755. Vincent van Gogh,
1853–1890, postimpresionism, Olanda,
Noapte înstelată peste Ron, 1888.

Ulei pe pânză, 72,5 x 92 cm.

Musée d’Orsay, Paris.

 

 

Fascinat de culorile cerului noaptea, la puţină vreme după acest tablou, în 1889, pe când se afla internat în azilul de la Saint-Rémy, van Gogh a pictat o nouă variantă a Nopţii înstelate peste Ron. Lucrarea, foarte populară, poate fi admirată în prezent la Museum of Modern Art din New York.

 

 

VINCENT VAN GOGH

(1853 ZUNDERT – 1890 AUVERS-SUR-OISE)

 

Viaţa şi opera lui Vincent van Gogh se întrepătrund într-o asemenea măsură încât este aproape imposibil să ne referim la una fără a ne gândi la cealaltă. Van Gogh a devenit întruchiparea martirului suferind şi neînţeles al artei moderne, un simbol al artistului outsider. Un articol publicat în 1890 a oferit publicului cititor detalii legate de boala pictorului. Autorul îl descria pe van Gogh drept „un geniu teribil şi dement, adesea sublim, uneori grotesc, mereu frizând patologicul“.

Despre copilăria lui van Gogh se cunosc foarte puţine lucruri. La unsprezece ani a fost nevoit să-şi părăsească „cuibul uman“, aşa cum l-a numit el însuşi, pentru a frecventa mai multe şcoli internat. O fotografie din acea perioadă îl înfăţişează ca un tânăr serios de nouăsprezece ani. La acea vreme, muncea deja de trei ani la Haga, iar mai târziu, la Londra, în galeria Goupil & Co. În 1874 relaţia lui cu Ursula Loyer s-a terminat dezastruos, iar un an mai târziu van Gogh a fost transferat, împotriva voinţei sale, la Paris. În 1881, în timpul vacanţei de Crăciun, după o ceartă foarte aprinsă, tatăl lui, care era pastor, i-a cerut să plece de acasă. După această despărţire finală, van Gogh a renunţat la numele de familie şi şi-a semnat tablourile simplu – „Vincent“. A plecat la Paris şi nu a revenit niciodată în Olanda. La Paris l-a cunoscut pe Paul Gauguin, ale cărui lucrări le admira foarte mult.

Autoportretele au fost tema sa de predilecţie între 1886–1888. În februarie 1888 Vincent a părăsit Parisul şi a ajuns la Arles, de unde a încercat să îl convingă pe Gauguin să i se alăture. Lunile de aşteptare au fost cele mai productive din viaţa sa. Voia să îi arate prietenului său cât mai multe lucrări finalizate şi să împodobească cu ele Casa Galbenă. Numai că Gauguin, care nu-i împărtăşea viziunea despre artă, s-a întors, într-un final, la Paris.

Pe 7 ianuarie 1889, la paisprezece zile după celebra sa automutilare, Vincent a părăsit spitalul unde îşi petrecea convalescenţa. Spera să se refacă şi să dea uitării episoadele de nebunie, însă a fost nevoit să se interneze de încă două ori în acelaşi an. În cursul ultimei şederi în spital a pictat peisaje în care a recreat lumea copilăriei sale.

Din câte se pare, Vincent van Gogh s-a împuşcat în piept pe câmp, după care s-a decis să se întoarcă la hanul la care locuia şi să se culce. Proprietarul i-a informat de incident pe doctorul Gachet şi pe fratele pictorului, Théo, care a descris ulterior astfel ultimele clipe ale lui Vincent, care s-a stins din viaţă pe data de 29 iulie 1890: „Văzându-l, voiam să mor. Pe când m-am aşezat lângă el, promiţându-i că voi face tot posibilul ca să se vindece, [...] mi-a răspuns: «La tristesse durera toujours» («Tristeţea va dăinui veşnic»)“.