781. Édouard Vuillard, 1868–1940,
nabism, Franţa, Interior, 1899.
Ulei pe carton, 52 x 79 cm.
Muzeul de Stat Ermitaj, Sankt-Petersburg.
|
ÉDOUARD VUILLARD
La vârsta de zece ani, elev fiind la Lycée Condorcet, Vuillard s-a împrietenit cu Roussel, care l-a convins pe tânărul Edouard să se înscrie la École des Beaux-Arts. Acasă şi în micul magazin de lenjerie pe care mama lui Vuillard l-a ţinut după moartea soţului, viitorul artist a fost înconjurat de la o vârstă fragedă de neobişnuitele modele şi combinaţii de culori din bucăţile de materiale. Mai mult decât atât, tatăl, mama şi fratele său au fost cu toţii designeri de textile. La fel ca toţi ceilalţi artişti din grupul nabi, Vuillard a citit mult. Îi plăceau Baudelaire, Giraudoux şi Valéry şi l-a adorat pe Mallarmé. În 1890–1891, năzuinţa nabiştilor de a picta „icoane“ l-a condus pe Vuillard spre o neaşteptată turnură în picturile sale de mici dimensiuni. Le-a compus din alăturarea unor mici suprafeţe de culoare, complet plane şi strălucitoare. Îndrăzneala lor anticipează fovismul. Imediat după aceea Vuillard a revenit însă la nuanţe mai calme şi a abandonat platitudinea absolută, dar fără să recurgă la procedeele de modelare specifice Vechilor Maeştri. Tablourile sale au devenit panouri decorative cu un ritm deosebit de complex. Gravurile japoneze şi vechile tapiserii franceze mille-fleurs i-au servit probabil drept surse de inspiraţie. Dar cea mai puternică influenţă au exercitat-o ţesăturile ieftine contemporane. Vuillard a conferit picturii o semnificaţie lăuntrică. Din punctul lui de vedere, artistul nu trebuia să apeleze la teme neobişnuite sau exotice pentru a obţine efecte decorative bogate. Temele predilecte i-au stat mereu la îndemână: vieţile celor apropiaţi şi dragi. Spre sfârşitul vieţii, pictura sa a devenit puţin mai seacă, mai „naturală“, repetându-se frecvent, în special în portretele de societate. |