703. Édouard Manet, 1832–1883,
impresionism, Franţa, Dejun pe iarbă, 1863.

Ulei pe pânză, 208 x 264 cm.

Musée d’Orsay, Paris.

 

 

În 1863, Manet i-a şocat pe vizitatorii Salonului Refuzaţilor cu tabloul său de mari dimensiuni Déjeuner sur l’herbe (Dejun pe iarbă), în care apar femei dezbrăcate şi studenţi îmbrăcaţi. Iniţial a intenţionat să prezinte o lucrare în genul Simfoniei pastorale a lui Tiziano (1508). În tablourile sale anterioare femeile dezbrăcate nu erau ilustrate uitându-se direct în ochii privitorilor. În această lucrare, expresia de pe faţa doamnei este naturală, relaxată şi complet nejenată. Manet a declarat că lumina a fost adevărata protagonistă a tabloului. Coşul cu fructe de pe rochia albastră din prim-plan are aceeaşi importanţă ca şi personajele şi demonstrează măiestria lui Manet în pictarea naturilor moarte. În ultimii 150 de ani, pe diverse suporturi media au apărut numeroase parodii ale acestei opere inegalabile. Dar la două decenii după prezentarea ei, Manet nu mai avea nevoie să şocheze pentru a atrage atenţia, fapt dovedit de capodopera Bar la Folies-Bergère (ilustr. 736), astfel comentată de Louise Gardner: „Manet ridică vălul aluziei şi reveriei şi înfruntă deschis publicul înfăţişându-i realitatea şi demonstrându-i, incidental, incompatibilitatea dintre mit şi realism“.

 

 

ÉDOUARD MANET

(1832 PARIS – 1883)

 

Édouard Manet a fost unul dintre cei mai celebri artişti din a doua jumătate a secolului XIX asociaţi cu impresioniştii, cu toate că nu s-a numărat cu adevărat printre ei. Puternica influenţă pe care a exercitat-o asupra picturii franceze se datorează parţial opţiunii sale pentru teme preluate din viaţa de zi cu zi, folosirii culorilor pure şi tehnicii rapide şi libere. Opera lui se constituie într-o etapă de tranziţie între realismul lui Courbet şi lucrările impresioniştilor.

Născut într-o familie din marea burghezie, a ales să devină pictor după ce a ratat intrarea la Şcoala de Marină. A studiat cu Thomas Couture, pictor academic, dar numai mulţumită numeroaselor călătorii întreprinse în Europa după 1852 a început să-şi găsească propriul stil.

Iniţial s-a manifestat în special ca portretist şi pictor de gen, influenţat de pasiunea pentru maeştrii spanioli ca Velázquez şi Goya. În 1863 şi-a prezentat capodopera Dejun pe iarbă la Salonul Refuzaţilor. Tabloul a iscat o controversă între apărătorii stilului academic şi tinerii artişti „refuzaţi“. Manet a devenit liderul acestei noi generaţii de pictori.

Începând cu 1864, Salonul oficial i-a acceptat lucrările, cu toate că Olympia (ilustr. 701) a generat şi ea proteste în 1865. În 1866, scriitorul Zola a publicat un articol în apărarea lui Manet. La acea vreme, Manet se împrietenise cu toţi viitorii mari maeştri impresionişti: Edgar Degas, Claude Monet, Auguste Renoir, Alfred Sisley, Camille Pissarro şi Paul Cézanne, ale căror opere le-a influenţat, deşi nu poate fi considerat ca aparţinând propriu-zis acestui curent. Drept dovadă, în 1874 a refuzat să-şi expună tablourile la prima expoziţie impresionistă. Ultima apariţie la Salonul oficial a făcut-o în 1882, cu Bar la Folies-Bergère (ilustr. 736), una dintre lucrările sale cele mai cunoscute. Suferind de gangrenă în cursul anului 1883, a pictat naturi moarte cu flori până ce, prea slăbit, nu a mai putut lucra. A murit lăsând în urmă un mare număr de desene şi schiţe.