719. Claude Monet,
1840–1926, impresionism, Franţa,
Impresie: răsărit de soare, 1873.

Ulei pe pânză, 48 x 63 cm.

Musée Marmottan, Paris.

 

 

Fără a se număra, în mod cert, printre capodoperele lui Monet, aceasta este una dintre cele mai importante din cauza influenţei pe care a avut-o asupra evoluţiei artei. Criticul Louis Leroy de la expoziţia unde lucrarea a fost pentru prima oară prezentată publicului i-a numit ironic pe artiştii prezenţi „impresionişti“. Se referea, în context, la ceea ce el considera a fi caracterul dezordonat şi neterminat al operelor grupului de pictori; folosise termenul în sens peiorativ. După cum o arată şi titlul, acest tablou nu este o descriere realistă a naturii, ci „impresia“ pe care natura a produs-o asupra artistului. Monet se îndepărtează de regulile academice, respinge desenul preliminar şi foloseşte tuşe lejere, menite mai mult să sugereze decât să delimiteze pentru a reprezenta modul în care lumina se reflectă diferit asupra fiecărui element al tabloului. Soarele este singura notă caldă, lumina sa oglindindu-se pe cerul albastrucenuşiu şi în apă, dând astfel viaţă compoziţiei.

 

 

CLAUDE MONET

(1840 PARIS – 1926 GIVERNY)

 

Claude Monet s-a mândrit întotdeauna cu apelativul de „impresionist“. În ciuda a ceea ce criticii au scris de-a lungul timpului despre opera lui, a rămas un impresionist autentic până la sfârşitul vieţii sale foarte lungi. A făcut-o din convingere profundă, fiind gata să sacrifice în numele impresionismului numeroase alte oportunităţi pe care talentul său enorm i le-a deschis. Monet nu a pictat compoziţii clasice populate de personaje şi nu s-a dedicat portretisticii, deşi pregătirea sa profesională includea asemenea abilităţi. A optat pentru un unic gen, peisajul, în care a atins un grad de perfecţiune neegalat de nici unul dintre contemporani.

Şi totuşi, în copilărie a început prin a desena caricaturi. Boudin a fost cel care l-a sfătuit să renunţe şi să se apuce de peisaje. Marea, cerul, animalele, oamenii şi copacii sunt frumoşi exact în starea în care i-a creat natura – înconjuraţi de lumină şi de aer. Şi tot Boudin l-a convins pe Monet de importanţa picturii în aer liber, idee pe care Monet o va transmite, la rândul lui, prietenilor săi impresionişti. Nu a vrut să studieze la École des Beaux-Arts. A ales să se înscrie la o şcoală particulară, L’Académie Suisse, deschisă de un fost model pe Quai d’Orfèvre, lângă Pont Saint-Michel. Aici, contra unei taxe modeste, elevii puteau desena şi picta după model viu. La Académie Suisse l-a cunoscut pe viitorul impresionist Camille Pissarro.

Ulterior, în atelierul lui Gleyre, avea să-i întâlnească pe Auguste Renoir, Alfred Sisley şi Frédéric Bazille. Monet a considerat foarte important să-l prezinte pe Boudin noilor săi prieteni. Le-a povestit acestora şi de un alt pictor, pe care îl cunoscuse în Normandia. Era Jongkind, remarcabilul artist olandez. Peisajele sale erau saturate de culoare şi sinceritatea, uneori chiar naivitatea lor se combinau cu observaţii subtile asupra schimbărilor naturii pe ţărmurile Normandiei. La acel moment, peisajele lui Monet nu se caracterizau încă printr-o mare bogăţie a culorii. Ele aminteau mai degrabă de tonalităţile picturii artiştilor din Şcoala de la Barbizon şi de peisajele marine ale lui Boudin. El a introdus o gamă coloristică bazată pe nuanţe de galben-brun sau albastru-cenuşiu.

La a treia Expoziţie Impresionistă din 1877, Monet a prezentat pentru prima oară o serie de picturi: şapte variante ale gării Saint-Lazare, selectate dintr-un total de douăsprezece. Motivul ales venea nu numai în continuarea unei preocupări a lui Manet, vizibilă în tabloul Chemin de fer (Calea ferată), şi a propriilor peisaje cuprinzând trenuri şi gări din Argenteuil, ci şi a unei tendinţe apărute în artă încă de la construirea primelor linii ferate.

În 1883, Monet a cumpărat o casă în satul Giverny, lângă orăşelul Vernon. La Giverny, seriile de tablouri au devenit una dintre procedurile sale preferate. Luncile s-au transformat într-un câmp de lucru permanent. Atunci când un jurnalist, venit de la Vétheuil pentru a-l intervieva, l-a întrebat unde îşi amenajase atelierul, pictorul a răspuns: „Atelierul! N-am avut niciodată atelier şi nu văd de ce cineva s-ar încuia într-o cămăruţă. Pentru a desena, da – pentru a picta, nu“. După care, gesticulând amplu spre Sena, spre dealuri şi siluetele profilate la orizont, pe cerul orăşelului, a adăugat: „Uitaţi, acela este adevăratul meu atelier“.

A început să viziteze Londra în ultima decadă a secolului XIX. Primele opere realizate acolo au fost pictate direct după natură, dar în majoritate finalizate la întoarcerea la Giverny. A conceput această serie ca pe un întreg indivizibil, fiind obligat să lucreze simultan la toate tablourile.

Un prieten de-al său, scriitorul Octave Mirbeau, a apreciat că Monet a realizat un miracol. Cu ajutorul culorilor, reuşise să recreeze pe pânze ceva aproape imposibil de surprins: lumina soarelui, pe care a îmbogăţit-o cu un număr infinit de reflexii.

Caz unic printre impresionişti, Claude Monet a manifestat un interes aproape ştiinţific pentru studierea posibilităţilor limită oferite de culoare; puţin probabil ca altcineva să fi mers atât de departe.