728. Arnold Böcklin, 1827–1901, simbolism,
Elveţia, Insula morţilor, 1880.

Ulei pe lemn, 73,7 x 121,9 cm.

The Metropolitan Museum of Art, New York.

 

 

Alături de Hodler, Böcklin este considerat cel mai important pictor elveţian din secolul XIX. Acesta este primul tablou dintr-o serie de cinci pe aceeaşi temă. Succesul crescând l-a îndemnat să picteze mai multe variante ale unui subiect, pentru a face faţă comenzilor. În această compoziţie, efectul de grandoare solemnă şi de izolare tăcută este amplificat de contrastul dintre veşnicia monumentală a insulei şi fragilitatea şi insignifianţa bărcii. Barca singulară se apropie de insula ospitalieră, simbolizând vastitatea elementelor naturii.

 

 

ARNOLDBÖCKLIN

(1827 BASEL – 1901 SAN DOMENICO)

 

Fiu al unui negustor elveţian, Böcklin s-a născut la Basel, „unul dintre cele mai prozaice oraşe din Europa“. La vârsta de nouăsprezece ani a intrat la Şcoala de Arte din Düsseldorf, unde a fost sfătuit de profesorul său să pornească către Bruxelles şi Paris, şi mai târziu spre Roma, unde a copiat tablourile Vechilor Maeştri. Astfel a deprins arta picturii, neglijată de ceva vreme în Germania. Acolo tematica era considerată mai importantă decât metoda de reprezentare a ei pe pânză. Cu toate că s-a întors pentru un timp în Germania şi din 1886 şi până la moarte a trăit în Zürich, ţara care l-a influenţat cel mai profund, cea în care a locuit în perioada în care geniul său a înflorit, a fost Italia. De acolo, din trista şi măreaţa Campagna Romana, de unde râul Anio se revarsă în cascade, s-a inspirat pentru peisajele sale.

Böcklin a fost în fapt un grec prin dragostea lui sănătoasă pentru natură şi prin instinctul cu care a ştiut să dea o expresie vizibilă vocilor ei; un modern prin înţelegerea stărilor de spirit ale naturii; şi, prin combinarea celor două, un unicat. Mai mult, a fost un mare colorist.

„Concomitent cu Richard Wagner, nota Muther, care a ademenit culorile sunetului să iasă la iveală din melodii cu o asemenea incandescenţă cum nici un maestru nu izbutise până atunci, simfoniile de culoare ale lui Böcklin au răbufnit ca o orchestră fără pereche. Multe tablouri au o asemenea strălucire fermecătoare încât ochiul nu oboseşte niciodată să se desfete cu splendoarea lor plutitoare. Pe bună dreptate generaţiile care i-au urmat l-au cinstit drept unul dintre cei mai remarcabili poeţi-colorişti ai secolului“.