4C_Page_413_Image_0001

 

772. Mary Cassatt, 1844–1926, impresionism,
SUA, Plimbare cu barca, 1893–1894.

Ulei pe pânză, 90 x 117,3 cm.

The National Gallery of Art, Washington, D.C.

 

 

MARY STEVENSON CASSATT

(1844 PITTSBURGH – 1926 CHÂTEAU DE BEAUFRESNE)

 

Mary Cassatt s-a născut în Pittsburgh. Tatăl ei, de profesie bancher, avea idei liberale în privinţa educaţiei şi, din câte se pare, întreaga familie nutrea o pasiune pentru cultura franceză. Mary nu avea mai mult de cinci sau şase ani când a vizitat Parisul pentru prima dată şi nu depăşise vârsta adolescenţei când a decis să devină pictoriţă. A călătorit prin Italia, a ajuns la Anvers, la Roma şi, în final, la Paris, unde s-a stabilit începând cu 1874.

În 1872 şi-a trimis pentru întâia oară o lucrare la Salon. Au urmat şi alte tablouri, până ce, în 1875, un portret de-al surorii ei a fost respins. Şi-a dat seama că juriul fusese nemulţumit de fundal, aşa că l-a repictat de mai multe ori până ce, la următorul Salon, tabloul a fost acceptat. Văzându-l, Degas a invitat-o să expună alături de prietenii săi din grupul impresioniştilor, aflaţi atunci în plină ascensiune, iar ea a răspuns cu bucurie ofertei. Îi admira pe Manet, Courbet şi Degas şi ura arta convenţională.

Biograful lui Cassatt a subliniat caracterul intelectual şi sentimental al operei sale, ca şi emoţia şi eleganţa cu care şi-a zugrăvit modelele preferate: copii şi mamele lor. Tot el a scos în evidenţă interesul ei predominant pentru desen şi talentul pentru texturile liniare, talent consolidat prin studiul aprofundat al artei japoneze şi pe care l-a exersat în reproduceri color. Poate că stilul lui Cassat s-a inspirat din cel al altora, însă măiestria în arta desenului, compoziţia, lumina şi culorile îi aparţin. În operele sale se discerne o anumită tandreţe, pe care, probabil, numai o femeie o poate simţi. Calităţile care au făcut din opera sa una durabilă sunt cele specifice unui mare pictor.