761. Isaac Levitan,
1860–1900, realism, Rusia,
Drumul spre Vladimirka, 1892.

Ulei pe pânză, 79 x 123 cm.

Galeriile de Stat Tretiakov, Moscova.

 

 

Operele lui Levitan sunt în fapt un imn dedicat naturii. Zi de toamnă: Solniki şi Seară de vară: gard zugrăvesc vastitatea şi pustietatea peisajului rusesc. Drumul spre Vladimirka înfăţişează o câmpie rusă tipică extinsă dincolo de pânză şi dispărând în depărtare. Cerul e greu, plumburiu şi înnorat, ca un capac care apasă peste întreaga suprafaţă de pământ, traversată de un drum în paralel cu care apar poteci bătătorite în timp de multe tălpi. Dacă tabloul este marcat de un oarece sentiment de tristeţe, o impresie de solemnitate emană de asemenea din acest spaţiu gol. Silueta din lucrare accentuează şi mai mult senzaţia de solitudine. În legătură cu drumul, Levitan a mărturisit, după cum avea să relateze pictoriţa Kuvcinnikova: „Este drumul spre Vladimirka. Pe el convoaie de nenumărate suflete nefericite s-au târât, cu lanţurile legate de picioare, spre Siberia“.

 

 

ISAAC LEVITAN

(1860 KIBARTAI – 1900 MOSCOVA)

 

Isaac Levitan, unul dintre cei mai mari şi mai cunoscuţi pictori ruşi aparţinând grupării Peredvijniki, s-a bucurat de avantajul de a fi studiat atât cu Savrasov cât şi cu Polenov. Deşi opera sa este, probabil, mai puţin epică decât a lui Şişkin, stilul şi tematica sunt mai variate – în chip poate surprinzător, având în vedere moartea sa relativ timpurie.

La fel ca Şişkin, Levitan a fost un maestru incontestabil al culorii, compoziţiei, luminii şi umbrei. Anotimpurile, momentele diferite ale zilei şi infinita varietate a naturii figurează în operele lui. Însă, spre deosebire de Şişkin, care prefera peisajele de vară, lui Levitan i-au plăcut mai mult culorile proaspete ale primăverii şi cadenţele molcome ale toamnei. Atunci când a pictat scene de vară, ca în Mânăstirea îndepărtată, a ales să o facă seara, când lumina era mai blândă, sau chiar la asfinţit.

Levitan s-a alăturat Societăţii pentru Expoziţii Itinerante. A fost contemporan cu Nesterov, Stepanov, Bakceev şi Arhipov. A fost prieten cu Leonit Ostruhov şi Serov.

Rezumând opera sa de maturitate, Cehov (de asemenea prieten cu pictorul) a declarat: „Nimeni înaintea lui nu a atins o asemenea simplitate uimitoare şi claritate a scopului... şi nu ştiu dacă cineva va reuşi vreodată acest lucru“.