697. Dante Gabriel Rossetti,
1828–1882, prerafaelism,
Anglia, Beata Beatrix, cca 1864–1870.

Ulei pe pânză, 86,4 x 66 cm.

Tate Gallery, Londra.

 

 

Rossetti a fost unul dintre fondatorii mişcării prerafaelite, care s-a ridicat împotriva artei victoriene, pledând pentru întoarcerea la simplitatea picturii de dinainte de Rafael. Această lucrare, inspirată de Vita Nuova de Dante, exemplifică tehnicile specifice prerafaelismului, precum petele mari de lumină şi atenţia meticuloasă acordată detaliilor simbolice.

 

 

DANTE GABRIEL ROSSETTI

(1828 LONDRA – 1882 BIRCHINGTON)

 

Tatăl lui Rossetti, un patriot italian care s-a refugiat la Londra, unde a predat limba italiană la King’s College, a fost un distins specialist în Dante. Dante Gabriel s-a afirmat atât ca poet cât şi ca pictor.

A fost un copil extraordinar de precoce şi de foarte devreme a cunoscut operele lui Scott şi Shakespeare, însă cel care l-a influenţat cel mai mult în primii ani de viaţă a fost Dante, ale cărui poeme le-a învăţat pe dinafară. Nu a găsit sprijinul pe care şi-l dorea în metodele sistematice ale Academiei Regale şi era nerăbdător să picteze imaginile care i se învălmăşeau în cap. Drept urmare, nu a ajuns niciodată să stăpânească perfect arta desenului. Poate că nici nu a fost încurajat să tindă spre o asemenea măiestrie din cauza pasiunii pentru temele danteşti şi a sentimentului instinctiv că acestea trebuiau reprezentate cu o simplitate aproape copilărească a simţirii.

La vârsta de douăzeci şi unu de ani a fondat, împreună cu Hunt, John Millais, trei tineri sculptori şi fratele său mai mic, o grupare purtând numele de Frăţia Prerafaelită, ale cărei iniţiale, P. R. B., le adăugau, de regulă, în semnăturile de pe lucrările realizate. Obiectivul Frăţiei a fost revolta împotriva concepţiilor şi condiţiilor artistice ale epocii, intenţie care, în forma sa originală, nu diferea foarte tare de revolta lui Courbet, în sensul susţinerii realismului în artă şi ridiculizării formalismului sec al clasicismului.

În paralel cu pictura, a continuat să experimenteze în poezie. În 1850 a cunoscut-o pe domnişoara Elizabeth Siddal, care i-a fost prezentată drept model. Ea a răspuns concepţiei sale de echilibru perfect între suflet şi corp, de frumuseţe a sufletului ce străluceşte prin frumuseţea formelor, care era idealul său feminin. Elizabeth a devenit pentru el şi imaginea ideală a lui Beatrice. A iubit-o, dar din anumite motive căsătoria a fost amânată timp de zece ani şi, după numai doi ani de căsnicie, ea a murit. Amintirea sa a rămas însă adânc întipărită în sufletul lui Rossetti şi aproape tot ce a pictat ulterior a fost o reprezentare, printr-un personaj sau altul, a imaginii femeii iubite.

Şi-a petrecut ultimul an de viaţă în invaliditate şi izolare şi a murit în 1882.