaţă aproape de natură. A copilărit cu aerul dealurilor şi al mării în nări, profitând, ca orice băiat căruia i se oferă o asemenea şansă, pentru a-şi dezvolta tăria de caracter şi imaginaţia. Nu ştia nimic despre artă sau artişti, însă a dorit să reprezinte ceea ce vedea şi în răgazurile dintre muncile agricole copia gravuri din Biblia familiei sau lua o bucată de cărbune şi desena cu ea pe un perete alb.

A fost şcolit de un unchi care era preot, aşa încât la maturitate era capabil să-i citească pe Shakespeare şi Vergiliu în original. Astfel, deşi provenea de la ţară, s-a ridicat deasupra acestui statut, aducând în interpretarea celor mai intime aspecte ale vieţii rurale o amploare a viziunii şi o profunzime a înţelegerii care au făcut din tablourile sale cu mult mai mult decât nişte simple studii de ţărani. Hotărârea fermierului înfăţişat în Semănătorul sugerează că bărbatul nu e genul cu care să te pui rău. După ce semănatul ar lua sfârşit, ni l-am imagina cu uşurinţă conducând mii de ţărani spre Paris; poate că această putere conferită ţărănimii de mâinile dibace ale unor artişti ca Millet a stat la baza deciziei de confiscare a tabloului înainte de revoluţie.

Millet, care nu s-a gândit niciodată să fie poetic (ori să se manifeste politic), nu a căutat decât să ilustreze adevărul aşa cum l-a văzut şi l-a simţit. A reprezentat fapte mărunte, banale cu o asemenea forţă de pătrundere în descrierea impactului pe care le au asupra vieţilor oamenilor implicaţi în ele încât le-a conferit o aură lirică.