732. Georges Seurat, 1859–1891,
neoimpresionism, Franţa, Duminică după-amiaza
pe La Grande Jatte, 1884–1886.

Ulei pe pânză, 207,5 x 308 cm.

The Art Institute of Chicago, Chicago.

 

 

După doi ani de muncă la acest tablou şi după treizeci şi opt de uleiuri preliminare şi douăzeci şi trei de schiţe, pictorul de treizeci de ani a uimit lumea artistică expunându-şi capodopera la ultima Expoziţie Impresionistă (1886). Oameni de diverse categorii (vezi trioul din colţul din stânga jos) se amestecă pentru a se distra pe insula de pe Sena. Între maimuţa capucin, unul dintre animalele de companie preferate de clasele de sus în acea epocă, şi javra muncitorului care stă întins pe iarbă, un căţeluş ţopăie şi se joacă. Artistul a imortalizat într-un moment de pace câinele jucăuş, fetiţa care sare coarda, echipajele care vâslesc pe apă, fumul care se înalţă dintr-o pipă şi o ţigară, fumul care suflă din direcţii opuse, venind dinspre două vase, şi şase fluturi în zbor. Totuşi, privitorul poate observa după umbre că soarele a trecut de amiază în partea centrală a pajiştei şi se îndreaptă spre asfinţit în fundal. Mai mult decât atât, personaje scunde aruncă umbre mai lungi decât normal, şi viceversa. Cântăreţul la trombon, deşi înalt, nu aruncă decât o umbră mică. Nu pare să existe nici un obiect care să justifice existenţa umbrei din stânga femeii cu umbrelă roşie. Întreaga lucrare a fost realizată în tehnica pointilistă sau divizionistă, prin care culoarea dorită era spartă în elementele constituente. Petele mici de tonuri pure erau aplicate pe suprafaţa pânzei astfel încât, văzute de la distanţa potrivită, să se „juxtapună“ în ochii privitorului. Perfecţionarea acestei tehnici şi tabloul de faţă sunt marile contribuţii aduse de Seurat la dezvoltarea neoimpresionismului.

 

 

GEORGES SEURAT

(1859 – 1891 Paris)

 

Georges Seurat a studiat la École des Beaux-Arts între 1878 şi 1879. În acea perioadă şi-au publicat tratatele despre culoare şi percepţia optică oameni de ştiinţă precum Chevreul, Rood ori Sutter. Teoriile lor i-au influenţat puternic pe neoimpresionişti, unul dintre pionierii mişcării fiind Seurat, alături de Paul Signac, Henri-Edmond Cross, Maximilien Luce şi Pissarro. Pictorii neoimpresionişti s-au concentrat asupra culorilor şi întrepătrunderii lor şi au folosit pe larg culorile complementare. Însă, în timp ce impresionismul făcea mai degrabă apel la instinct, Seurat a rămas cunoscut pentru tehnica sa pointilistă şi divizionistă – juxtapunerea controlată, precisă a diferitelor puncte de culoare pictate pe pânză. Viziunea şi metodele sale au fost apreciate de cubişti şi de neoconstructivişti, care aveau să le adopte.